Prima pagină » Știri politice » AEP, despre prezidențiale: Românii din Diaspora, supravegheați în timp real prin aplicația SIMPV

AEP, despre prezidențiale: Românii din Diaspora, supravegheați în timp real prin aplicația SIMPV

AEP, despre prezidențiale: Românii din Diaspora, supravegheați în timp real prin aplicația SIMPV
Constantin Buică, președintele Autorității Electorale Permanente, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe, că românii din Diaspora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a vota, dar și că votanții vor fi supravegheați în timp real, datorită aparaturii de anul acesta.

„Astăzi a fost adoptată o Ordonanță de Urgență, la propunerea Autorității Electorale Permanente, de către Guvernul României și care are în vedere simplificarea și modalitățile de organizare în mai bune condiții a alegerilor în străinătate.”, a afirmat președintele AEP, joi, în cadrul conferinței pe tema votului în străinătate.

Anul acesta, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a fost îmbunătățit și au fost introduse câteva noi prevederi pentru modalitatea de vot.

„Pentru eliminarea eventualelor suspiciuni din spațiul public, cu privire la corectitudinea sistemelor informatice utilizate în procesul electoral, pentru alegerile prezidențiale, la nivelul Biroului Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Sistemului de Telecomunicații Speciale, va asigura la sediul BEC, funcționarea unei infrastructuri informatice cu următoarele roluri:

-funcționarea aplicației de centralizare a datelor procesului verbal privind consemnarea rezultatelor votării

-stocarea în timp real a duplicatelor bazelor de date generate de sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și a logurilor mașinilor pe care rulează acesta, pentru facilitarea analizei și transparenței acestora.

– formațiunile politice care participă la alegeri, precum și candidații independenți vor putea desemna experți în tehnologia informației cu drept de acces la infrastructura informatică menționată mai sus, în condițiile stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central, astfel încât să verifice și expertizeze aceste aplicații, a declarat Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele Autorității Electorale Permanente.

Potrivit expunerii de motive, Ordonanța de Urgență vine în contextul evitării repetării incidentelor grave produse la secțiile de votare din străinătate la scrutinele din 26 mai 2019.

Un alt scop al actului normativ este acela al constatării că termenul prevăzut în prezent de înscriere la vot al românilor din Diaspora este insuficient.

„Primul lucru pe care ăl are ca scop această Ordonanță este ca finalitatea înregistrătilor fie pentru secțiile de votare, fie pentru votul prin corespondență, să fie în data de 15 septembrie, ora 24, astfel încât să se înregistreze un număr cât mai mare de alegători pentru alegerile prezidențiale din acest an.”, a precizat Constantin Mitulețu-Buică.

O altă schimbare importantă se referă la supravegherea în timp real a votanților pentru siguranța verificării listelor suplimentare.

„Pentru prima dată, avem în cadrul AEP instalată aplicația SIMPV local, va fi instalată și va funcționa de pe mașinile, servere virtuale și fizice, local, în sediu, avem o transparență extraordinar de mare în acest moment, avem acces în timp real la diverse funcționalități și baze de date. Putem să vedem, în timp real, care sunt votanții care sunt pe liste suplimentare sau fiecare persoană care se duce la vot. Nouă ne apare în timp real, odată ce a fost validată de SIMPV, în ce locație a votat, pe ce listă este, totul se întâmplă în timp real, având accest la abolut tot ce înseamnă infrastructură hardware și software.”, a afirmat Ovidiu Oproaica, directorul Direcției generale de coordonare a sistemului informațional electoral național.

De asemenea, persoanele care au votat prin corespondență și ale căror voturi nu au ajuns la timp, vor fi notificate în timp util, astfel încât să poată merge la cea mai apropiată secție de votare pentru a își exercita dreptul.

„Persoanele care se înregistrează pentru votul prin corespondență, joia anterioară primei zile de vot este ultima în care se pot primi plicuri. Pe măsură ce ne vin plicurile cu voturile din primul tur, noi scanăm acel vot de bare, fără să știm identitatea persoanei, ce a votat, și pe măsură ce scanăm, vedem cine și-a exercitat dreptul la vot.Cu o zi înainte de ziua votului în străinătate, noi o să trimitem un email tutror celor care s-au înregistrat și al căror plic nu a ajuns în termen util (…) și îi vom ruga pe alegători să se deplaseze la cea mai apropiată secție de vot, deoarece plicul nu a ajuns la noi.”, a adăugat Ovidiu Oproaica.

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și AEP vor avea la alegerile prezidențiale obligația de a asigura asistența și suportul tehnic pentru funcționarea echipamentelor și aplicațiilor informatice.

Guvernul a adoptat, luni, o hotărâre prin care Secretariatul General al Guvernului (SGG) va aviza și se va exprima în legătură cu oportunitatea emiterii ordonanțelor de urgență.

Viorica Dăncilă a afirmat că mutarea la Secretariatul General a oportunității emiterii ordonanțelor de urgență va debloca situația Guvernului creată de președintele Klaus Iohannis.

Alegerile prezidențiale au loc pe 10 noiembrie în țară și între 8 și 10 noiembrie în străinătate.

Pentru votul prin corespondență sunt, până la momentul transmiterii acestei știri, 36962 de cereri, iar pentru votul în secții sunt 35004, potrivit site-ului www.votstrainatate.ro.

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile prezidențiale din noiembrie, se pot înregistra ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel mai târziu la data de 15 Septembrie 2019, ora 23:59:59, conform sursei citate. Cetățenii români din diaspora se pot înscrie pe portalul on-line amintit, completând un formular.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Obiceiul bunicilor care ne protejează creierul. Este ideal de pus în practică dimineaţa
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Verdict despre viitorul auto: „Vin vremuri grele pentru producătorii din Europa”. Producătorii chinezi schimbă regulile jocului
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Un medicament comun pentru artrită ar putea stimula regenerarea părului la pacienții cu alopecie