Prima pagină » Știri politice » Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului
Atanasiu: Am început strângerea de semnături pentru revocarea lui Tăriceanu de la șefia Senatului

„E unul dintre obiectivele noastre să creăm o majoritate la Senat și să schimbăm conducerea Senatului, normal că am început să strângem semnături pentru proiectul de hotărâre în cadrul grupului de senatori ai PNL, urmând ca după aceea să ne adresăm și altor senatori, sperând să facem o majoritate care să voteze pentru acest proiect de hotărâre”, a spus Atanasiu.

El a menționat că până în prezent au semnat și o serie de parlamentari neafiliați care au fost prezenți la ședința de plen de miercuri, evitând să precizeze dacă până acum între semnatari se numără Mircea Geoană.

Prim-vicepreședintele PNL a susținut că revocarea președintelui Senatului ar putea avea loc săptămâna viitoare.

Atanasiu a menționat că dorește ca numărul de semnături strânse pentru revocarea lui Tăriceanu să depășească jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

El a afirmat că între motivele invocate pentru înlocuirea lui Tăriceanu se numără faptul că în urmă cu o săptămână președintele Senatului ar fi încuviințat încălcarea Regulamentului prin nealocarea unei poziții de membru în Biroul Permanent al acestei Camere din partea PNL, conform algoritmului politic.

Pe de alt ă parte, liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că PNL are negocieri la nivelul Camerei Deputaților cu grupuri parlamentare și deputați pentru formarea unei majorități pentru a-l schimba pe Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Procedura «Vatican» pentru desemnarea premierului. Ideea lui Kemelen Hunor
Digi24
Nou val de recrutare forțată în armata rusă: datornicii și foștii deținuți, printre ținte. Mișcarea Ateș: Nu semna nimic sub amenințări
Cancan.ro
Fulgy a fost externat de la Obregia! Primele DECLARAȚII făcute de fiul Clejanilor
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
„Cernobâlul zburător“. Rusia ar fi dezvoltat prima rachetă din lume bazată pe un reactor nuclear deschis
Mediafax
Mai rezistent decât premierii britanici. Larry, motanul de la Downing Street, bifează încă un mandat
Click
La ce viciu a renunțat Irinel Columbeanu, de dragul Irinucăi. Când se vor revedea din nou: „Va fi ca o surpriză!”
Digi24
Becali dezvăluie ce i-ar fi mărturisit Grindeanu în timpul votului pentru Guvernul Veștea: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
Toto Dumitrescu, INTERNAT la Obregia! Poliția a intervenit de urgență
Ce se întâmplă doctore
Canicula și simptomele care te trimit direct la medic. Semnele că organismul nu mai face față căldurii excesive
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Cum poți să faci ca Android Auto să ruleze mai rapid? Cinci sfaturi pentru șoferi
Descopera.ro
Ce-ar putea fi „zumzetul” misterios auzit de oameni din întreaga lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Bogații lumii seacă resursele planetei. Ce arată un nou studiu?