Augustin Lazăr, declarații în cazul Iulius Filip: Nu sunt ofițer, agent sau colaborator al fostei Securități. N-am emoții privind verificarea CNSAS/ Demisia mea nu ar fi în interesul societății | VIDEO

Augustin Lazăr a declarat că în calitate de procuror criminalist în anii comunismului nu putea eluda obligațiile de serviciu care îi reveneau și că se ocupa de toate activitățile prevăzute în fișa postului, iar ședințele comisiei de eliberări condiționate se desfășurau în cadru legal.

„În perioada 1982-1989, am îndeplinit funcția de procuror stagiar cum este și în zilele noastre, respectiv procuror criminalist la procuratura locală Alba Iulia fără a exercita niciun fel de funcție de conducere. Am auzit în presă afirmații tendențioase, ce carieră mare am făcut eu la funcții de conducere, nici o funcție de conducere. Mapa mea profesională este la CSM, poate fi văzută, verificată și se poate vede că revoluția m-a prins la 33 de ani ca procuror criminalist care se ocupa de infracțiuni comise cu violență. Am lucrat în cadrul legal, iar activitatea principală a fost investigarea acestor fapte, infracțiuni comise cu violență. Nu am instrumentat dosare penale vizând fapte împotriva regimului comunist. Și-a pus cineva această problemă, ați auzit să își pună cineva această problemă la televizor? Aceste fapte, cineva care face o minimă verificare constată că infracțiunile contra securității statului erau instrumentate în justiția militară. Și-a pus cineva această întrebare?”, a declarat Augustin Lazăr, în cadrul unei conferințe de presă ținute marți la sediul Parchetului General.

Procurorul general susține că episodul la care fac referire unele instituții de presă, respectiv calitatea de președinte al Comisiei de Propuneri pentru Eliberare din cadrul penitenciarului Aiud, a fost prezentat în mod deformat și tendențios cu ignorarea explicațiilor sale.

„Atribuția acestei comisii nu era aceea de a dispune punerea în libertate a unor condamnați, fiindcă simplu, procurorul nu e judecător și nici alți gardieni de la grefă funcționari ai grefei penitenciarului. Aceasta era ca și acum atributul exclusiv al instanței de judecată. Comisia avea doar rolul de a verifica îndeplinirea condițiilor criteriilor tehnice. Realizarea unei fracții minime din pedeapsă, precum și inexistența rapoartelor de sancționare disciplinare. Important de precizat că legea aflată în vigoare la data respectivă avea aceleași prevederi pentru toate categoriile de condamnați. Instituția eliberării condiționate este reglementată relativ similar și în prezent cu mențiunea că acum verificările sunt efectuate de judecător. Judecătorul este cel care merge la comisia de liberări condiționate, face propuneri, apoi procesul verbal ajunge cu propunerile, că sunt pozitive, negative, din nou la instanță care dispune asupra situației fiecărui condamnat”, a completat Lazăr.

El a precizat că rolul președintelui de liberări condiționate era de a merge la grefa penitenciarului unde erau toate dosarele celor care îndeplineau fracția respectivă, având în ele un proces verbal care reprezenta sinteza dosarului respectiv, și că nu era important, potrivit regulilor, să și vadă deținuții.

„Calculul pedepsei, fracția pe care o executase cât a executat prin muncă și apoi erau rapoartele de pedepsire, descrise dacă existau, dacă nu scria a dat dovezi temeinice de îndreptare ne având rapoarte de pedepsire. Raportat la acest criteriu, propunerea era da sau nu. În această comisie, procurorul avea un vot ca și ceilalți membri ai comisiei de la secretariatul penitenciarului, fiecare evalua dacă omul îndeplinește condițiile sau nu. Precum am spus era o lege care era deficitară din punct de vedere etic dar era un cadru legal în care comisia avea o marjă de apreciere foarte mică, să nu uităm că penitenciarele erau unități militare, iar lucrătorii penitenciarelor erau militari, era ordine militară înăuntru, procurorul nu putea umbla unde voia el, iar dosarele erau examinate fără prezența celor în cauză, fiind că era o evaluare strict tehnică. Nu era important să îl vezi pe cel în cauză, așa se aprecia, așa erau regulile, regulamentul prevedea că se văd dosarele și se fac propunerile”, a mai spus procurorul general.

Augustin Lazăr a specificat că nu mai știe câte avize a dat în calitate de președinte de liberări condiționate. „Penitenciarul Aiud avea 1.000 -1.500 câte odată când era suprapopulat că era aceeași problemă ca și în zilele noastre, o problemă cu suprapopularea penitenciarelor în țară. Erau foarte multe dosare care erau de ordinul zecilor care trebuiau să fie examinate. Între ele erau toți cei care îndepliniseră fracția. Nu era o separare pe categorie de infracțiuni sau alte asemenea situații. Uneori după câte un act de clemență, era câte un act de grațiere sau amnistie, cei care intrau la comisie erau foarte puțini și comisia se ținea odată la 2-3 săptămâni până când se reechilibrau lucrurile”.

Procurorul general a mai susținut că nu avea cum să refuze obligațiile de serviciu care-i reveneau în cadrul acelei comisii.

„Nu, era o atribuție de serviciu pe care trebuia să o îndeplinesc, spre exemplu dacă procurorul nu ar fi mers la comisia de eliberări condiționate într-o săptămână ar fi afectat drepturile celorlalți care erau propozabili cum se spunea în termenii respectivi și care ar fi trebuit să fie puși în liberate, adică îndeplineau toate condițiile, procesul verbal trebuia trimis la instanță și săptămâna cealaltă se judeca mandatul, hotărârea judecătorească dată de instanța competentă era trimisă la comandatul penitenciarului și acesta pe baza acelei hotărâri dispunea”, a mai spus Lazăr.