Prima pagină » Știri politice » BEC se va pronunța joi asupra ,,legii Iohannis”. Decizia a fost amânată, deoarece reprezentantul PNL a lipsit

BEC se va pronunța joi asupra ,,legii Iohannis”. Decizia a fost amânată, deoarece reprezentantul PNL a lipsit

Cristina Corpaci
BEC se va pronunța joi asupra ,,legii Iohannis

Biroul Electoral Central (BEC) a amânat luni decizia de pronunțare privind legea prin care Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, pe funcția de senator, fără să-și dea demisia. Deși acțiunea a fost înaintată la BEC de PNL, însuși reprezentantul liberalilor nu a fost prezent în sală, astfel că BEC și-a luat termen până joi, cel târziu să se pronunțe.

Datorită faptului că reprezentantul partidului care a solicitat aceste lămuriri nu a fost prezent, a sugerat și s-a aprobat un termen până la ședința de joi a Biroului Electoral Central, când va fi examinată această solicitare și se va da un răspuns pe baza prevederilor constituționale și a legii care reglementează organizarea alegerilor parlamentare, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, într-o intervenție la B1 TV.

Potrivit surselor GÂNDUL, judecătorul Adrian Glugă a cerut documentele pe care PNL a uitat să le transmită, astfel nu doar că reprezentantul PNL a lipsit, însă au lipsit și documentele.

Partidul Național Liberal (PNL) a sesizat, luni, Biroul Electoral Central (BEC) și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a obține o decizie referitoare la amendamentul care ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

CITEȘTE ȘI:

PNL pune pe hold proiectul „senatorului” Klaus Iohannis / BEC și AEP trebuie să se pronunțe / Reprezentantul PNL nu a ajuns la ședința BEC

Vicepreședinte PNL: Nu a existat o decizie politică pentru amendamentul care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...