Prima pagină » Știri politice » Bugetul de stat pe 2021, promulgat de președintele Klaus Iohannis

Bugetul de stat pe 2021, promulgat de președintele Klaus Iohannis

Bugetul de stat pe 2021, promulgat de președintele Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021: „Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021”.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 8 martie 2021, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021. Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”, transmite Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene, „va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, prea adesea ignorate în trecut”.

Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19. Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite. Creșterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investițiile din fondurile europene și de Planul Național de Redresare și Reziliență. Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar și a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparență și eficiență în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creșteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, se arată în finalul comunicatului de presă remis Mediafax.

Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marțea trecută, în Parlament în forma aprobată de Guvern. Social-democrații au acuzat coaliția de guvernare că a instaurat „dictatura bugetară” și a impus controlul absolut asupra bugetului, contrar prevederilor constituționale și cutumelor democratice.

În favoarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021 au votat 234 de deputați și senatori, iar 170 de parlamentari au votat împotrivă.

Florin Cîțu: „Socialiștii nu mai pot să fure!”

Profitând de majoritatea parlamentară pe care o au, liberalii dimpreună cu partenerii lor de la USR PLUS și UDMR au votat Legea bugetului fără să adopte niciunul dintre amendamentele Opoziției.

Premierul Florin Cîţu a afirmat că bugetul pe 2021 demontează minciunile „socialiştilor de la PSD”. „Nu pot să nu remarc cum şi-au motivat votul socialiştii de la PSD. Au spus tot, în afară de adevăratul motiv – că au fost tăiaţi de la buget şi nu pot să mai fure! Ăsta a fost singurul argument. În rest – vor ţipa tot anul. În rest – minciuni, minciuni şi iar minciuni”, a spus premierul Cîțu, euforic peste măsură pentru un asemenea moment.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care România împrumută 4 miliarde de euro

Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă Acordul de împrumut între Uniunea Europeană (UE) şi România, în valoare de peste 4 miliarde de euro, contractat pentru atenuarea riscurilor de şomaj generate de apariţia pandemiei de Covid-19.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2020 pentru aprobarea Acordului de împrumut dintre Uniunea Europeană, în calitate de Creditor şi România, în calitate de Împrumutat, în valoare de 4.099.244.587 euro, semnat la Bucureşti, la 8 octombrie 2020 şi la Bruxelles, la 19 octombrie 2020.

Legea a fost aprobată în Senat, în calitate de cameră decizională, pe 17 februarie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Primele imagini cu ucigașul lui Gheorghe Chindriș. Tânărul de 26 de ani a fost capturat de forțele speciale SIAS
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
Epava unui vapor de lux scufundat în Lacul Michigan în urmă cu peste 150 de ani, găsită după șase decenii de căutări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Moarte violentă pentru Gheorghe Chindriș. Cum a fost ucis fostul director la Cupru Min
Ce se întâmplă doctore
Abia dacă o mai recunoști! Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o complet
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
După mânerele ascunse, China vrea să interzică și volanele de tip „yoke”, popularizate de Tesla
Descopera.ro
Singurul animal care nu moare de bătrânețe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Kim Jong Un pregătește numirea fiicei sale la conducerea Coreei de Nord