Prima pagină » Economic » „Cadoul” pregătit de ministrul Bugetului de Sfântul Nicolae

„Cadoul” pregătit de ministrul Bugetului de Sfântul Nicolae

„Cadoul
Cadoul pregătit de ministrul Bugetului de Sfântul Nicolae

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat, pentru gândul, că draftul de buget pentru 2015 va fi pus în dezbatere publică de Sfântul Nicolae.

„Pe site va fi lansat în dezbatere publică de Sfântul Nicolae, cel târziu pe 8 decembrie, iar pe 10 sigur ajungem cu el în Parlament. Tot miercurea viitoare va fi și în ședința de guvern”, a precizat Vâlcov, contactat de gândul.

Potrivit calendarului anunțat, marți, 2 decembrie, încep discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, acestea fiind programate până pe 10 decembrie.

O creștere a bugetului va fi alocată Ministerului Apărării, după cum a anunțat ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu. „Știm că este extrem de important să mărim cheltuielile militare și unul din punctele de discuție cu FMI și CE va fi ca să avem un plus de 0,3% din PIB pentru Armată și să încercăm să punem acest 0,3% peste deficit, așa cum s-a discutat și în ECOFIN în urmă cu câteva luni”, a precizat Petrescu, aflată la parada militară, cu ocazia Zilei Naționale a României.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că Guvernul va negocia cu experții FMI și CE, care sosesc marți la București, un deficit bugetar pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată și co-finanțare, dar și la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Ținta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care România s-a angajat să îl atingă în 2015.

Potrivit mai multor surse, simulările realizate în acest moment la Ministerul Finanțelor Publice vizează reducerea cheltuielilor prin tăieri de la aproape toate ministerele, fiind greu de crezut că experții FMI și CE ar accepta o proiecție de majorare a veniturilor dincolo de ajustarea liniară cu estimarea de creștere economică nominală.

Potrivit legii, bugetul trebuia adoptat până pe 15 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...