Prima pagină » Știri politice » Ce măsuri dispune MAI în perioada campaniei electorale și a minivacanței de Paște

Ce măsuri dispune MAI în perioada campaniei electorale și a minivacanței de Paște

Ce măsuri dispune MAI în perioada campaniei electorale și a minivacanței de Paște

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat care sunt măsurile dispuse în context electoral, dar și pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Paștelui. MAI transmite că de la debutul campaniei electorale, pe 4 aprilie, structurile din cadrul ministerului au acordat o atenție sporită locurilor în care au fost organizate acțiuni electorale.

Până în prezent, s-au desfășurat 26 de manifestări electorale, toate în condiții normale. De asemenea, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.850 de lei și se efectuează cercetări cu privire la două fapte de natură penală: o infracțiune de distrugere a unui panou electoral și o infracțiune de instigare la violență”, a declarat Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.

Peste 14.000 de lăcașuri de cult vor fi monitorizate de structurile MAI

În ceea ce privește măsurile adoptate pentru minivacanța de Paște, aproximativ 24.600 de angajați ai MAI vor fi pe teren pentru fluidizarea traficului, asigurarea intervenției rapide în situații de urgență, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și salvarea vieții omenești, informează ministerul.

Efectivele MAI vor avea în atenție 14.150 de lăcașuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase, la care vor participa aproximativ 2.332.000 de persoane. Rugăm credincioșii să aibă grijă cum folosesc lumânările și candelele, mai ales când sunt în apropiere alte persoane sau obiecte care pot lua repede foc precum perdele și draperii. Nu lăsați niciodată lumânări sau candele aprinse nesupravegheate sau la îndemâna copiilor ori într-un loc unde pot fi răsturnate de animalele de casă!

Pentru prevenirea incendiilor și a altor situații de urgență, pompierii au intensificat în ultima perioadă acțiunile de verificare la lăcașurile de cult, unități de cazare și la alte obiective economice care sunt aglomerate de sărbători. Doar în luna aprilie, au avut loc peste 1.500 de controale pentru verificarea respectării măsurilor anti-incendiu, fiind aplicate amenzi în valoare de aproximativ 5,1 milioane de lei”, a mai spus Simona Dajbog.

5.000 de pompieri vor fi pregătiți să intervină, zilnic

Preoții și angajații bisericilor au început deja să fie instruiți cu privire la procedurile de evacuare și utilizare a stingătoarelor, în caz de incendiu. Astfel de activități vor mai fi derulate și zilele următoare, anunță MAI.

Aproximativ 5.000 de pompieri-salvatori vor fi pregătiți să intervină, zilnic, pentru limitarea efectelor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical. În sprijin, sunt disponibile în aceste zile 12 aeronave SMURD. Pornind de la experiența minivacanțelor anterioare, caracterizate printr-o creștere semnificativă a valorilor de trafic, peste 1.600 de polițiști rutieri vor avea în atenție drumurile aglomerate și cu risc de producere a unor accidente.

Pentru depistarea și scoaterea din trafic a șoferilor care sunt un pericol la volan, echipajele rutiere vor acționa cu aproximativ 400 de aparate radar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool sau de substanțe interzise. Polițiștii rutieri vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație care vor monitoriza, în special, arterele aglomerate, precum căile de ieșire din București, drumurile naționale și autostrăzile care fac legătura cu stațiunile turistice”, a mai precizat Simona Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.

FOTO: Shutterstock

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu ar putea rămâne premier și după PREZIDENȚIALE: „Am avut alegeri generale”

Alertă ENERGETICĂ înainte de Paște. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă / Scenarii și planuri de acțiune

Cristian Piedone, președintele ANPC, a RETRAS ordinul care obliga comercianții să afișeze adaosul aplicat produselor. Care au fost motivele deciziei

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O casă curată și ordonată. Tehnica japoneză de curățenie
Digi24
Ambiții SF în China: potențiali disidenți, preziși cu AI
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții medicului rezident de la Spitalul Floreasca! Bărbatul nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Cum a apărut primul partid extremist românesc. Liderul său promova un naționalism radical și deportarea evreilor
Mediafax
Bucureștenii, triștii planetei? Motivul pentru care Capitala e la coada unui top global
Click
Lecțiile scumpe primite de o familie de români care a cumpărat un teren la țară: „Am ajuns acasă convinși că am dat lovitura”
Digi24
Ucraina a dezvăluit „arma secretă” cu care atacă principala rută terestră ce leagă Rusia de Crimeea. Zeci de ținte au fost distruse
Cancan.ro
Amenzi de până la 20.000 de lei pentru proprietarii de terenuri. Controalele încep de la 1 iulie
Ce se întâmplă doctore
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini care ar fi perfecte pentru România, dar nu se vând la noi. Cum poți cumpăra o mașină „interzisă”
Descopera.ro
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Descopera.ro
O nouă teorie ar putea rezolva, în sfârșit, paradoxul găurilor negre