Prima pagină » Actualitate » Alertă ENERGETICĂ înainte de Paște. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă / Scenarii și planuri de acțiune

Alertă ENERGETICĂ înainte de Paște. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă / Scenarii și planuri de acțiune

Mara Răducanu
Alertă ENERGETICĂ înainte de Paște. Prosumatorii, îndemnați să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă  / Scenarii și planuri de acțiune

Prosumatorii sunt îndemnați să oprească invertoarele de Paște dacă pleacă de acasă, apel adresat și firmelor care au instalate panouri solare. Îndemnul aparține Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) și a fost luată ca urmare a scăderii consumului de sărbători.

Specialiștii din sistemul energetic național estimează că în zilele de Paște – când vremea va fi însorită, deci producția din surse fotovoltaice va fi mare, iar credincioșii, deopotrivă ortodocși și catolici vor fi liberi, deci consumul va fi mic -, România va avea un excedent de energie electrică.

Aceștia au început să creioneze scenariile cele mai probabile de Paște, care să fie petrecut fără probleme de alimentare pentru consumatori, dar și pentru siguranța sistemul de distribuție.

Există riscul unor pene uriaşe de curent, din cauză că vom avea supraproducţie

Reunite într-o ședință de urgență, autorităţile de la noi au stabilit să reducă producţia, iar prosumatorilor li se cere oprirea invertoarelor, dacă pleacă de acasă. Totuși, autorităţile dau asigurări că situaţia este sub control.

Reamintim de alerta energetică în Europa înainte de Paște, existând riscul unor pene uriaşe de curent din cauză că vom avea supraproducţie, pe fondul unui consum redus, având în vedere că toată lumea intră în vacanţă.

Sărbătorile pică anul acesta în același timp și la ortodocși, și la catolici, astfel că activitatea economică va fi oprită

Pe de altă parte, numărul prosumatorilor a crescut foarte mult, iar energia pe care o vor furniza aceștia va încărca rețeaua.

Momentul critic, spun oficialii din energie, va fi duminică între orele 11 și 16. În acest interval ar putea apărea dezechilibre serioase în sistem, din cauza consumului mic față de producție.

APCE îi îndeamnă pe toți prosumatorii din România care pleacă de acasă de Paște să oprească invertoarele prin siguranța dedicată acestui echipament. Același apel este adresat și firmelor care au panouri solare, dar nu au activitate sau consum pe timpul zilei în acea perioadă.

Potrivit asociației, prin mobilizare, prosumatorii pot reduce producția solară cu până la 5% din totalul producției diurne în această perioadă critică. Reprezentanții organizației arată că acesta este un gest voluntar și civic, la fel ca în vara lui 2024, când contribuția prosumatorilor a fost esențială în evitarea unui blackout.

„De Paște, prosumatorii oferă din nou o lecție de civism « energetic » și facem acest lucru doar pentru a demonstra că surplusul de energie al nostru este o parte din soluție, nu o problema. Am toată încrederea în experiența echipelor de la Dispeceratul Energetic Național. Pentru mine, ei sunt la fel de importanți ca și controlorii de trafic aerian”, a declarat Dan Pîrșan, președintele APCE.

Cum se va echilibra sistemul

Cele două reactoare de la Cernavodă vor rămâne deschise, a anunțat ministrul Energiei. De asemenea, producția de la Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi redusă în zilele de Paște, în cazul unui excedent prea mare în zilele de Paște, când consumul de curent din țară este așteptat să fie mic, acesta fiind un scenariu de ultima instanță, potrivit unui anunț făcut marți de autorități după Comandamentul energetic.

„Conform bunei tradiții pe care o avem la Ministerul Energiei, ne asigurăm din timp, și de data aceasta, că nu vom fi luați prin surprindere și că vom ține permanent lumina aprinsă în casele românilor. Mai ales de Paște. Din acest motiv, joia trecută am organizat un comandament energetic în care am analizat mai multe scenarii și am creat planuri de acțiune”, a spus Sebastian Burduja.

Nuclearelectrica este dispusă să reducă, chiar și pentru câteva ore, producția reactoarelor de la Cernavodă, în zilele de Paște, a declarat Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național (DEN), de sub umbrela operatorului național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica.

Sursă foto: Profimedia Images

CITIȚI ȘI:

DEN: Nuclearelectrica, dispusă să reducă PRODUCȚIA de la Cernavodă pentru câteva ore, pentru a face față provocărilor de Paște. Scenariile de lucru

Aparatul electrocasnic din bucătărie care îți poate umfla factura la energie cu 16 lei pe zi. Consumul poate crește cu 50%, de Paște

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi