Cei ce se visează președinți

Cei ce se visează președinți
Publicat: 22/07/2018, 16:26

Discuția privind oferta de prezidențiabili pentru 2019 are partea ei de interes. N-ar fi pentru prima oară, în prezenta democrație, când oferta se anunță generoasă. Aceasta înscrie, însă, prea puține personalități puternice la vârf.

Dacă în 1990 am avut trei prezidențiabili puternici – Rațiu, Câmpeanu, Iliescu – în 1992, doi – Constantinescu, Iliescu – în 1996, aceiași doi, plus Petre Roman, în 2000 unul și o sperietoare – Iliescu, Vadim – dar și cu Stolojan și Isărescu în preajmă, în 2004, doi – Băsescu, Năstase – plus Vadim, care a ținut aproape, în 2009, trei – Băsescu, Geoană, Antonescu – iar în 2014, doi – Iohannis, Ponta – pentru anul care vine au început să-și încălzească vocea, următorii: titularul pe post, Klaus Iohannis (intenție declarată, personal și de PNL), președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (intenție sugerată), Dacian Cioloș (intenție sugerată), Liviu Dragnea (încă ambiguu, dar, evident, interesat), Corina Crețu (nedeclarat, dar cu perspective, în funcție de evoluția liderului), Laura Codruța Kovesi (aproape exclus, dar adusă în discuție de Dan Barna, liderul USR), Gabriela Firea (autodeclarat apt necombatant) și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Eugen Tomac, noul lider al PMP (foarte vocal, băgăcios și caustic în ultima perioadă).

Ecuația presupune, evident, și existența unui „x”, în persoana candidatului ProRomânia, despre care Victor Ponta declara că va exista, cu siguranță, dar că nu el va fi acela.

Astfel, până la ora de față, niciun fel de surprize/vârfuri, echipa plafonându-se, în medie, undeva între 10 și 15 procente în preferințele electoratului, cu excepția lui Iohannis, plasat la diferență apreciabilă, în fața plutonului urmăritor, aflat însă pe trend negativ, după episoadele „Revocarea lui Kovesi”, „Promulgarea legilor justiției”, (deși, a fost obligat de Constituție la acest gest), perioadele de absență din tranșeele luptei politice, scandalurile legate de unele dintre proprietățile imobiliare.

Al doilea, după Iohannis, în tabloul momentului, cu clarobscururile sale, pare a fi – Cioloș și reprezentantul ProRomânia nefiind încă măsurați – Călin Popescu Tăriceanu.

La prima vedere, Klaus Iohannis, cu toate șocurile de imagine suferite, păstrează o șansă importantă. Șansă care, nu mă îndoiesc, va fi atacată, fără discuție, în a doua jumătate a acestui an, de către Dragnea/PSD: fie printr-o reinterpretare a prevederilor legii, în cazul unei eventuale suspendări – un astfel de demers, încheiat cu referendum de demitere, transformându-se, cu siguranță, într-un succes pentru actualul președinte – fie prin declanșarea unui mega-scandal în cazul proprietăților imobiliare deținute de Iohannis.

În ambele situații, cred că președintele în funcție va păstra rezerve pentru a intra în turul al doilea al alegerilor.

În cazul lui Popescu Tăriceanu, lucrurile sunt și mai limpezi: o coaliție la guvernare sau nu, din care face parte PSD, nu va susține, never ever, vreun candidat „nepesedist”, indiferent cu câte zeci de procente s-ar afla acesta în fața liderului/candidatului PSD.

În consecință, dacă Tăriceanu (măsurat cu șanse mult mai bune decât cele ale lui Dragnea, la acest moment) va dori să candideze pentru Cotroceni, coaliția PSD-ALDE se va destrăma. Altfel, un motiv cât se poate de bun pentru ca, pe fondul mega-scandalurilor privind reformele în justiție, fiscale, administrație publică, Tăriceanu și ai lui să abandoneze barca chiar înainte de naufragiu.

Tăriceanu nu riscă major în aceste circumstanțe, problemele lui cu Justiția fiind aproape stinse.

În condițiile în care nu vom avea parte de un new entry viguros, în ultima etapă a competiției, Tăriceanu poate accede și el în turul doi. Absolut surprinzător.

Dacian Cioloș nu va fi susținut de PNL, formațiunea sa, Mișcarea România Împreună apropiindu-se, din mers de USR, cele două partide semnând împreună un Apel la apărarea democrației în România.

Nimic nu lasă să se întrevadă, astăzi, că mica uniune ar putea avea forța necesară de a-și propulsa un candidat pentru Cotroceni – indiferent dacă parte a foștilor susținători iohanniști vor trece de partea sa.

Cu atât mai mult, cu cât Cioloș ar fi candidatul. El ar trebui să remonteze deficitul de imagine înregistrat, atât din pricina unor greșeli politice comise în perioada guvernării tehnocrate (vezi alegerea primarilor într-un singur tur, care a adus un câștig de cauză considerabil PSD), cât și din pricina pronunțatei indecizii manifestate post guvernare.

Liviu Dragnea va fi candidatul PSD pentru Cotroceni. În cazul lui, lucrurile sunt mult mai complicate. În primul rând, ar trebui să scape de problemele pe care le are cu justiția – fie prin modificarea, „până la capăt” a legilor, în propriul beneficiu, fie în conformitate cu sentințele instanțelor, în actualul context legal.

Dacă se va înfăptui acest deziderat, un an de zile, partidul va fi nevoit să lupte, pe viață și pe moarte, pentru cauza liderului său. Doar de acesta depinde ca Dragnea să ajungă la un fond necesar de susținători de peste șase – șapte milioane. Extrem de greu, dată fiind poziția liderului în partid, la acest moment politic.

În opinia mea, Laura Codruța Kovesi nu va candida.

Invitația lui Barna a părut un gest disperat, care, oricum, nu a primit răspuns, ceea ce ne îndreptățește să credem că nici USR nu are candidat, nici Kovesi nu va candida. Activitatea și ambițiile acesteia par să fie cantonate în aria de manifestare juridică.

Corina Crețu ar putea fi surpriza acestor alegeri. Europarlamentarul are potențial, susținere europeană, ba chiar și transatlantică, precum și notorietate în plan extern. Din păcate, în țară, notorietatea nu e la fel de puternică, în condițiile în care Crețu a absentat, mult timp, din arealul politic. Alegătorii, chiar și cei fideli, au cam pierdut-o din vedere.

Ar putea candida pentru PSD, în cazul în care Dragnea ar fi condamnat definitiv, sau pentru ProRomânia, în cazul în care va negocia bine cu echipa lui Ponta, contracandidata sa din această zonă, Ecaterina Andronescu, neavând forța necesară pentru o luptă atât de intensă.

Rămâne de văzut dacă Victor Ponta nu va intra în vâltoarea prezidențialelor cu un personaj-surpriză (eventual, Vasile Dâncu, știut fiind că Grupul de la Cluj se situează, declarat, de partea fostului lider al PSD).

Gabriela Firea a jurat că nu va candida, dorind să-și ducă mandatul de primar general până la capăt, deci până în 2020. Eu o cred. Oricum, după episoadele „Halep” și „Mitingul Diasporei”, șansele sale s-au redus considerabil.

Ultimul pe listă, după cum spuneam, liderul PMP, Eugen Tomac. Acesta ar fi putut avea anumite șanse, dacă s-ar fi trezit mai repede. Sigur, n-a avut loc de Traian Băsescu, omul care, până la urmă, a înțeles că, deși are voință, nu mai are putirință politică.

Starea aceasta se simte și în cazul urmașului său politic, care nu știu dacă a înțeles, exact-exact, că șansa lui ar putea fi, cândva, conlucrarea opoziției/dreptei.

Tomac are calități, e tânăr, inteligent și clonțos. Mai rămâne să se dea la „șlaif”, să-și desfunde urechile și să caște ochii.