Prima pagină » Știri politice » Cum explică directorul SALROM factura pentru „cina” de 12.500 de euro și bacșiș de 900 euro

Cum explică directorul SALROM factura pentru „cina” de 12.500 de euro și bacșiș de 900 euro

Directorul Salrom, Constantin Dan Dobrea, a fost anunțat la Antena 3 CNN, de către ministrul Economiei, că va fi demis, împreună cu întreaga conducere a Salrom, pentru dezastrul de la Salina Praid și pentru „cina” de 12.500 de euro organizată de Salrom după surparea salinei. Directorul s-a apărat și a spus că a fost de fapt un eveniment, însă locația evenimentului cu cea a cinei nu corespund.

În cadrul intervenției, directorul Salrom a declarat că a fost de fapt un eveniment, însă în realitate conferința s-a desfășurat la București, iar petrecerea într-o locație de 5 stele din Prahova.

„Nu a fost o petrecere. Lucrurile stau în felul următor: în perioada 10-13 iunie, la București, s-a desfășurat reuniunea anuală a producătorilor de sare din Europa. EUsalt este asociația producătorilor de sare, e singura voce autorizată în această industrie la nivelul Uniunii Europene și cea care promovează schimbare de legislație, promovează modificări ale legii pentru a proteja producătorii de sare europeni. Factura despre care se vorbește este singura cheltuială pe care a avut-o Societatea Națională a Sării pe parcursul desfășurării acestei conferințe, care a durat 4 zile. A fost cina de final, de închidere a conferinței și ultima întâlnire în care s-au tras concluziile după terminarea acesteia.”, a declarat directorul Salrom.

Constantin Dan Dobrea a spus evenimentul a fost programat cu un an în urmă.

„Din păcate, niciunul dintre colegii mei și nici eu nu am fost acolo pentru că eram la Praid. Conferința care se organizează se programează cu un an înainte. A fost organizată din 2024. Eu nu i-aș spune o masă de final. A fost o întâlnire la care s-au tras concluziile, care, firesc, oamenii aceia care după imediat după finalizarea acelei întâlniri, au plecat cu avionul, fiecare în țara de origine, nu putea fi amânată, având în vedere că fusese organizată cu un an înainte. Au fost peste 125 de participanți din toată Europa. Exact pentru aceștia s-a plătit și eu nu consider ca la un număr atât de mare de participanți suma a fost una foarte mare.”, a mai declarat directorul Salrom.

CITIȚI ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
Cele trei misiuni „fără precedent” pe care China ar trebui să le execute dacă va invada Taiwanul
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Cabral, surprins în ipostaze pasionale cu o brunetă misterioasă! Imaginile care au stârnit un val de speculații
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De ce întârzie Hipster, cel mai COOL model Dacia? Explicația oferită chiar de directorul de design
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Poate vitamina C să înlocuiască crema cu protecție solară? Ce spun dermatologii