Prima pagină » Actualitate » Diana Șoșoacă se plânge că mailul partidului a fost suspendat după ce a cerut eliberarea lui Maduro

Diana Șoșoacă se plânge că mailul partidului a fost suspendat după ce a cerut eliberarea lui Maduro

Luiza Dobrescu
Diana Șoșoacă se plânge că mailul partidului a fost suspendat după ce a cerut eliberarea lui Maduro

După ce a făcut publică o somaţie adresată preşedintelui american Donald Trump, ca să-l elibereze imediat pe dictatorul venezuelean Nicolas Maduro, la învestirea căruia a fost invitată şi lidera SOS în ianuarie 2025, Diana Şoşoacă se plânge că i-a fost suspendat mailul oficial al partidului. 

Aceasta a revenit pe facebook cu un nou comunicat în care „aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, imediat după transmiterea comunicatului oficial privind poziția partidului față de acțiunea militară a Statelor Unite ale Americii împotriva Venezuelei, document expediat către corpul diplomatic acreditat la București, mass-media națională, precum și către Administrația Prezidențială, mailul oficial al partidului a fost suspendat fără nicio notificare și fără nicio justificare prealabilă.”

„Acest fapt ridică întrebări extrem de grave cu privire la libertatea de exprimare, libertatea politică, dreptul la opinie și funcționarea democratică a instituțiilor statului român, în special în contextul în care S.O.S. România este partid parlamentar, reprezentat și la nivel european.

S.O.S. România consideră că orice tentativă de blocare a unui canal oficial de comunicare al unui partid politic legal constituit reprezintă o formă de cenzură politică, un abuz și o ingerință intolerabilă într-un stat democratic european.

Pozițiile politice, indiferent dacă sunt sau nu pe placul unor centre de putere interne sau externe, nu pot constitui temei pentru sancționarea, reducerea la tăcere sau obstrucționarea activității unui partid politic.

Subliniem faptul că mesajul transmis a respectat normele de comunicare instituțională, fiind formulat în termeni diplomatici și fundamentat pe principii de drept internațional public, inclusiv pe respectarea suveranității și independenței statelor.

Menționam că nu este pentru prima dată când Partidul S.O.S. România se confruntă cu astfel de practici abuzive. De-a lungul timpului, canalele noastre oficiale de comunicare – pagini online, conturi de social media și adrese de e-mail au fost blocate sau restricționate în mod repetat, fără explicații clare și fără un temei legal transparent.

Repetarea acestor blocaje nu poate fi considerată o simplă coincidență tehnică, ci reprezintă un veritabil sabotaj instituțional, îndreptat împotriva unui partid parlamentar care își exercită democratic dreptul la opinie și comunicare publică.

Astfel de acțiuni creează premisele extrem de periculoase ale instaurării unui regim de tip autoritar, în care libertatea de exprimare și pluralismul politic sunt treptat eliminate prin mijloace aparent „tehnice”, dar cu efecte profund antidemocratice”, scrie Şoşoacă. 

De asemenea, lidera SOS a mai spus că „S.O.S. România va informa instituțiile naționale competente, instituțiile europene, organizațiile pentru drepturile omului și organismele internaționale cu privire la această situație, considerând-o o gravă atingere adusă democrației, pluralismului politic și libertății de exprimare”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Diana Şoşoacă a participat si la învestirea lui Maduro, de anul trecut. Vezi imagini de la festivitate şi reacţia liderei SOS după capturare

Diana Șoșoacă, prezentă la învestirea lui Nicolás Maduro. SUA oferă o recompensă de 25 mil. dolari pentru arestarea președintelui venezuelean

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!