Prima pagină » Știri politice » Daniel David NU este de acord cu măsura Guvernului privind interzicerea cumulului salariu-pensie

Daniel David NU este de acord cu măsura Guvernului privind interzicerea cumulului salariu-pensie

Daniel David NU este de acord cu măsura Guvernului privind interzicerea cumulului salariu-pensie
Ministerul Educației, Daniel David

Una dintre măsurile anunțate în pachetul 2 este interzicerea cumulului pensie cu salariu. Ministrul Educației spune că nu este de acord cu acest lucru. În sistemul de Educație fiind câteva mii de profesori care s-au pensionat și încasează și salariu.

Într-o intervenție la B1 TV, Daniel David întrebat despre cumulul pensie-salariu, măsură ce ar putea să fie adoptată chiar săptămâna viitoare spune că este de aceeași parte a baricadei cu sindicatele.

„Am început discuția cu premierul Bolojan pentru că Educația a intrat în primul pachet de măsuri, atenție, nu reformă, ci măsuri de criză, asta pentru că noi începem școala în septembrie. … Într-adevăr, contribuția celor pensionați este foarte importantă pentru sistem și am să explic premierului faptul că acești oameni nu se reangajează. Ei pur și simplu țin niște activități punctuale, într-un contract de un anumit tip, contract valabil atâta timp cât este școală. Deci nu sunt angajați pe 12 luni și primesc salariul ca un titular sau ca un suplinitor”, spune ministrul.

Ministrul spune că va mai avea încă o discuție cu Bolojan pe această temă chiar joi.

Întrebat câți profesori cumulează pensia cu salariul în învățământ, Daniel David a spus: “Sunt câteva câteva mii în toată țara, dar, repet, miza este foarte importantă pentru noi și, încă o dată spun, aș vrea să vedem acest contract, nu ca un salariu standard, sunt activități specifice legate de plata cu ora”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Cum ar fi încercat Ilie Bolojan să salveze mandatul de primar al lui Dominic Fritz
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor