Prima pagină » Știri politice » Dragnea: Nu știu dacă mai vreau un mandat de parlamentar

Dragnea: Nu știu dacă mai vreau un mandat de parlamentar

Dragnea: Nu știu dacă mai vreau un mandat de parlamentar
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Sângeorz-Băi, că se gândește dacă va mai candida pentru un nou mandat în Parlamentul României, precizând că "să fii deputat este o muncă foarte ușoară", iar el "a fost învățat cu munca", transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ca deputat este o muncă foarte ușoară. Te duci luni după-amiază și pleci miercuri după-amiază. Eu sunt la primul mandat de parlamentar, nu știu dacă o să mai vreau vreunul pentru că eu am fost învățat cu munca de mic și te plictisești acolo. Adică să nu faci nimic decât să ridici mâna. Sigur, glumesc…”, le-a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat că a muncit de mic, acesta fiind și secretul reușitelor sale în cei 20 de ani de administrație.

„Sunt un copil născut la sat, crescut la sat, muncit, ajuns apoi într-un orășel ca și Sângeorz-Băi unde am făcut școala. Am ajuns consilier local, județean, prefect, președinte de consiliu județean, ministru și vicepriministru. Ce am înțeles în toată această activitate publică, de peste 20 de ani, că cei de la București și nu mă refer la cetățenii, ci șefii de la București ca să spunem așa, niciodată nu s-au gândit că în satele și orașele mici din România trăiesc tot oameni și, culmea ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și cei care cresc în orașele mari”, a mai spus Liviu Dragnea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!