Ilie Sârbu, avertisment pentru Antonescu: „E foarte complicat pentru PNL să meargă singur cu un candidat la președinție și să câștige. Nu și pentru PSD” AUDIO

Ilie Sârbu, avertisment pentru Antonescu: „E foarte complicat pentru PNL să meargă singur cu un candidat la președinție și să câștige. Nu și pentru PSD AUDIO
Publicat: 24/09/2013, 16:31
Actualizat: 19/05/2015, 17:52

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, susține că mesajul PNL potrivit căruia Crin Antonescu poate ajunge președintele României dacă liberalii obțin 25% la europarlamentare, indiferent dacă ar exista un alt candidat din partea USL, este unul optimist. Sârbu a declarat că niciun partid nu poate da de unul singur un candidat cu șanse reale la prezidențiale, cu excepția PSD.

Ilie Sârbu a mai vorbit în interviul acordat gândul despre poziția președintelui față de proiectul Roșia Montană, despre protestele din Piața Universității, dar și despre șansele de reușită ale proiectului minier de la Roșia Montană.

♦ despre candidatul PNL la prezidențiale: „E un mesaj optimist. Este foarte complicat pentru orice partid să aibă un candidat la președinție și de unul singur să ajungă președinte. Nu și pentru PSD”

♦ despre președintele Traian Băsescu: „Un ipocrit, ca întotdeauna”

♦ despre prezidențiabilul Antonescu din partea USL: „Poziția noastră, a tuturor, a președintelui Ponta, noi toți am spus și am mers în ideea că nu vrem să ajungem la asta (n.r. – stabilirea prezidențiabilului USL pe bază de sondaje). Când ajungem la asta, lucrurile sunt încheiate, nu mai avem nevoie de sondaje. Noi nu trebuie să ajungem acolo. Deocamdată, Crin Antonescu este candidatul nostru. Cum Victor Ponta este premierul Coaliției”

♦ Despre poziția lui Crin Antonescu față de Roșia Montană: „Domnul Antonescu a rămas consecvent cu ceea ce a spus: că nu îl interesează nici realitatea de acolo, nici avantajele proiectului, nimic, nu votează acest proiect. PNL a votat pentru Comisia parlamentară specială”

♦ Despre votul din Parlament privind proiectul minier Roșia Montană: „Nu votează proiectul, dar nu sunt singurii. PDL a spus asta, UDMR știm poziția dânșilor, PPDD la fel. Practic, nu are cum să treacă cu voturile pe care noi le avem. În mod practic nu poate să treacă”

♦ Despre votul personal privind proiectul Roșia Montană: „Eu aștept să văd raportul Comisiei, că de aceea am făcut o comisie specială. După ce va fi prezentat în plen, dacă argumentele vor fi forte în favoarea raportului voi vota deschis, dacă nu vor fi convingătoare atunci sigur că nu voi vota”

♦ Despre relația Victor Ponta – Crin Antonescu: „Eu nu cred că s-a produs acea ruptură, schisma cea mare. Este loc pentru împăcare, eu nu sunt radical, decât dacă îmi dau seama că lucrurile nu mai merg”

♦ Despre racolările PSD în Parlament: „Din punctul ăsta de vedere nu suntem îngrijorați ca să facem acum o majoritate, nu asta e preocuparea noastră, nu vrem asta. Că vin oamenii spre noi, nici multă vreme nu-i putem respinge, explicându-le că mâine, că alții nu au niciun fel de jenă și îi iau alții. Deocamdată nu am făcut decât să oficializăm ce am discutat cu oameni de-a lungul timpului. Puteam să-l facem mult mult mai aplicat și cu mai multe rezultate, dacă ne-am fi pus în program ăsta. Mai vin doi parlamentari unul de la PDL șialtul de la PPDD”

INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT GÂNDUL DE LIDERUL GRUPULUI PSD DIN SENAT, ILIE SÂRBU

Secretarul general al PNL a declarat că în eventualitatea în care PNL obține 25% la europarlamentare, Crin Antonescu va ajunge președintele României, indiferent ce se întâmplă. Cum vi se pare mesajul celor din PNL?

Mi se pare optimist. Este vreun jucător care pleacă să joace într-un campionat fără să spună că va câștiga el? De aici până la rezultatul final este un drum mai lung. E punctul dânsului de vedere, îl respect.

Este un mesaj de mobilizare pentru PNL?

Cred că da, fiecare dintre noi procedăm la fel. Nu am putea veni în fața partidului și să spunem pe noi nu ne mai interesează nimic și pierdem. Nu trebuie să fim naivi să credem lucrul acesta.

Cum vi se pare mesajul că Antonescu va câștiga indiferent ce se va întâmpla?
Și ăsta este un crez. Ei cred în acest proiect.

În sondajele PSD credeți că ar putea ajunge Crin Antonescu președinte având de partea sa doar PNL?

Lucrurile sunt mai complicate, vorbim de sondaj și ar trebui să mergem pe ceea ce ne arată sondajele.

Poate ajunge un candidat, susținut doar de PNL președinte?

Este foarte complicat pentru orice partid să aibă un candidat și de unul singur să ajungă președinte.

Inclusiv PSD-ul?

PSD-ul nu. Eu vorbeam despre celelalte partide. PSD este un partid mare, un partid puternic și mai găsește și aliați.

Considerați că PSD este singurul partid de pe scena politică actuală care ar putea da un prezidențiabil cu șanse reale de câștig este PSD?

La ora actuală cred că USL îl poate da. Dacă lucrurile degenerează sau dacă se ajunge la varianta pe care au exprimat-o colegii de la PNL, atunci sigur că lucrurile se complică.

Cum vedeți varianta unui prezidențiabil din partea PSD. Nu ar fi o luptă internă și în PSD?

Deocamdată nu este actuală discuția.

Dl Zgonea l-a invitat pe domnul Antonescu să meargă la Roșia Montană pentru că și oamenii de acolo votează? Cum vedeți această invitație?

Domnul Antonescu a rămas consecvent cu ceea ce a spus: că nu îl interesează nici realitatea de acolo, nici avantajele proiectului, nimic, nu votează acest proiect. Este convingerea dânsului și este complicat să aduci contraargumente când omul o exprimă foarte clar: nu sunt de acord, nu votăm. Restul sunt proceduri parlamentare pe care liberalii nu le-au blocat, au votat la constituirea comisiei, participă la comisie.

Nu votează proiectul, dar nu sunt singurii. PDL a spus asta, UDMR știm poziția dânșilor, PPDD la fel. Practic, nu are cum să treacă cu voturile pe care noi le avem. În mod practic nu poate să treacă. Noi am făcut efortul acesta suplimentar tocmai pentru a arăta avantajele proiectului și dezavantajele proiectului, ca să nu mai fie discuții, interpretări fără să aibă o bază. Se deplaseză comisia acolo, și cei pro și cei contra, cei mai buni specialiști pe care îi are țara și se poate apela și la experiența practica celor care mai exploatează în Europa minereu de aur.

Dvs veți vota proiectul privind exploatarea minieră de la Roșia Montană?

Eu aștept să văd raportul Comisiei, că de aceea am făcut o comisie specială. După ce va fi prezentat în plen, dacă argumentele vor fi forte în favoarea raportului voi vota deschis, dacă nu vor fi convingătoare atunci sigur că nu voi vota.

Zăcămintele nu vor dispărea din subsol dacă nu se votează acest proiect. Se poate reveni cu un proiect îmbunătățit?

Nu știu, poate prin disputa asta se deschide altă posibilitate, dar pe noi ca țară ne va costa mult. Cei de la Roșia Montană au făcut investiții, nu mai putem fi acuzați că am ajuns în faza asta: cei care acum nu votează, cei care critică proiectul, cei care de dragul protestelor din stradă, pe care le înțeleg, au început să aibă alt punct de vedere. După ce ne-au băgat în groapă, în mină, acum vin și spun de ce v-ați dus acolo. Nu este corect, dar ne-am învățat și cu sistemul ăsta al politicii românești.

Cum vedeți poziția președintelui Băsescu față de acest proiect minier?

Ipocrit ca întotdeauna.

Ați spus că Crin Antonescu a fost luată „ca o fată mare de val”?

Nu, am spus că nu e bine să facem pe fetele mari. Nu am spus-o în sensul cel mai rău. Avem o relație bună în Parlament.

Vă așteptați să apară această ruptură în USL pe subiectul Roșia Montană după întâlnirile de la Constanța?

Astea nu depind numai de o anumită parte. Depinde de noi toți ce dorim. Dorim să dezamăgim și să nu ne mai întâlnim cu ceea ce ne-am întâlnit în decembrie, o să arătăm că în România nu se poate guvernare prin alianțe, coaliții. Vom vedea că niciodată electoratul român nu va da cuiva peste 50% unui partid. Atunci când te duci în fața oamenilor și ai primit credit foarte mare, și trebuie să recunoaștem că nici nu ne-am așteptat, trebuie să respecți acest lucru, pentru că nu te-ai dus singur, nu te-ai dus nici cu proiecte de Roșia Montană, ne-am dus cu acest concept USL, care vine să schimbe foarte multe lucruri. Și a făcut. Aici e problema, în Guvern, în Parlament facem foarte multe lucruri bune și atunci apar mici sau mai mari dispute, discuții, care nu ne fac bine. O să vedeți că și unii și alții vom plăti dacă se va rupe această alianță.

Va trebui anul viitor Crin Antonescu să demonstreze că se află pe primul loc în sondaje ca intenție de vot?

Deocamdată nu s-a pus această problemă. Poziția noastră, a tuturor, a președintelui Ponta, noi toți am spus și am mers în ideea că nu vrem să ajungem la asta. Când ajungem la asta, lucrurile sunt încheiate nu mai avem nevoie de sondaje. Noi nu trebuie să ajungem acolo. Deocamdată, Crin Antonescu este candidatul nostru. Cum Victor Ponta este premierul Coaliției.
Cred că rezolvare nu este cu sondaje și protocoale. Suntem oameni serioși și oameni maturi, că PNL a fost corect cu noi, l-am nominalizat pe Victor Ponta premier, acum în ciudat atâtor discuții au votat comisie, că au alt punct de vedere este treaba lor.

Își face PSD altă majoritate în Parlament? Mulți parlamentari trec la grupurile PSD.

Nu numai de la PPDD, ci și de la PDL. Mâine mai vine unul la Senat, mai e cineva de la PPDD. Din punctul ăsta de vedere nu suntem îngrijorați ca să facem acum o majoritate, nu asta e preocuparea noastră, nu vrem asta. Că vin oamenii spre noi, nici multă vreme nu-i putem respinge, explicându-le că mâine, că alții nu au niciun fel de jenă și îi iau alții. Deocamdată nu am făcut decât să oficializăm ce am discutat cu oameni de-a lungul timpului.

Este un proiect de racolare de parlamentari?

Nu, nu, pentru că nu am făcut lucrul acesta. Puteam să-l facem mult mult mai aplicat și cu mai multe rezultate, dacă ne-am fi pus în program ăsta. Am lăsat lucrurile să curgă, puteți verifica dacă am făcut vreun prozelistism în vreun grup parlamentar.

Cine e noul senator?

Este mai tânăr.

Și cum l-ați convins să treacă la PSD? De la dreapta la stânga?

Și dacă trecea la PNL nu era la putere și la PC și la UNPR. Sunt patru formule să ajungi la putere dacă chiar vrei. Asta fost înțelegerea dânsului, poate are înclinații mai mult de stânga.

În final, preconizați că USL va rămâne unită?

Eu spun ce mi-aș dori și ce ar fi bine.

Cum vedeți relația Victor Ponta – Crin Antonescu?

Eu nu cred că s-a produs acea ruptură, schisma cea mare. Este loc pentru împăcare, eu nu sunt radical, decât dacă îmi dau seama că lucrurile nu mai merg.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Evitați aceste numere de telefon. Nu răspundeți, rămâneți fără bani
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului