Prima pagină » Știri politice » Parlamentul adoptă declarația „România fără violență domestică”. Sorin Grindeanu: „Putem stopa acest flagel dacă investim în educația copiilor noștri”

Parlamentul adoptă declarația „România fără violență domestică”. Sorin Grindeanu: „Putem stopa acest flagel dacă investim în educația copiilor noștri”

Camera Deputaților a adoptat marți, cu 320 de voturi „pentru” și cinci abțineri, o declarație prin care condamnă toate formele de violență domestică. Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, a transmis un mesaj de conștientizare în plen, subliniind că statul trebuie să facă mai mult pentru a proteja victimele și pentru a pedepsi agresorii.

„Declarația asumată astăzi este semnalul clar, dat de la cel mai înalt nivel, că România spune STOP violenței domestice! Este un semnal izvorât dintr-o voință colectivă față de cei care au plâns neînțeleși, neauziți”, a spus Grindeanu.

El a subliniat că violența domestică este o problemă ascunsă adesea în frică și rușine și că, pentru a o combate, instituțiile statului trebuie să acționeze coordonat.

„Este esențial ca legislația în domeniu să conțină norme clare, dar ea trebuie însoțită de un sistem funcțional (…) care să asigure protecție și acces imediat la ajutor”, a punctat președintele Camerei Deputaților.

Vezi declarația adoptată de Parlament – AICI

Grindeanu: Vă cerem iertare

Sorin Grindeanu a cerut o schimbare profundă și în sistemul educațional, astfel încât copiii să fie învățați de mici ce înseamnă respectul, dialogul și empatia.

„Copiii noștri trebuie să învețe ce înseamnă CODUL EMPATIEI: respectul, demnitatea, egalitatea, dialogul și gestionarea conflictelor. (…) Da, putem stopa acest flagel dacă investim ACUM în educația copiilor noștri!”, a afirmat el.

Un alt capitol important, a spus liderul PSD, îl reprezintă sprijinul concret pentru victime, de la adăposturi sigure și consiliere psihologică, până la asistență juridică și reintegrarea pe piața muncii.

„Dragi femei, dragi copii, toți cei care astăzi trăiți în întunericul fricii, chinuiți de violența hidoasă ale unor oameni schimonosiți sufletește, vă cerem iertare. Suntem aici pentru voi, suntem aici să vă ascultăm, să vă auzim glasurile! Suntem aici să vă protejăm!”, a încheiat președintele Camerei Deputaților.

Declarația Parlamentului României – „România fără violență domestică”

„Parlamentul României, întrunit astăzi, 30 septembrie 2025, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, având în vedere amploarea fenomenului violenței domestice și impactul grav asupra femeilor, copiilor și societății, constatând necesitatea unei voințe politice ferme și a unei mobilizări instituționale și sociale pentru a combate toate formele de violență, adoptă prezenta Declarație:

Parlamentul României condamnă cu fermitate toate formele de violență domestică – fizică, psihologică, economică sau sexuală – și reafirmă că acestea reprezintă încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului.

Parlamentul își exprimă solidaritatea cu victimele violenței domestice, în special cu femeile și copiii, și susține nevoia de protecție imediată și eficientă pentru acestea.

Parlamentul face apel la Guvern și autoritățile publice să intensifice măsurile de prevenire, intervenție și sancționare a actelor de violență domestică, inclusiv prin alocarea resurselor necesare pentru adăposturi, servicii sociale, psihologice și juridice.

Totodată, Parlamentul sprijină dezvoltarea programelor educaționale și de conștientizare în școli, comunități și mass-media, menite să transmită mesajul clar că violența nu este acceptabilă și că respectul și egalitatea sunt valori fundamentale ale societății noastre.

Parlamentul României își reafirmă angajamentul de a adopta legislație și politici publice menite să prevină și să combată violența domestică, să protejeze victimele și să tragă la răspundere agresorii.

Parlamentul solicită instituțiilor competente – Președintelui României, Guvernului, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Poliției Române, Ministerului Public și instanțelor judecătorești – să asigure aplicarea fermă și consecventă a legislației privind combaterea violenței domestice, protejarea victimelor și sancționarea agresorilor.

Parlamentul sprijină funcționarea eficientă și promovarea numărului unic național de urgență 0800.500.333, destinat victimelor violenței domestice.

De asemenea, Parlamentul recunoaște rolul esențial al organizațiilor neguvernamentale în prevenirea și combaterea violenței domestice și își exprimă susținerea deplină pentru activitatea acestora, încurajând dezvoltarea parteneriatelor dintre instituțiile statului și societatea civilă, pe baza dialogului și colaborării, pentru a asigura sprijin real și eficient victimelor”.

Foto/Video: Facebook/ PSD

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Obiceiul bunicilor care ne protejează creierul. Este ideal de pus în practică dimineaţa
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Verdict despre viitorul auto: „Vin vremuri grele pentru producătorii din Europa”. Producătorii chinezi schimbă regulile jocului
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre gem și marmeladă?