Prima pagină » Știri politice » PDL atacă la Curtea Constituțională prelungirea programului de vot la referendum

PDL atacă la Curtea Constituțională prelungirea programului de vot la referendum

PDL atacă la Curtea Constituțională prelungirea programului de vot la referendum

PDL a depus, joi, trei contestații la Curtea Constituțională referitoare la modificările ordonanțelor privind referendumul și atribuțiile CC și la Legea care prevede că programul de vot la referendum se stabilește prin hotărâre de guvern, a anunțat vicepreședintele PDL Sever Voinescu.

„PDL a depus o contestație pe legea care aprobă ordonanța privind competențele Curții Constituționale, o contestație pe legea care modifică Ordonanța 41 în sensul stabilirii programului de vot la referendum și o contestație la Legea care modifică programul de vot”, a precizat Sever Voinescu într-o conferință de presă.

El a spus că, miercuri, în Parlament au avut loc episoade stranii, fiind votată prima dată o lege care modifică OUG 41 privind referendumul și stabilește că programul de vot este între orele 07.00 și 23.00 și apoi a fost votată o lege în care se stabilește că orarul de vot va fi precizat prin hotărâre de guvern.

„Toată această ambiguitate nu face decât să adauge cavalcadei care face referndumul greu de organizat, greu de urmărit”, a adăugat Voinescu.

El a spus că îi bănuiește pe premierul Victor Ponta și USL de rea credință. „Eu îi bănuiesc de rea credință. Toate măsurile de organizare a referendumului decise de USL mărturisesc dorința acestuia de a pescui rezultatul referendumului în ape tulburi. Asta ne alarmează”, a spus Voinescu.

Vicepreședintele democrat-liberal a precizat că PDL a atacat la Curtea Constituțională cele trei legi pentru a încerca să clarifice „un pic lucrurile”, arătând că „este un hățiș legislativ”.

El a adăugat că nu știe când va judeca Curtea Constituțională aceste contestații, dar că PDL speră să se clarifice prin decizia Curții Constituționale modul în care se va organiza referendumul.

Întrebat după ce lege se va organiza referendumul în cazul în care CC nu va judeca aceste contestații până la 29 iulie, Voinescu a spus că în acest moment sunt în vigoare legea referendumului semnată de președintele interimar Crin Antonescu și OUG 41.

Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda a criticat și el modul în care USL organizează referendumul, arătând că mai sunt puține zile până la referendum și încă nu se știe cum se organizează și ce se întâmplă.

Curtea Constituțională va lua în discuție în 24 iulie contestațiile privind OUG 41 și legea referendumului, iar în 19 septembrie se va judeca sesizarea privind atribuțiile CC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un copil de numai 4 ani, bătut de un vecin în Sectorul 4 al Capitalei! Martorii au sunat la 112. De la ce ar fi pornit conflictul
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O exoplanetă îndepărtată a dispărut din observații în mod misterios
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...