Prima pagină » Știri politice » Ponta a demis un secretar de stat la Ministerul Justiției

Ponta a demis un secretar de stat la Ministerul Justiției

Ponta a demis un secretar de stat la Ministerul Justiției
Premierul Ponta a demis un secretar de stat

Premierul Victor Ponta a decis, luni, eliberarea din funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției a lui Ovidiu Puțura.

„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Ovidiu Puțura se eliberează din funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției”, potrivit documentului publicat luni în Monitorul Oficial.

Ovidiu Puțura (PNL), judecător și fost director la Direcția de contencios administrativ din Ministerul Justiției, a fost numit, în 17 mai 2012, în funcția de secretar de stat la MJ.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puțura a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei CFR.

În aceeași zi, Ministerul Justiției preciza că Ovidiu Puțura poate fi, în paralel, și secretar de stat în MJ și membru în consiliul de administrație al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens.

Ministerul Justiției a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imedat după învestirea lui Ovidiu Puțura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detașării la MJ.

Reprezentanții MJ arătau atunci, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că, potrivit legii, Guvernul poate aproba participarea persoanelor care dețin funcția de secretar de stat, subsecretar de stat și funcții asimilate acestora, ca reprezentanți ai statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) ori ca membri în Consiliul de Administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ale societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.

Potrivit MJ, Guvernul a aprobat, în 15 ianuarie, în baza Legii 161/2003, Memorandumul privind participarea secretarului de stat Ovidiu Puțura, în calitatea de membru în Consiliul de Administrație al SC CFR SA. Astfel, Puțura poate fi și secretar de stat, și membru într-un consiliu de administrație al unei societăți de stat, nefiind în stare de incompatibilitate.

„Menționăm faptul că, în acest sens, există și punctul de vedere al Agenției Naționale de Integritate emis la 14.10.2013, la cererea domnului Ovidiu Puțura”, adăugau reprezentanții MJ.

Adunarea Generală a Acționarilor CFR SA a revocat la 10 ianuarie întregul Consiliu de Administrație, invocând managementul defectuos, și a numit o nouă structură de conducere.

Din noul Consiliu de Administrație fac parte Ovidiu Puțura, secretar de stat în Ministerul Justiției – ales și președinte CA, Ovidiu Petrișor Artopolescu (membru al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica), Florin Luca (consultant financiar), Mircea Popa (secretar general la Departamentul pentru Energie) și Constantin Sebeșean (manager privat).

Ultimii doi au fost numiți în CA după ce Victor Cionga, fost director general al Bursei de Valori, și George Ciobănașu, auditor financiar, au renunțat la funcția de administrator, la o săptămână de la numirea în această poziție.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Persoanele care ar putea să nu mai plătească impozite deloc. Bolojan a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Ce ne rezervă 2026 pentru fiecare zodie, conform horoscopului chinezesc. Anul „Calului de foc” începe pe 17 februarie
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
Cum putea fi salvată femeia din București care a ars în mașina cuprinsă de flăcări: 'Dacă avea...'
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Sunt răsăriturile și apusurile mai spectaculoase iarna?