Prima pagină » Știri politice » Ponta: Proiectul de revizuire a Constituției poate trece mai întâi la Senat; la Cameră în toamnă

Ponta: Proiectul de revizuire a Constituției poate trece mai întâi la Senat; la Cameră în toamnă

Ponta: Proiectul de revizuire a Constituției poate trece mai întâi la Senat; la Cameră în toamnă
Premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de revizuire a Legii fundamentale, care va fi prezentat pe 20 mai de Forumul Constituțional, poate trece în această sesiune prin Senat, iar în toamnă va intra în dezbaterea Camerei, după primirea și a punctului de vedere al Comisiei de la Veneția.

Premierul Victor Ponta a declarat că proiectul de revizuire a Legii fundamentale, care va fi prezentat pe 20 mai de Forumul Constituțional, poate trece în această sesiune prin Senat, iar în toamnă va intra în dezbaterea Camerei, după primirea și a punctului de vedere al Comisiei de la Veneția.

„Doar în Senat. În Cameră merge în septembrie și între timp trimitem la Comisia de la Veneția”, a afirmat Ponta, miercuri.

El a fost întrebat de jurnaliști dacă este timp pentru adoptarea în Parlament a proiectului în actuala sesiune și apoi pentru desfășurarea referendumului, în condițiile în care Forumul Constituțional a anunțat că pe 20 mai va finaliza propunerea sa de modificare a legii fundamentale.

„Este timp și pentru referendum. Ceea ce este important este că nu adoptăm în Cameră, nu luăm decizia finală până nu primim punctul de vedere al Comisiei de la Veneția. Punctul lor de vedere oricum vine în septembrie, așa că mai devreme nu se poate”, a mai spus Ponta.

Premierul anunța în februarie că forumul constituțional va strânge și dezbate propunerile de revizuire a Constituției până în mai, iar pe baza Raportului întocmit de forum se va trece în Comisia parlamentară la procedura de revizuire, adoptată cu două treimi în ambele Camere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!