PSD-istul Radu Cristescu îl somează pe Nicușor Dan să prezinte explicații cu privire la poza în care apare dând mâna cu Donald Trump. În jurul pozei s-a iscat o întreagă controversă

Publicat: 22 02. 2026, 22:12
Actualizat: 22 02. 2026, 22:21

PSD-istul Radu Cristescu îl somează pe președintele Nicușor Dan să prezinte explicații cu privire la poza în care apare dând mâna cu Donald Trump, la Consiliul pentru Pace de la Washington. În jurul fotografiei s-a iscat deja o întreagă controversă.

„Nicușoare Dan, vremelnic președinte, în calitate de cetățean al acestei țări, nu am cum să tac.

Te somez public să oferi de urgență explicații clare, fără echivoc, în legătură cu fotografia postată pe contul tău de X, în care apari dând mâna cu Donald Trump la așa-numitul Consiliu al Păcii de la Washington. Este acea fotografie autentică sau este un produs generat grosolan cu ajutorul inteligenței artificiale, așa cum deja se afirmă insistent în spațiul public?”, scrie Radu Cristescu pe Facebook.

„Demisia, Nicușoare. România nu poate fi reprezentată în țară și în străinătate prin iluzii digitale”

Cristescu susține că, în lipsa unei clarificări rapide, suspiciunea că președintele ar fi orchestrat un fals ar fi o problemă de stat.

„Nu există zonă gri aici. Nu există «interpretări». Nu există «detalii tehnice» care pot fi împinse sub preș. Este o chestiune de adevăr sau fals. De onestitate sau manipulare.

Dacă imaginea este reală, prezintă imediat dovada originală, contextul complet, metadatele, cadrele video din care reiese momentul decupat, poziționarea oficială în programul evenimentului. Ai această datorie morală față de cei care te-au făcut președinte. Ai datoria să stingi scandalul în fașă.

Dacă, însă, fotografia este falsificată pentru a crea impresia unei întâlniri ori a unei apropieri care nu a existat, atunci ne aflăm în fața unui fapt de o gravitate inimaginabilă: președintele României ar fi produs și distribuit deliberat un fake news. Exact fenomenul împotriva căruia pretinzi că lupți, Nicușoare.

Nu este o simplă «eroare de comunicare». Nu este o «exagerare de PR».

Este o posibilă imensă fraudă de imagine cu implicații diplomatice, politice și morale majore. Este o sabotare conștientă a imaginii României ca stat, în lume.

Funcția prezidențială nu este un studio de efecte speciale. Mandatul nu este un exercițiu de branding personal. Încrederea publică este fundamentul autorității tale — iar dacă aceasta este subminată prin manipulare vizuală, atunci legitimitatea însăși este afectată. Îți cer, așadar, un răspuns public, documentat și imediat.

Pentru că, în lipsa unei clarificări rapide și convingătoare, suspiciunea că președintele României a orchestrat un fals deliberat nu mai este o speculație, ci o problemă de stat.

Iar într-un asemenea scenariu, consecințele nu pot fi cosmetizate. Ele merg până la asumarea politică supremă. Demisia, Nicușoare. România nu poate fi reprezentată în țară și în străinătate prin iluzii digitale”, mai scrie fostul deputat PSD.

Reacția lui Radu Cristescu vine după ce în mediul online s-a creat un întreg curent care susține teoria că fotografia ar fi fost realizată cu ajutorul inteligenței artificiale.

AUTORUL RECOMANDĂ: