PSD ține la sertar AMNISTIA și GRAȚIEREA. Lider PNL: „Victor Ponta e un mare mincinos și obstrucționează justiția”

Liderii PDL și PNL au cerut, din nou, reintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia și grațierea, însă pesediștii au votat împotrivă, iar propunerea a fost respinsă. Deputații PDL și PNL au pregătite pe bănci mai multe foi pe care scrie „Ponta, când îl grațiezi pe Voiculescu?”, în semn de protest că PSD ține la sertar legea.

„Din 211 deputați prezenți, 122 s-au pronunțat împotrivă și aici e vorba de arcul guvernamental, 74 de deputați PSD votând împotrivă, 1 PPDD, 13 UNPR, 9 UDMR, 15 de la PC și PLR. Deci, și de data asta Ponta nu poate să mai spună că respectă justiția, nu poate să mai spună partenerilor occidentali că nu obstrucționează justiția (…) Astăzi am avut dovada că Victor Ponta minte și că primul proiect de lege pe care îl va promulga în cazul în care va ajunge președinte va fi Legea amnistierii și grațierii. E un mare mincinos și obstrucționează justiția„, a declarat George Scutaru, liderul liberalilor, după ședința de plen.

Convocați pentru ridicarea imunității lui Ion Diniță, acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, deputații au fost puși să voteze dacă vor introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia și grațierea.

„Am cerut suplimentarea ordinii de zi cu amnistia și grațierea, ați spus că este atributul comitetul grupurilor parlamentare, știu că vă deranjează , domnule președinte, în calitate de lider de grup vă solicit o pauză de consultări pentru a stabili la comitetul liderilor de grup pentru ca proiectul privind amnistia și grațierea să fie supus pe ordinea de zi, avem o mare problemă de imagine dacă ascundem sub preș acest proiect. Este momentul să arătăm că niciun partid nu are interes de a ține la sertar acest proiect de lege”, a spus Scutaru, în plen.

Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, i-a răspuns că ordinea de zi este „strict legată de reținerea preventivă a domnului Diniță, demisia lui Hrebenciuc și cazul Stoica” și că poate fi modificată în Biroul Permanent.

„Atributul ordinii de zi aparține comitetului liderilor, care este aprobată de BPN. Nu avem o dezbatere pe proiecte de legi, cererea nu poate fi făcută decât de comitetul liderilor, dacă există 50% plus unu din parlament. Grupul PNL nu are această majoritate. Trebuie să-I convingă pe ceilalți colegi să aibă 50% plus unu, nu are nici acum, solicitarea este bine întemeiată”, a spus Zgonea.

Premierul Victor Ponta a precizat însă că legea amnistiei și grațierii nu va trece de votul Parlamentului, din moment ce s-a pronunțat toată lumea împotrivă, el arătând că tema legată de acest act normativ reprezintă un „joc electoral”.

Solicitat să își spună opinia despre repunerea acestui proiect pe ordinea de zi a plenului Camerei, Ponta a răspuns: „Am spus foarte clar că suntem împotriva adoptării acestei legi. Când va fi pe ordinea de zi…”

El a susținut că opoziția a „uitat” să ceară ca această lege să fie repusă pe ordinea de zi, fapt pe care îl reclamă doar la televizor.

„Doar la televizor spun cei de la ACL că vor legea, în plen nu au spus absolut nimic”, a arătat Ponta.

ACL se pregătește de protest

„Marțea Neagră”

Legea amnistiei și grațierii este cea care a dus la episodul numit „Marțea Neagră”, din decembrie 2013, când proiectul a fost dezbătut, pe șest, în cadrul comisiei juridice.

Proiectul de lege privind amnistia și grațierea, care s-a născut în februarie 2013, încă trenează la Comisia juridică a Camerei Deputaților, fără a face niciun pas în față, niciun pas în spate, asta deși liderii ACL au cerut, în mai multe rânduri, respingerea proiectului.

Pe 9 decembrie 2013, luni seara, deputații juriști au organizat o ședință în care au dezbătut legea lobby-ului, în intervalul 19:00-21:00. Cu toate acestea, ședința convocată a fost doar un paravan pentru adevărata miză a zilei de luni, legea amnistiei și o serie de modificări la Codul Penal. În realitate, în paralel a avut loc o ședință secretă, departe de ochii presei, la care au participat doar câțiva membri ai comisiei juridice și coordonată „din umbră” de Florin Iordache, în care s-au adus amendamente la proiectele de lege vizate și s-a dat raport favorabil. Ședința în cauză a avut loc în sala mică a Comisiei, care nu are sistem de înregistrare video. Deși pe raportul final apar 24 de semnături ale deputaților, la ședință nu au fost prezenți decât șapte.

Pe 10 decembrie 2013, zi cunoscută ca „Marțea Neagră”, restul deputaților s-au trezit cu legea introdusă pe ordinea de zi, însă fără ca raportul să fie făcut public. Între timp, Crin Antonescu a anunțat că liberalii nu vor vota proiectul de lege, acuzându-l pe Victor Ponta că a mințit atunci când a spus că și-a dat acordul pe lege. De altfel, premierul s-a contrazis de câteva ori în conferința de presă de la PSD de atunci, susținând că preșdintele PNL de atunci, Crin Antonescu, i-a cerut să dea o Ordonanță de Urgență pentru amnistie, după care a revenit și a spus că este vorba de Codul Penal, iar în cele din urmă a precizat că cererea a fost pentru amnistie, deoarece despre Codul Penal nu au vorbit. Din cauza opoziției ferme a liberalilor, care nu au dorit să voteze proiectul de lege privind amnistierea și grațierea, acesta a fost scos rapid de pe ordinea de zi.

După numai o săptămână, pe 17 decembrie, proiectul de lege a fost retrimis la comisia juridică. Reprezentanții puterii au decis atunci că subiectul necesită o dezbatere mai amplă atât cu societatea civilă, cât și cu instituțiile interesate, așa că au stabilit ca termen final pentru raportul legii 1 februarie 2014.

Potrivit raportului comisiei juridice pe proiectul de lege în cauză, „se amnistiază infracțiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 7 ani inclusiv sau amendă” și „se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de pânp la 6 ani inclusiv, pedepsele complementare ale acestora, precum și pedepsele cu amendă, aplicate de instanță de judecată”.

Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită, în toate formele ei de participație penală, autor, coautor, instigator, complice și participație improprie. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării„, mai prevede proiectul de lege.

Grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat, în acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanță se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negrațiată„, potrivit proiectului de lege.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Fosta soție a lui Cabral arată fantastic la 57 de ani. Ce a pierdut prezentatorul...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
O teorie bizară spune că în Univers există un singur electron