Prima pagină » Știri politice » TVA 21%, impozit pe profit 19% și ACCIZE mărite cu 20%. Ce măsuri propun PSD, PNL și USR pentru reducerea deficitului?

TVA 21%, impozit pe profit 19% și ACCIZE mărite cu 20%. Ce măsuri propun PSD, PNL și USR pentru reducerea deficitului?

TVA 21%, impozit pe profit 19% și ACCIZE mărite cu 20%. Ce măsuri propun PSD, PNL și USR pentru reducerea deficitului?

Liderii partidelor politice au purtat discuții intense în ultimele zile cu președintele României, Nicușor Dan, despre noile măsuri fiscal-bugetare pe care România trebuie să le adopte în vederea reducerii deficitului bugetar. Gândul prezintă principalele propuneri ale partidelor politice de la Cotroceni.

În contextul criticilor venite din partea Comisiei Europene, noul guvern de la Palatul Victoria trebuie să adopte niște măsuri impopulare pentru a aduce mai mulți bani la bugetul de stat. În acest sens, liderii PSD-PNL-USR au venit cu propuneri de măsuri fiscale, în grupul de lucru tehnic format la Cotroceni.

PSD vrea impozit progresiv din 2026

PSD a propus în discuțiile de la Cotroceni introducerea taxei de solidaritate pentru veniturile mai mari de 10.000 de lei net, adică 16% pe diferența de valoare ce depășește această sumă, până la 31 decembrie 2025, potrivit surselor Gândul. Social-democrații au pus pe masă și analize de impact. 4,7 miliarde de lei ar urma să aducă taxa de solidaritate la bugetul de stat.

Social-democrații vor ca de la 1 ianuarie 2026 să se introducă impozitul progresiv, care ar aduce un impact anual de 0,8% din PIB, potrivit surselor citate.

O altă măsură propusă de PSD este impozitarea prețurilor de transfer / tranzacțiilor de externalizare a veniturilor cu 2% din valoare. Măsura ar avea un impact de 3,5 miliarde de lei.

PSD propune și creșterea nivelului accizelor cu 20%, dar mai puțin la benzină și motorină. Respectiv, PSD vrea să crească accizele la jocurile de noroc și păcănele și supraacciza la produse și mașini de lux sau bijuterii scumpe. Măsura ar avea un impact de 2,8 miliarde de lei, spun economiștii social-democrați.

PSD vrea să se elimine facilitățile fiscale pentru barurile și cluburile de noapte care plătesc impozit pe profit de 5%. Impactul calculat pentru o astfel de măsură este de 0,9 miliarde lei.

Nu în ultimul rând, social-democrații cer și impozitarea câștigurilor provenite din tranzacții cu criptomonede.

Potrivit surselor Gândul, „PNL și USR s-au opus în mare parte” măsurilor propuse de PSD și nu există un consens în acest moment.

Din grupul de lucru pe probleme de fiscalitate și economie fac parte, de la PSD, Adrian Câciu, Bogdan Ivan, Cristian Socol, Radu Oprea și Florin Jianu.

PNL vrea să mărească impozitul pe profit la 19%

Măsurile propuse de PNL vizează introducerea de noi taxe. Una din propunerile liberalilor de la discuțiile de la Cotroceni este creșterea impozitului pe profit de la 16%, cât este în prezent, la 19%, potrivit surselor Gândul.

O altă măsură pe care PNL o cere este dublarea impozitului pe dividende la 16%. În prezent, acesta este de 8%.

De asemenea, PNL a pus gând rău și seniorilor. Propun CASS de 10% pentru pensiile peste 2.500 de lei.

PSD se opune măsurilor venite din partea liberalilor, iar USR a avut în negocieri unele observații.

De la PNL, în grupul de lucru fac parte Bogdan Huțucă, Tănase Stamule, Gabriela Horga și Florin Zaharia.

USR cere creșterea TVA la 21%

USR propune creșterea cotei de TVA la 19% pentru sectorul HoReCa. De asemenea, USR cere creșterea cotei generale de TVA la 21% și creșterea cotei reduse de la 9% la 12%.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, PSD se opune creșterii generale de TVA, considerând că „este o măsură care frânează economia și o îndreaptă spre recesiune”. Dacă se va insista cu creșterea TVA la 21%, PSD a cerut, în compensație, scăderea TVA la medicamente și alimente la 5%.

USR își dorește și listarea companiilor de stat și privatizarea Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Portul Constanța, Salrom, CEC sau Eximbank, unde statul român are acțiuni.

USR cere și eliminarea facilității din Codul Fiscal potrivit căreia cei care sunt pe drepturi de autor, dar au și contract de muncă, să nu plătească CAS și CASS pentru contractele pe drepturi de autor, ci să plătească la nivelul de 6, 12 și 24 de salarii minime. Măsura este susținută și de PNL, arată sursele noastre.

Din partea USR, în grupurile tehnice de lucru fac parte Claudiu Năsui, Diana Buzoianu, Adrian Echert, Narcis Mircescu și Sebastian Cernic.

Sursa colaj: Mediafax + Facebook + Shutterstock


CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou din lume: Cine lovește pereții casei și ușile cu păine?