Prima pagină » Știri politice » #TeleormanLeaks: Vlase, Manda și Bădălău, interogați la DNA despre partidele de VÂNĂTOARE cu DRAGNEA și directorii companiei Tel Drum. RISE PROJECT: În codrii Teleormanului, BARONUL de partid VÂNEAZĂ planificat, ATACĂ în haită, UCIDE de plăcere

#TeleormanLeaks: Vlase, Manda și Bădălău, interogați la DNA despre partidele de VÂNĂTOARE cu DRAGNEA și directorii companiei Tel Drum. RISE PROJECT: În codrii Teleormanului, BARONUL de partid VÂNEAZĂ planificat, ATACĂ în haită, UCIDE de plăcere

#TeleormanLeaks: Vlase, Manda și Bădălău, interogați la DNA despre partidele de VÂNĂTOARE cu DRAGNEA și directorii companiei Tel Drum. RISE PROJECT: În codrii Teleormanului, BARONUL de partid VÂNEAZĂ planificat, ATACĂ în haită, UCIDE de plăcere
Directorii companiei Tel Drum au participat la mai multe partide de vânătoare cu lideri PSD, printre care Liviu Dragnea, Marian Oprișan, Niculae Bădălău, Gabriel Vlase sau Claudiu Manda, potrivit unei investigații Rise Project. Manda, Vlase și Bădălău au fost audiați la DNA pe acest subiect. Vezi cum neagă liderii PSD, legăturile cu directorii companiei Tel Drum.

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la ancheta Rise Project privind partidele de vânătoare la care a participat, alături de șefii Tel Drum și președinți de organizații PSD, că ar trebui audiate și animalele și s-a întrebat retoric dacă aceste activități sunt infracțiuni.

„Eu cu Florian Pitiș (n.r.: ca răspuns la o eroare a reporterului legat de nume) nu m-am mai văzut de când a murit. Îi cinstesc memoria. Cu Petre Pittiș am fost la sute de partide de vânătoare. Și cu mâna întoarsă la spate nu pot să îmi aduc aminte de toți cei care au participat la vânătoare. Nu cred că Florian Pitiș a fost vânător. Eu nu înțeleg. Câteodată îți pare rău de Kovesi. Acum folosește reporteri ca să pună întrebări. Nu știu despre care fotografii vorbiți. Nu știu la ce moment vă referiți. Habar nu am la ce poze vă referiți. Domnișoara procuror, chiar v-am răspuns, e suficient. Întrebarea mea e foarte simplă la dvs și vorbesc mai tare ca să audă și DNA. A merge la o partidă de vânătoare este o infracțiune? Sunt oameni chemați la DNA să fie întrebați de vânători. Până la urmă ar trebui chemați mistreții, iepurii și fazani și eventual arestați”, a declarat Liviu Dragnea.

„Eu nu am participat la nicio partidă de vânătoare la care lideri politici să fi discutat despre niște contracte cu niște acționari de la companii. Nu vreți să vă strângeți toți și să puneți în cor aceleași întrebări. (…) Cum au ajuns la Rise Project niște documente, în condițiile în care ajunseseră la DNA”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea a vânat de cel puțin 32 de ori la el în județ, în ultimii nouă ani, potrivit jurnaliștilor de la Rise Project.

„S-a distrat pe domeniile AVPS Turris Turnu Măgurele, al cărei cofondator și președinte a fost până în 2004. Atunci, a predat asociația colegilor lui de partid și dosar, Petre Pitiș, actualul manager al corporației Tel Drum, și Marian Fișcuci, primul acționar. De 31 de ori, Dragnea a mers în pădure însoțit de directorul Petre Pitiș. De patru ori s-a dus și cu Marian Fișcuci. Prieteni din liceu, camarazi la partid și vânători împătimiți, cei doi împart frățește dosarele Tel Drum de la DNA. De câteva ori li s-a alăturat afaceristul Costel Comana, coleg de facultate și tranzacții imobiliare cu Dragnea. Comana s-a sinucis în 2015, într-un avion din America Centrală, la scurt timp după ce DNA l-a pus oficial sub acuzare în dosarul „Regiotrans”, potrivit sursei citate.

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, actualmente în închisoare, a vânat în codrii Tel Drum de 18 ori. Vicepremierul Paul Stănescu de la Olt a venit de 13 ori. Marian Oprișan din Vrancea, de cinci ori. Marcel Ciolacu din Buzău a semnat prezența în patru dăți, potrivit Rise Project.

Nici actualul șef al Serviciului de Informații Externe, Gabriel Vlase, nu a lipsit de la aceste partide de vânătoare, fiind prezent de trei ori la Dragnea. Tot de atâtea, Niculae Bădălău, senator de Giurgiu. În schimb, Claudiu Manda, președintele comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, a fost invitat la patru partide.

Aceștia trei din urmă, Manda, Vlase, Bădălău, au fost chemați recent la DNA ca martori în dosarul Tel Drum. Interogatoriile au vizat chiar partidele de vânătoare.

„Am fost acolo la invitația asociației de vânătoare. Am fost și audiat la DNA pe subiectul ăsta, chiar săptămâna trecută. M-am întâlnit la vânătoare și cu Manda, da, e prietenul meu. Cu Liviu Dragnea nu cred, că el nu avea dreptul de portarmă pe vremea aia, că avea proces și permisul retras. Credeți că eu îi cunosc pe directorii de la Tel Drum? Cine dracu e Pitiș pentru mine? Pentru dumneavoastră posibil că e, dar pentru mine nu e nimeni. Să fie sănătos! Tel Drum ăsta ce e, vreun minister? Nu e vreo vedetă națională. Eu sunt politician, nu-i știu”, a declarat Niculae Bădălău.

Organizatorii locali ai partidelor de vânătoare erau oamenii de încredere, rudele, angajații sau foștii colegi ai lui Liviu Dragnea, toți având legătură cu Tel Drum, fie că erau acționari, directori sau contractori ai corporației.

Practic, susține Rise Project, șefii Tel Drum petreceau alături de cei care le acordau contracte publice.

Marian Oprișan ar fi redirecționat 100 de milioane de euro, fonduri europene, către Tel Drum și doi parteneri, într-un contract-mamut semnat în 2011, pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă în județul Vrancea.

„Și Constanța a cotizat. În 2010, Nicușor Constantinescu a acordat Tel Drum un contract de 30,7 milioane de lei pentru modernizarea a două drumuri județene prin procedură de licitație restrânsă accelerată. Vecinul Paul Stănescu e alt exemplu. În 2013, a trimis 7,2 milioane de lei către Tel Drum, prin cerere directă de ofertă, pentru „lucrări de construcții și drumuri” în județul Olt, chiar la o lună după o vânătoare de pomină în Teleorman, cu cei menționați mai sus. Consiliul Județean (CJ) Teleorman rămâne principalul finanțator: din 2007 încoace, corporația a încasat peste un miliard de lei aici, iar peste jumătate din sumă (54%) a venit pe semnătura lui Dragnea. Altfel, campionii locali ai vânătorii sunt organizatorii oficiali Mădălin Ioniță (65 de partide), managerul Tel Drum, Petre Pitiș (59 de partide) și Petre Rădan, fost magazioner-șef la Tel Drum, angajat acum la ferma de vaci a lui Dragnea Junior (57 de partide). De 12 ori a luat arma-n mână și Mircea Vișan, director tehnic la Tel Drum, inculpat în dosar cu Dragnea, Pitiș, Fișcuci etc”, scriu jurnaliștii.

La evenimente, au participat și șefi din poliție, de instituții descentralizate, primari, consilieri, soți de judecătoare sau angajații de încredere la firmele din grupul Tel Drum.

Registrele de vânătoare ale AVPS Turris inventariază și cadavrele din pădure. În total, 1.128 de animale.

Rise Project a publicat, sâmbătă, pe pagina de Facebook, imagini de la partidele de vânătoare ale șefilor Tel Drum. Într-un video, realizat după o partidă de vânătoare, apare Liviu Dragnea alături de mai mulți lideri PSD, printre care Adrian Țuțuianu, Dan Nica și Nicușor Constantinescu. 

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Brașov, după ce Rise Project a publicat imagini de la partidele de vânătoare ale șefilor Tel Drum, unde apare Liviu Dragnea alături de mai mulți lideri PSD, că nu ar participa la astfel de evenimente, pentru că nu este „vânător”. „Nu, eu nu sunt vânător”, a punctat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu nu a dorit să comenteze mai mult pe marginea partidelor de vânătoare ale șefilor Tel Drum, unde apare Liviu Dragnea alături de mai mulți lideri PSD.

„Eu nu sunt aici venit ca să stau să comentez ce face nu știu cine, vânătoarea PSD-ului. Vorbiți cu cei de la PSD și vă dau lămuriri. Ce vrei să spun eu despre vânătoarea care a apărut?” a precizat președintele Senatului.

Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general ALDE Daniel Chițoiu, președintele OFLDE Grațiela Gavrilescu, europarlamentarul ALDE Renate Weber, au participat, sâmbătă, la Brașov, la evenimentul „Cariera politică a femeilor ALDE”.

Buzatu, despre vânătoarea cu șefii Tel Drum: Sunt pasionat de vânătoare, dacă mă cheamă cineva, mă duc

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că a fost la multe partide de vânătoare, nu doar la cea în care apare filmat alături de șefii de la Tel Drum. „Dacă mă invită cineva, mă duc unde sunt invitat sau alteori invit eu la grupa mea de vânătoare”, a spus Buzatu.

„Am fost la multe partide de vânătoare și nu am niciun motiv să nu mă duc. Sunt pasionat de treaba asta, am autorizație. Nu știu dacă erau directori Tel Drum acolo, eu nu întreb cine e acolo, dacă mă invită cineva, mă duc unde sunt invitat sau alteori invit eu la grupa mea de vânătoare. Nu știu despre ce este vorba”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Buzatu.

Acesta a mai spus că în afară de informațiile din presă, nu știe nimic despre Tel Drum și nici nu îi cunoaște pe șefi.

„Nu am avut nicio legătură, aici unde sunt eu nu s-a prezentat niciodată Teldrum ca societate la vreo lucrare, deci nu aveam de unde să știu. Nu știu, dacă aș ști cine sunt cei de acolo, poate aș putea să vă spun ceva, dar eu cunoșteam un coleg, doi. Dacă mă invita Nicolae Bădălău sau Oprișan, îi cunoșteam. La o partidă de vânătoare pot să fie 15-20-30-40 de oameni. Am fost de câteva ori la partide din acestea invitat, la unele a fost, la unele nu a fost (Liviu Dragnea – n.r.). Nu eram invitatul domnului Dragnea, poate m-a invitat Nicolae Bădălău sau un alt coleg. Asta a fost ocazia cu care eu am participat”, a mai spus Buzatu.

Oprișan: Nu îi cunosc. Credeți că eu i-am întrebat cum îi cheamă?

Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că a participat la zeci de partide de vânătoare, dar nu îi cunoaște pe șefii Tel Drum. „Credeți că eu i-am întrebat pe fiecare cum îi cheamă, dacă am fost la vânătoare”, a spus liderul social-democrat.

„E o chestie privată, ce treabă am eu? Eu am participat la zeci de partide de vânătoare. Nici nu îi cunosc pe șefii Tel Drum. Credeți că eu i-am întrebat pe fiecare cum îi cheamă, dacă am fost la vânătoare. Habar nu am”, a declarat, pentru Mediafax, Marian Oprișan, vicepreședinte PSD.

Acesta a precizat că nu a văzut filmul postat de Rise Project, dar recunoaște că a fost la vânătoare.

„Am fost acolo, au fost și la mine colegii mei din echipă. Nu înțeleg. E o chestiune privată. Ce legătură are una cu alta, ce relevanță are chestia asta? Ce demonstrează? Întrebați-l pe domnul Dragnea, eu ce legătură am cu povestea asta?”, a mai spus Marian Oprișan.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Report de peste 1,7 milioane de euro la Loto 6/49. Trageri speciale de Anul Nou
Digi24
Reacția Chinei după acuzațiile Kremlinului că ucrainenii au atacat reședința lui Putin
Cancan.ro
Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Prosport.ro
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om bogat”
Adevarul
Cristi Borcea, ținta ironiilor pe internet. „Oameni care n-au ce face cu banii și se transformă în monștri”
Mediafax
Vânt de până la 120 km/h! Avertizările meteorologilor, prelungite până în noaptea de Revelion
Click
Orașul-minune al României! Nu se mai oprește din dezvoltare și a atras miliarde de euro
Digi24
Situație critică în tunelul de sub Canalul Mânecii. Circulația tuturor trenurilor Eurostar a fost anulată
Cancan.ro
Ninge 5 zile consecutiv, în România, de pe 1 ianuarie 2026! Meteorologii Weather.com au revizuit prognoza meteo
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Descopera.ro
Galerie foto de excepție cu Brigitte Bardot
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Templul culturii din inima Bucureştiului. A fost inaugurat în urmă cu 173 de ani