Trei momente esențiale prin care PSD a scăpat în câteva ore de opoziția din Parlament. Ghinea: Sunt ultimele clipe înainte de votul final pentru măcelărirea Justiției

Trei momente esențiale prin care PSD a scăpat în câteva ore de opoziția din Parlament. Ghinea: Sunt ultimele clipe înainte de votul final pentru măcelărirea Justiției
Publicat: 13/12/2017, 19:35

La începutul zilei, Opoziția a criticat dur modul în care au fost adoptate modificările la Regulamentul Camerei Deputaților, susținând că dezbaterea a fost inexistentă și că tot ceea ce se întâmplă în aceste zile are drept scop trecerea pe repede înainte a Legilor justiției de către coaliția de guvernare PSD-ALDE. Spiritele s-au aprins și mai tare atunci când proiectul de hotărâre care modifică regulamentul Camerei și permite chiar miercuri dezbaterea ultimelor două Legi ale justiției a ajuns în Monitorul Oficial la doar o oră de la adoptarea sa. Atât cei de la USR, cât și membrii PNL au fost extrem de vehemenți în legătură cu această situație: „Monitorul Oficial a executat, iar legile Justiției vot fi puse pe masa lui Dragnea, cum v-ați dorit”, a acuzat, miercuri, în plen, liderul grupului PNL din Cameră, Raluca Turcan, după publicarea în Monitor a modificării Regulamentului. Președintele de ședință, deputatul PSD Florin Iordache, i-a replicat lui Turcan că Monitorul Oficial era obligat să publice ceea ce s-a votat în Parlament. Proiectul de hotărâre care modifică Regulamentul a fost adoptat cu 176 de voturi „pentru” și 88 de voturi „împotrivă”.

După vot, deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu și-a pus o cruce roșie pe gură și a acuzat PSD de comportament dictatorial.

Deputatul PNL Raluca Turcan a acuzat, la rândul ei, faptul că această modificare „pune capăt” democrației. „Azi, PSD, ALDE și UDMR au creat cadrul ca un grup de interese cu comportament infracțional să decidă după bunul plan pentru a-și salva pielea de propriile dosare în fața justiției”. „Nu ați închis gura parlamentarilor, ați închis gura românilor”,a acuzat și deputatul PMP Ionuț Simionca.

Textul adoptat de plen are următorul conținut: „După ce timpul de dezbatere stabilit în funcție de complexitatea raportului a fost epuizat, dezbaterea se încheie și președintele de ședință supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei, în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaților prezenți, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul din amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma inițială”.

Deputatul USR Stelian Ion a criticat, la dezbateri generale, faptul că plenul nu știe ce votează, întrucât Raportul Comisiei de Regulament care se referă la acest amendament nu este accesibil la caseta deputaților.

„Pe site nu e raportul. Ridicați mâna care știți ce votați. E bătaie de joc, faceți de râs o țară întreagă, arucați Parlamentul în derizoriu”, a spus Stelian Ion.

„Nu are acest amendament legătură cu proiectu de hotărâre. E doar un artificiu pe care l-ați identificat pentru că v-ați dat seama că dacă retrimiteți la comisie proiectul anterior nu îl mai puteați dezbate azi, ori necesitatea dvs. era de a rezolva problema azi”, a acuzat și deputatul PNL Gabriel Andronache.

Un alt amendament care modifică Regulamentul și care a fost adoptat miercuri prevede că „Membrii comisiei pot respinge o singură dată, motivat, propunerea grupului parlamentar căruia i-a revenit funcția, situație în care grupul parlamentar respectiv nominalizează o altă persoană, alegerea candidatului urmând procedura prevăzută la alin. (4)”. Și acest amendament a fost criticat vehement de opoziție.

La doar o oră, proiectul de hotărâre a fost publicat în Monitorul Oficial, în așa fel încât Legea 304/2004 privind organizarea judiciară a intrat deja în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.

PNL a solicitat, în debutul dezbaterilor, retrimiterea Raportului la Comisia specială pentru legile justiției, acuzând existența unor neconcordanțe în ceea ce privește amendamentele. Supusă votului, propunerea a fost respinsă de plen, respectiv de majoritatea PSD-ALDE.

Anterior, PSD și ALDE, la care s-a raliat UDMR, au impus modificarea Regulamentului Camerei, care limitează dezbaterile în ceea ce privește amendamentele, modificarea fiind publicată într-o oră în Monitorul Oficial, ea intrând astfel în vigoare.

Astfel, în acest moment, plenul Camerei se desfășoară după Regulamentul modificat în cursul dimineții. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri figurează și dezbaterile la cealaltă lege privind justiția, respectiv modificările propuse la Legea 317/2004 privind CSM.

Iordache, despre modificarea legilor Justiției: Ne dorim o reală depolitizare, o independență reală

Președintele Comisiei speciale pentru legile Justiției, Florin Iordache, a spus, miercuri, că modificarea legilor Justiției va duce „o independență reală a Justiției și fără niciun fel de intervenție a factorului politic”.

„S-au spus foarte multe neadevăruri. Da, ne dorim o Justiție independentă și pentru aceea am făcut această comisie specială, pentru ca, printr-o dezbatere în Parlament, să vedem problemele și tarele cu care se confruntă Justiția și în urma ascultării tuturor celor interesați să putem decide. Vreau să reamintesc celor care erau acum 13 ani în Parlament că modificările la cele trei legi s-au făcut prin asumarea răspunderii unui guvern în care ministrul Justiției era Monica Macovei. Fără o dezbatere reală și prin asumarea răspunderii celor trei legi au fost modificate la acel moment. Ce ne dorim noi? și fără niciun fel de intervenție a factorului politic”, a spus deputatul PSD Florin Iordache la dezbaterile privind propunerile de modificare a Ne dorim o reală depolitizare, o independență reală a Justiției Legii 304 privind organizarea judiciară.

El a mai susținut că modificarea legilor Justiției s-a făcut după o reală dezbatere a tuturor factorilor implicați: „Da, a existat o dezbatere reală. Ați avut posibilitatea să vă adresați la Curte. Respect dreptul dvs. Aveți posibilitatea să contestați la Curte. Din fericire pentru noi, astăzi CCR ne-a dat dreptate. Tot din fericire pentru noi, la încercările dvs de a bloca o independență a Justiției noi vom demonstra că avem dreptate. Printr-o dezbatere reală, prin ascultarea tuturor asociațiilor mai mari, mai mici – Asociația Procurorilor, Asociația Magistraților, Uniunea Judecătorilor, Parchet General, Ministerul Justiției, mediul academic… I-am ascultat pe toți și am luat cea mai bună decizie”, a adăugat Iordache.

El a mai spus că își dorește judecători independenți, fără presiune pe aceștia, precum și „o Justiție normală”. „De aici încolo, fără niciun fel de ingerință politică, judecătorii vor putea judecat potrivit propriei conștiințe și potrivit legilor în vigoare”, a conchis Iordache.

În acest context, cei de la PMP au anunțat că se vor retrage de la votul final pe Legile justiției, argumentând că dezbaterea nu este una reală, iar votul este un„simulacru”

„Grupul PMP se va retrage, așa cum a făcut-o și în Comisie, de la simulacrul de vot în legătură cu aceste legi ale justiției”, a precizat Robert Turcescu, în plenul Camerei Deputaților. Acesta i-a întrebat pe social-democrați dacă votează în cunoștință de cauză, din plen auzindu-se mai mulți „da”.

„Da, după indicațiile șefului de partid”, a răspuns Turcescu.

Deputatul PMP a acuzat majoritatea parlamentară că nu ascultă vocea oamenilor care spun că nu este în regulă cum au fost făcute dezbaterile la legile justiției. „Cum am putea să credem că, într-adevăr, nu există diavoli ascunși în detaliile pe care le-a pus la cale această comisie specială?”, a mai întrebat Turcescu.

„Ne retragem de la votul final pe aceste legi și din multe alte considerente. În primul rând nu putem crede că oameni precum Florin Iordache și alții, care dădeau foc la țară practic în ianuarie cu OUG 13, s-au dat astăzi de trei ori peste cap și au devenit niște apărători ai Justiției din România. Ne retragem de la votul final și pentru că raportul final pe cele două legi care vor primi astăzi vot final în Camera Deputaților conțin sute de pagini care ne-au parvenit cu doar o oră în urmă, chestiune care ridică nu doar semne de întrebare, ci ridică o mare problemă la ora actuală Parlamentului României. Cum putem gira prin votul nostru final o astfel de mascaradă? Din nefericire, mai bine din trei sferturi dintre cei care vor vota astăzi aceste legi vor vota ca oile”, a subliniat acesta.

Ulterior, Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe articole, proiectul cu propunerile de modificare a Legii 304 privind organizarea judiciară, proiectul urmând să intre la vot final după dezbaterea, în plen, și a propunerilor de modificare a Legii 317 privind CSM.

Una dintre cele mai controversate prevederi propuse privește înființarea „Secției de investigare a unor infracțiuni din Justiție”.

Potrivit articolului nou adoptat, „În cadrul PÎCCJ se înființează și funcționează Secția de investigare a unor infracțiuni din justiție care are competența exclusivă de a efecuta urmărirea penală pentru infracțiunile de corupție și a celor asimilate acestora, prevăzute de Codul penal și de Legea 78/2000, infracțiunile de serviciu sau în legătură cu acesta, precum și a intracțiunilor contra înfăptuirii justiției săvârșite de judecători și procurori, inclusiv cei care au calitatea de membri ai CSM, precum și de procurori și judecători militari”.

Propunerea a fost vehement criticată de PNL și USR, care au acuzat faptul că intenția PSD și ALDE este aceea de diminua competențele DNA.

Președintele Comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat, la momentul dezbaterilor din Comisia specială pentru legile Justiției, că, în urma luărilor de poziție critice, PSD a decis să nu mai susțină înființarea unei „Direcții”, ci a unei Secții de investigare a unor infracțiuni din Justiție.

O altă propunere de modificare prevede că încadrarea procurorilor DNA se face în urma unui concurs, fiind stabilite, totodată, și criterii noi – vechime de cel puțin 8 ani și să nu fi fost sancționați.

„DNA se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al DNA, la propunerea secției pentru procurori a CSM, în urma concursului organizat în acest sens, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii”, se prevede în amendamentul nou adoptat.

Textul actual al legii în vigoare prevede că „DNA se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului-șef al DNA, la propunerea secției pentru procurori a CSM, în limita posturilor prevăzute în statul de funcții, aprobat potrivit legii”.

O altă propunere prevede că „pentru a fi numiți în cadrul DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați discilinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 8 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs susținut în fața secției de procurori a CSM”. O altă propunere vizează ca soluțiile adoptate de un procuror să poată fi infirmate de procurorul ierarhic superior, dacă acesta le apreciază ca fiind nelegale sau netemeinice.

O altă modificare prevede ca hotărârile judecătorești să fie redactate în cel mult 30 de zile de la pronunțare.

„Hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării. În cazurile temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile de cel mult două ori”, se arată în forma propusă a legii.

În cadrul dezbaterilor în plen a fost adoptat un singur amendament, față de forma Raportului adoptat de Comisia specială pentru legile Justiției. Acesta prevede că „Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se auditează extern, la fiecare doi ani, sub coordonarea Ministerului Justiției și cu implicarea societății civile și a organizațiilor profesionale ale magistraților. Concluziile auditului sunt publice”.

Ghinea: Sunt ultimele momente înainte de votul final în Cameră pentru măcelărirea Justiției

„Scriu asta din plen, unde sunt ultimele momente înainte de votul final în Cameră la măcelărirea Justiției.Dragilor, noi am făcut ce am putut. Sub potopul injuriilor și hărțuirii.V-am reprezentat. Ne-au pus pumnul în gură.

Văd că oamenii se organizează pentru ca mesajul libertății să continue să fie auzit. Înțeleg că modelul de la Sibiu se răspândește. Foarte bine.Suntem cetățeni liberi români și europeni. Libertatea se pierde încet, în pași aparent mici.E timpul să nu mai facem nici un pas înapoi”, a scris Cristian Ghinea pe profilul său de Facebook înaintea votului final.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
MAGHIARII, umiliți în România. Porneşte revoluţia: Reacţionăm!
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor