Prima pagină » Știri politice » Turcan: În ce privește aderarea României la Schengen, corespundem, dar ne sunt aplicate corecții

Turcan: În ce privește aderarea României la Schengen, corespundem, dar ne sunt aplicate corecții

Deputatul PDL Raluca Turcan susține, referitor la aderarea României la spațiul Schengen, că țara "corespunde", însă îi sunt "aplicate corecții" pentru că nu respectă justiția și statul de drept, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Referindu-se, în cadrul dezbaterii intitulate „Provocările României Europene”, organizată de Fundația Creștin-Democrată, joi, la Sibiu, la „provocările” la care nu a reușit să răspundă România, Raluca Turcan a menționat inclusiv aderarea la spațiul Schengen, spunând că, deși țara „corespunde”, îi sunt „aplicate corecții” pentru că nu respectă justiția și statul de drept.

„România nu a reușit să răspundă provocărilor privind aderarea la spațiul Schengen, unde, deși corespundem, ne sunt aplicații corecții politice pentru că nu respectăm justiția și statul de drept”, a spus deputatul PDL.

În plus, ea este de părere că România a făcut pași înapoi, în ultima perioadă, „pe drumul integrării depline în Uniunea Europeană”.

„Am avut senzația că România, în ultima perioadă, a făcut mai mulți pași înapoi pe drumul drept pe care îl aveam spre o integrare deplină în Uniunea Europeană. Atunci când am aderat la UE, am avut drept obiectiv reducerea diferenței de nivel de trai, care ne separă pe noi de ceilalți cetățeni europeni. Pe acest drum pe care pornisem s-au făcut pași înapoi și nu doar din punct de vedere economic, ci și al valorilor care caracterizează Uniunea Europeană. Atunci când am devenit membrii ai Uniunii, a trebuit să răspundem unui set de condiții, de principii. Prima condiție era să îndeplinim un criteriu politic care se referea la valori, la reguli, la statul de drept. Aici, prin ce s-a întâmplat în ultima perioadă, ne-am îndepărtat de cei care ne-au întins o mână. (…) Dincolo de principii, din punct de vedere economic România trebuia să răspundă unor provocări. Cetățeanul vede această integrare, ca prim impact asupra vieții sale de zi cu zi, modul în care evoluează nivelul său de trai”, a spus vicepreședintele PDL.

La dezbatere au participat și Klaus Sollfrank, directorul general Hanns Seidel Stiftung România, Radu Preda, director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale și Inter-religioase (INTER) și Adrian Papahagi, vicepreședintele Fundației Creștin-Democrate.

Ministerul român de Externe a informat, joi, că majoritatea statelor membre continuă să susțină ferm aderarea României la spațiul Schengen, Olanda și Germania arătând că așteaptă pentru luarea deciziei raportul pe MCV din decembrie al Comisiei Europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi