Prima pagină » Știri politice » Uniunea ipocriziei! USR își face imagine pe spinarea pacienților. Susține că a corectat o nedreptate, numai că nedreptatea aparține Guvernului Bolojan, din care face parte

Uniunea ipocriziei! USR își face imagine pe spinarea pacienților. Susține că a corectat o nedreptate, numai că nedreptatea aparține Guvernului Bolojan, din care face parte

Uniunea ipocriziei! USR își face imagine pe spinarea pacienților. Susține că a corectat o nedreptate, numai că nedreptatea aparține Guvernului Bolojan, din care face parte

USR se laudă, într-o postare pe rețelele sociale, că a votat pentru corectarea unei „nedreptăți” clare făcută însă de Guvernul Bolojan, din care face parte.

USR-iștii vorbesc despre proiectul de lege în care unele categorii de bolnavi sunt exceptate de la prevederile referitoare la neplata primei zile de concediu medical. În realitate, însă, „reparația” invocată de USR vine după o inițiativă adoptată chiar de guvern din care, culmea, face parte.

„USR a votat ieri pentru corectarea unei nedreptăți clare: bolnavii cronic și pacienții oncologici nu trebuie să suporte din buzunar prima zi de concediu medical. Când statul vrea să combată abuzurile, soluția nu este să-i lovească și pe cei care chiar trec prin boală, tratamente și spitalizări. Asta înseamnă pedeapsă colectivă. Iar pedeapsa colectivă nu este reformă”.

Guvernul Bolojan a decis ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită

Reamintim că Executivul a decis în ultima ședință din 2025 ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită pentru angajații din România, măsură care a vizat toate categoriile de salariați, indiferent de afecțiune.

Decizia a fost asumată de premierul Bolojan și coaliția de guvernare, astfel că măsura a fost transpusă în legislație prin Ordonanța de Urgență nr. 91/2025 și aplicată efectiv de la 1 februarie 2026.

„Sigur că este menit să scadă numărul de concedii medicale, în special al celor scurte, de 2-3 zile, care, de obicei, au fost identificate atunci când se făceau punți sau, în urma controalelor, s-au identificat că sunt concedii fictive”, a declarat atunci ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Guvernul Bolojan s-a justificat și a transmis că decizia a venit în contextul dezechilibrelor financiare majore din sistem. În acest sens, măsura a fost prezentată ca parte a unui pachet de reforme menite să reducă presiunea bugetară și să elimine abuzurile din sistemul de sănătate. De asemenea, ministrul Sănătății a explicat atunci că decizia de a scădea cu o zi plata asigurată de CNAS pentru concediile medicale este bazată pe cifre și are ca scop reducerea numărului de concedii medicale de scurtă durată de care s-a abuzat.

Revenirea la măsură și introducerea excepțiilor

Pe 5 februarie, Alexandru Rogobete a revenit asupra măsurii și a anunțat că neplata primei zile va fi nuanțată și adaptată pentru a proteja pacienții vulnerabili.

Rogobete, în discuții cu Banca Mondială pentru centrele de mari arşi și extinderea capacităţii secţiilor de terapie intensivă din România

În cele din urmă, Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 22 aprilie, în calitate de for decizional, proiectul de lege cu privire la exceptarea unor categorii de bolnavi de la prevederile referitoare la neplata primei zile de concediu medical.

Rogobete a anunțat că mai multe categorii de persoane, cum ar fi pacienții cronici, cei incluși în programele naționale de sănătate, urgențele medico-chirurgicale sau pacienții care beneficiază de spitalizare de zi, vor avea prima zi de concediu medical plătită.

„Am încercat să corectăm inechitatea generată cu prima zi de concediu medical neplatită, rapid, prin ordonanţă de urgenţă în Guvern. Nu a trecut. Nu am renunţat şi am susţinut proiectul în Parlament. Pentru mulţi români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani. Nu e o alegere corectă. Şi nu este un sistem care îşi protejează oamenii. Mulţumesc comisiilor de sănătate şi de munc[ din Parlament şi tuturor colegilor parlamentari care au înţeles nevoia de a introduce aceste excepţii pentru plata primei zile de concediu medical”. 

USR își asumă rolul de corector al unei măsuri adoptate la comun

Astăzi, USR a ales să-și asume public rolul de corector al măsurii și a transmis că a votat pentru eliminarea nedreptății. În postarea partidului se arată că pacienții cronici și cei oncologici nu trebuie să suporte din buzunar prima zi de concediu medical. Mai mult decât atât, USR s-a justificat tranșant spunând că soluția nu este ca cei care trec pin boală să fie loviți și a subliniat că cei care trebuie sancționați sunt cei care fraudează.

„USR a spus asta de la început: trebuie sancționați cei care fraudează, NU cei care sunt cu adevărat bolnavi. Nu tăiem de la pacienți. Reparăm abuzurile fără să pedepsim oamenii corecți”.

Paradoxal este faptul că USR prezintă intervenția legislativă drept o corecție a unei nedreptăți pe care o atribuie social-demorcaților, deși măsura inițială a fost adoptată la nivel guvernamental în cadrul unui Executiv din care ambele formațiuni politice făceau parte. Mai mult decât atât, USR l-a atacat dur pe ministrul Rogobete despre care afirmă că „prezintă o victorie personală îndreptarea unei erori pe care tot el a comis-o”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânzările de șuncă presată s-au prăbușit. Cum se reprofilează supermarketurile
Digi24
Mutare-surpriză: Ilie Bolojan și-ar putea anunța demisia din fruntea Guvernului (surse)
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
Bolojan, ironie fină înainte de vizita lui Călin Georgescu la Oradea: „Cei care nu au angajamente au posibilitatea să facă întâlniri”
Mediafax
I-a salvat viața unui om și a fost AMEDAT. Motivul surprinzător
Click
Satul din Prahova care i-a făcut pe bucureșteni să se mute la țară. Au cumpărat aproape toate casele disponibile
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cum ne ajută muzica atunci când suntem stresați?
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!