Vouchere de vacanță și pentru angajații din sistemul PRIVAT. Senator PSD: ”Împreună o să găsim soluții”

Vouchere de vacanță și pentru angajații din sistemul PRIVAT. Senator PSD: ”Împreună o să găsim soluții”
Foto: Pixabay.com
Publicat: 22/03/2023, 11:37

Voucherele de vacanță ar putea fi acordate și angajaților din sistemul privat, potrivit unui proiect de lege depus recent în Parlament. 

Proiectul elimină limita actuală de șase salarii de bază minime brute pe țară pentru voucherele acordate opțional în mediul privat, precum și prevederea că voucherele de vacanță sunt integral suportate de către angajator.

De asemenea, inițiativa stabilește drept contravenție, care se sancționează cu 5 punct-amendă, nedepunerea sau depunerea cu întârziere de către angajator a listei menționate.

Pentru a intra în vigoare, proiectul, al cărui termen de aplicare este prevăzut drept 1.01.2024, trebuie adoptat de Parlament și promulgat de președintele României, scrie profit.ro.

În cazul în care legea va trece de Parlament, salariații din sectoarele private ar urma să primească anul următor vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei pe an. Senatorii atrag atenția că impactul bugetar va fi unul foarte mare, estimat la 6 miliarde de lei pe an.

”Am discutat corect cu mediul de afaceri despre impactul bugetar foarte mare – 6 miliarde de lei, de neînchipuit astăzi pentru bugetul României, însă gândiți-vă că sunt 2,5 miliarde de euro de români în afara granițelor țării. Jumătate ar rămâne în România. Atunci nu am mai avea problema impactului bugetar. Împreună o să găsim soluții ca cei din Horeca să fie parte din proces, să ieftinească serviciile astfel încât tot mai mulți români să aibă acces la serviciile de turism”, a declarat senatorul PSD Radu Oprea.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Meteorologii Accuweather anunță precipitații și temperaturi scăzute: Prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 24 aprilie...
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu