Eugen Tomac, despre embargoul asupra importurilor energetice din Rusia: ”Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a opri acest măcel ACUM!”

Publicat: 22 04. 2022, 11:26
Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP)

Europarlamentarul Eugen Tomac consideră că ”mașinăria de război” a lui Vladimir Putin continuă să fie alimentată prin intermediul Uniunii Europene, și asta pentru că statele membre nu s-au pus de acord în ceea ce privește embargoul asupra importurilor energetice din Rusia.

Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP) scrie în mediul online că nu mai puțin de 800 de milioane de euro ajung în ”buzunarele lui Putin” din cauză că anumite state – și dă ca exemplu Germania – continuă să refuze un embargo total asupra importurilor rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz.

UE continuă să trimită aproximativ 800 de milioane EUR pe zi în buzunarele lui Putin, contribuind astfel la finanțarea mașinăriei sale de război.

De ce? Pentru că nici până astăzi statele membre ale UE nu au reușit să se pună de acord în ceea ce privește embargoul asupra importurilor energetice din Rusia. Anumite state, precum Germania, continuă să refuze un embargo total asupra importurilor rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaz”, notează Eugen Tomac pe pagina sa de socializare.

”În consecință, UE nu a reușit să introducă sancțiuni SWIFT complete. Băncile ruse importante, cum ar fi Gazprobank sau Sberbank sunt excluse de la sancțiuni, deoarece primesc plăți de la societăți comerciale din UE pentru importul de resurse energetice din Rusia”

Eugen Tomac, europarlamentar și președinte PMP

”Masacre precum cele de la Bucha sau Mariupol vor continua să se repete”

Președintele PMP avertizează că atrocități precum cele de la Mariupol sau Bucha se vor repeta în cazul în care va exista această ”lipsă de consens” la nivelul UE.

Una dintre modalitățile prin care care planurile războinice ale lui Vladimir Putin pot fi stopate ar fi chiar intrarea economiei Rusiei în colaps, motiv pentru care Eugen Tomac precizează și că a cerut cancelarului Germaniei, prin intermediul unei scrisori, ”ca şi Germania să impună imediat embargo total asupra energiei rusești”.

În 2020, UE plătea 64 miliarde EUR Rusiei pentru resurse energetice. Astăzi, odată cu creșterea prețurilor la petrol și gaze de la invazie, UE plătește Rusiei de 3,5 ori mai mult. Dacă o ținem tot așa, UE va fi plătit pentru energia rusă aproximativ 200 de miliarde EUR până la sfârșitul anului 2022. Jumătățile de măsură duc la jumătăți de rezultate. Să ne amintim că bugetul militar al Rusiei la momentul actual este în valoare de 61,7 miliarde EUR…

Lipsa de consens total va costa alte mii de vieți inocente pierdute, iar masacre precum cele de la Bucha sau Mariupol vor continua să se repete. Doar o economie rusească ȋn colaps poate să ȋl determine pe criminalul Putin să pună capăt acestui război”, mai scrie Eugen Tomac în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

”Am cerut, împreună cu alți colegi din Parlamentul European, într-o scrisoare adresată Cancelarului Germaniei, Olaf Scholz, ca şi Germania să impună imediat embargo total asupra energiei rusești. Ezitările politice nu fac decât să perpetueze ororile acestui război injust. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a opri acest măcel ACUM!”

Eugen Tomac


Citește și: