Apar noi elemente în ecuația Putin-Prigojin. Cine este „Căruntul”, mercenarul veteran care ar putea prelua conducerea grupului Wagner

Apar noi elemente în ecuația Putin-Prigojin. Cine este Căruntul, mercenarul veteran care ar putea prelua conducerea grupului Wagner
Publicat: 15/07/2023, 11:06
Actualizat: 15/07/2023, 11:07

Vladimir Putin a declarat că a propus combatanţilor din Wagner să activeze sub comandamentul oficial al unei alte persoane, dar că şeful lor, Evgheni Prigojin, a refuzat această ofertă după rebeliunea eşuată. Într-un interviu publicat joi seara de publicaţia rusă Kommersant, preşedintele rus a oferit detalii despre întâlnirea sa, din 29 iunie, de la Kremlin cu Prigojin şi comandanţii grupului Wagner. În fapt, Prigojin nu a mai fost văzut în public de când a părăsit oraşul Rostov, în sudul Rusiei, la 24 iunie.

Reamintim că Prigojin a apărut în centrul discuțiilor puterii de la Kremlin, după ce acesta – deși, era considerat omul de încredere al Putin – a incitat la rebeliune armată, cu scopul de a răsturna comandamentul militar rus.

Soldaţii Wagner „ar fi putut să se adune în acelaşi loc şi să continue să activeze. Pentru ei, nimic nu s-ar fi schimbat, ei ar fi fost conduşi de aceeaşi persoană care a fost adevăratul lor comandant în tot acest timp”, a afirmat Putin, potrivit Reuters.

Kommersant precizează că persoana la care a făcut referire preşedintele rus este un comandant Wagner având ca nume de război „Sedoi” („Căruntul”) şi care ar fi condus în realitate – potrivit lui Putin – grupul paramilitar pe frontul ucrainean în cele 16 luni ale „operaţiunii speciale militare.”

„Mulţi (comandanţi ai Wagner) au dat din cap aprobator când am spus asta. Dar (Evgheni) Prigojin, care era aşezat în faţă, nu a văzut şi a spus după ce a ascultat: ‘Nu, băieţii nu sunt de acord cu această soluţie’”, a declarat Putin.

„Sedoi” este un veteran cu multe decoraţii în războaiele Rusiei din Afganistan şi Cecenia. El provine din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, şi a fost fotografiat alături de preşedinte, conform informațiilor Reuters.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că le-a propus luptătorilor Grupului Wagner ca un mercenar senior, cunoscut sub numele de „Sedoi”, care înseamnă „căruntul” în limba rusă, să îi conducă în locul lui Evgheni Prigojin, precizează sursa citată.

Într-un interviu publicat joi seara de publicaţia rusă Kommersant, preşedintele rus a oferit detalii despre întâlnirea sa, din 29 iunie, de la Kremlin cu Prigojin şi comandanţii grupului Wagner.

„Sedoi”, un veteran cu multe decoraţii în războaiele Rusiei din Afganistan şi Cecenia

„Sedoi” este porecla dată lui Andrei Troșev, un comandant senior al Grupului Wagner, potrivit documentelor de sancționare ale Uniunii Europene, documentelor oficiale franceze, surselor care au cunoștință de acest lucru și rapoartelor din presa rusă. Trezoreria Franței descrie indicativul de apel al lui Troșev ca fiind „Siedoy”.

El provine din Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, şi a fost fotografiat alături de preşedinte, conform Reuters. Printre asociații săi se numără Dmitri Utkin, un fost ofițer al forțelor speciale ale serviciilor de informații militare GRU și fondator al Wagner, a precizat UE.

Ce au găsit procurorii ruși în locuința lui Prigojin

Reamintim că procurorii ruși au găsit în locuința lui Evgheni Prigojin, percheziționată săptămâna trecută, un document de pus în ramă care arată, cel puțin în acte, cine este „comandantul” grupării de mercenari Wagner.

Deși multă lume îl consideră pe Prigojin personajul-cheie al grupării, documentul găsit demonstrează cu totul și cu totul altceva. Reamintim că Prigojin a apărut în centrul discuțiilor puterii de la Kremlin, după ce acesta – deși, era considerat omul de încredere al Putin – a incitat la rebeliune armată, cu scopul de a răsturna comandamentul militar rus.

Cercetătorul independent Chris Owen, citând informațiile apărute pe canalele de Telegram din Rusia, lansează pe pagina sa de Twitter o informație care îl poziționează altfel pe Progojin în sfera de influență a temutei grupări de mercenari.

O premieră: „constituția” fondatoare a Grupului Wagner

Mai exact, documentul semnat pe 1 mai 2014 pare să fie actul constitutiv al grupării de mercenari, acesta numindu-l pe Prigojin „directorul” organizației paramilitare Wagner, în timp ce Dmitri Utkin, un fost militar al forțelor speciale rusești, este descris drept „comandantul” celor din gruparea Wagner.

Prevederi ale „Constituției” grupării Wagner: „directorul” Prigojin și „comandantul” Utkin

Documentul semnat de „directorul” Prigojin și „comandantul” Utkin trasează responsabilitățile celor doi, invocând „situația dificilă” din Ucraina și „necesitatea de a proteja Donbasul”, descris drept „inima Rusiei”, potrivit informațiilor hotnews.ro.

Care sunt atribuțiile lui Prigojin, așa cum sunt stipulate de document:

  • să furnizeze arme;
  • să furnizeze fonduri;
  • să asigure garanții pentru familiile mercenarilor uciși și răniți;
  • să garanteze muncă permanentă;
  • să asigure protecție în fața legii ruse care interzice activitățile mercenare;
  • să rezolve toate disputele pe cale colegială;
  • să ia parte în persoană la activități;
  • să nu se ridice împotriva poporului rus;

Care sunt atribuțiile lui Utkin:

  • să aleagă echipa de mercenari;
  • să instruiască bărbații;
  • să „scape” de dezertori;
  • să asigure interdicția consumului de alcool și droguri;
  • să folosească pe deplin cunoștințele militare și experiența și să ducă la capăt sarcinile trasate;
    să nu se ridice împotriva lui VVP n.r. (probabil o referință la Vladimir Vladimirovici Putin);
  • să nu mintă sau înșele, să spună mereu lucrurilor pe nume.

CITIȚI ȘI:

Cine este, de fapt, în acte Evgheni Prigojin. „Constituția” grupării Wagner, găsită la percheziții, îl detronează pe fostul „bucătar” al lui Putin

Prigojin a declanșat REVOLUȚIA în Rusia! / Moscova, sub teroare, orașul Rostov pe Don a „căzut” în mâinile Wagner! – VIDEO

ULTIMA ORĂ! Putin, primul AVERTISMENT după revolta lui Prigojin. „Ne confruntăm cu o trădare, responsabilii vor fi aduși în fața justiției”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
Are 85 de ani, dar continuă să întrețină relații intime: „Încă pot să-mi pun picioarele...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Diego Maradona. Ce s-a descoperit după...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Polițiștii raportează alte echipajele de polițiștii pe Waze? Un ofițer răspunde – VIDEO
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Este obligatoriu pentru absolut toți românii. Se aplică în toată România
Vremea în noaptea de Înviere și în prima zi de Paște. Prognoza meteo actualizată
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Modul direct de a spune lucrurile". Cum a reacționat Elena Gheorghe după ce Dana Budeanu...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cea mai nouă tehnologie wireless 6G, de 500 de ori mai rapidă decât cele mai...