Prima pagină » Sănătate » ISU București-Ilfov a primit 65 de ambulanțe noi

ISU București-Ilfov a primit 65 de ambulanțe noi

Un număr de 65 de ambulanțe, în valoare de peste 27 de milioane de lei, au intrat, de vineri, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii" București-Ilfov, acestea urmând să înlocuiască ambulanțele vechi, cele mai multe din 2008.

Potrivit unui comunicat remis, vineri, MEDIAFAX, achiziția ambulanțelor s-a realizat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Proiectul „Viziune 2020″.

În cadru ISU B-IF au fost recepționate 55 ambulanțe tip B, în valoare de 22.311.547 lei și 10 ambulanțe tip C, în valoare de 4.948.970 lei.

„Noile ambulanțe SMURD vor înlocui ambulanțele existente, care prezintă un grad ridicat de uzură, cele mai multe dintre acestea fiind în exploatare din anul 2008, atunci când a fost implementat Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, pe cale rutieră, în municipiul București și județul Ilfov. Acest demers de înnoire a flotei de autospeciale pentru acordarea primului ajutor calificat vizează și extinderea numărului de echipaje (SMURD tip B), pe care ISU B-IF le are în prezent în intervenție, astfel că începând de astăzi vor fi zilnic în intervenție 40 de astfel de resurse, la care se vor adăuga în scurt timp și ambulanțele de terapie intensivă mobilă (SMURD tip C)”, se arată în comunicatul citat.

La recepția ambulanțelor au participat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan Paul Iamandi, medicul șef al UPU-SMURD București, Bogdan Opriță și conducerea ISU B-IF.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Cum se consumă corect agheasma mică în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii. Explicațiile preoților
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vehiculul creat de om ajuns cel mai departe de Pământ. Cât ar mai putea funcționa?
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?