Prima pagină » Sănătate » POSTUL CRĂCIUNULUI. Dacă e ținut necorespunzător, apar kilogramele în plus

POSTUL CRĂCIUNULUI. Dacă e ținut necorespunzător, apar kilogramele în plus

POSTUL CRĂCIUNULUI. Dacă e ținut necorespunzător, apar kilogramele în plus
Detalii în articol

„În principiu, postul este benefic, în condițiile în care vorbim despre un post bine ținut și în care nu există un dezechilibru – multă grăsime, zaharuri simple. De exemplu, unele persoane mănâncă numai pâine cu dulceață sau cu pate vegetal, ceea ce nu e bine. Un post bine gândit, în care ai și suficientă proteină de ordine vegetală este, într-adevăr, o pauză binevenită de la încărcătura de proteină animală. Acest lucru ar putea avea beneficii asupra sănătății. Nu este neapărat un lucru clar stabilit, dar pentru cineva care are o alimentație excesivă, cu multă carne, cu multe lactate grase, postul ar putea fi o trecere către o zonă mai slabă, cu mai puțină grăsime saturată, mai puțină proteină animală”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, doctorul Șerban Damian, medic nutriționist.

În cazul în care postul este ținut necorespunzător, medicul a subliniat că apare creșterea în greutate.

De asemenea, postul negru, adoptat de către anumite persoane înaintea sărbătorilor, nu este considerat riscant, însă depinde foarte mult cine îl ține și pentru cât timp.

Postul reprezintă, pe lângă abținerea de la hrana de origine animală, și o implicare într-o călătorie duhovnicească, potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

„Pe această cale spirituală ne angajăm cu adevărat, abia când facem efortul consistent de a ne abține din comiterea răului de orice fel în relația cu cei din jur, cunoscuți sau necunoscuți. În perioada când postim, încercăm să privilegiem binele concret pe care îl putem face altora, iertând, ajutând, dăruind, ascultând, mângâind. Postul nu înseamnă tristețe, ci sobrietate, iar postind, cu adevărat ne refacem profund relația personală cu celălat, nu-i mai trecem cu vederea suferința sa de multe feluri. (…) Mai important decât postul alimentar este postul manifestat în planul moral, cel al gesturilor concret bune față de ceilalți, asupra cărora se răsfrânge bunătatea noastră. Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor. Postul este și o formă de luptă spirituală cu demonul, care nu ratează ocazia de a ne ispiti și asedia mai intens în perioada în care noi încercăm să devenim cu adevărat mai buni, încercând să ne facă să capitulăm și să revenim pe «calea largă» a comodităților și inerțiilor noastre cotidiene”, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Postul Crăciunului ține de miercuri, 15 noiembrie, și se încheie în 25 decembrie, ziua din Ajunul Crăciunului fiind o zi de post aspru. Acesta amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.

La început, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile. De exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni, unii țineau un post mai aspru, alții, unul mai ușor. Însă, Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166, sub patriarhul Luca Chrysoverghi, a uniformizat durata Postului Nașterii Domnului în bisericile ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le aducă vestea Nașterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare