Prima pagină » Social » Reguli mai dure privind concediile medicale de la 1 august. Cresc obligațiile, dar și sancțiunile pentru medicii curanți

Reguli mai dure privind concediile medicale de la 1 august. Cresc obligațiile, dar și sancțiunile pentru medicii curanți

Gilda Popa
Reguli mai dure privind concediile medicale de la 1 august. Cresc obligațiile, dar și sancțiunile pentru medicii curanți

Medicii care eliberează concedii medicale au, de la 1 august, obligaţii noi odată cu intrarea în vigoare a OUG 74/2021, oficalizată prin publicarea în Monitorul Oficial. Aceştia vor întocmi planuri de urmărire a evoluţiei bolii pacienţilor cărora le acordă concediu medical. 

Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 30 iunie, o ordonanță de urgență care prevede reguli mai dure privind acordarea concediilor medicale, în contextul creşterii numărului de beneficiari de concediu medical ca urmare a crizei Covid-19 şi, implicit, a cheltuielilor suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Actul normativ vizează echilibrarea veniturilor alocate bugetului FNUASS cu costurile reale suportate din Fond pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, dar şi responsabilizarea beneficiarilor de concediu medical şi a medicilor care le eliberează.

„Intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a fondurilor publice prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate”, spune legiuitorul.

O altă noutate introdusă de lege sunt  sancţiunile pentru persoanele care lucrează pentru mai mulţi angajatori şi care în aceeaşi perioadă în care la unul dintre angajatori prezintă certificat/certificate de concediu medical, la celălalt/ceilalţi angajatori continuă să muncească.

Totodată, medicul curant nu va avea obligația întocmirii planului de urmărire a evoluției bolii pentru certificatele de concediu medical care se eliberează pentru urgențele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A, pentru bolile infectocontagioase cu agent înalt patogen, pentru care se impune măsura izolării, precum Sars-CoV-2, prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru certificatele de concediu medical care vizează durata internării persoanei asigurate, reiese din OUG 74 din 2021, studiată de Economica.net.

Planul de urmărire a evoluției bolii va cuprinde indicațiile terapeutice și igieno-dietetice

Planul de urmărire a evoluției bolii va cuprinde cel puțin indicațiile terapeutice și igieno-dietetice, pe care pacientul care a primit concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă are obligația să le respecte.
Structura planului de urmărire a evoluției bolii se stabilește prin normele de aplicare a ordonanței de urgență 74, care vor fi gata până la 1 august.

Medicul curant va acorda consultații la cabinet

Ca să se asigure că pacientul respectă recomandările din plan, medicul curant va acorda consultații la cabinet. În cazul persoanelor nedeplasabile, consultațiile se acordă la domiciliul persoanei asigurate sau la distanță, după caz, potrivit OUG 74 din 2021, consultată de Economica.net.

Încălcarea obligaţiei de a întocmi planuri de recuperare pentru pacienţii cărora le-au acordat concediu medical constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, se arată în OUG 74 din 2021, studiată de Economica.net.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Asteroidul „Zeul Haosului” va trece pe lângă Pământ în 3 ani, conform NASA
Digi24
Pe cine vor românii premier și ce cred că ar trebui să facă Nicușor Dan în conflictul Grindeanu vs. Bolojan (Sondaj comandat de Digi24)
Cancan.ro
21 aprilie 2026: Ziua în care vreme o ia razna în București. Anunțul făcut de meteorologii Accuweather
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi dormit
Mediafax
https://www.mediafax.ro/externe/presa-maghiara-alegerile-din-ungaria-sunt-oglinda-in-care-se-priveste-o-romanie-care-stagneaza-23720839
Click
Unde sărbătoresc Medana și Alin Oprea 7 ani de relație? Ce artiști le-au fost alături? „Trei zile și trei nopți”
Digi24
Cine va fi următorul „perturbator-șef” al Uniunii Europene. 5 lideri ar putea prelua rolul lui Viktor Orban
Cancan.ro
Valentin Sanfira nu se mai ascunde! A dat fuga la ferma iubitei și s-a fotografiat într-o ipostază neașteptată
Ce se întâmplă doctore
Zodiile care vor trece printr-o perioadă dificilă după jumătatea lunii aprilie! Schimbări radicale pentru acești nativi
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Armă nouă la mare adâncime: China poate lăsa acum lumea fără internet
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar