Prima pagină » Sport » Baschetul masculin merge mai departe! Am trecut de două precalificări complicate

Baschetul masculin merge mai departe! Am trecut de două precalificări complicate

Baschetul masculin merge mai departe! Am trecut de două precalificări complicate

Naţionala României a fost învinsă sâmbătă, la Szolnok, de reprezentativa Ungariei, scor 86-66 (40-38), în ultimul meci din grupa E a fazei a doua a precalificărilor europene ale FIBA World Cup 2027.

Tricolorii sunt calificaţi din etapa trecută în turul I al preliminariilor europene.

Baschetul masculin merge mai departe! Am trecut de două precalificări complicate

Cei mai buni marcatori au fost marcatori ai partidei au fost Reuvers 25 puncte, Perl 16, Benke 12, pentru Ungaria, respectiv Căţe 14, Tohotan 10, Doculescu 9, pentru România.

„Un meci în care ne-am dorit foarte mult să arătăm că avem o mentalitate corectă, ne-am dorit să ne luptăm chiar dacă eram calificați încă din etapa trecută. Sunt foarte mândru de jucătorii noștri pentru modul în care s-au luptat și au reacționat în acest meci.

Până la pauză am fost aproape de echipa adversă, însă după pauză nu am mai reușit să înscriem, nu am mai găsit puncte ușoare sau șuturi pe care să le marcăm. Din păcate, echipa maghiară s-a dus la 20 de puncte diferență.

Noi ne-am străduit să revenim și să reducem diferența la cele 12 puncte necesare pentru locul întâi, dar nu am reușit, pentru că am jucat împotriva unei echipe experimentate, care a știut cum să gestioneze aceste momente.

Chiar și așa, țin să îmi felicit jucătorii pentru felul în care s-au comportat, atât astăzi, când am pierdut, cât și în toate zilele din ultima lună în care am stat împreună, ne-am antrenat și am jucat șase meciuri – două amicale și patru oficiale.

Au fost minunați, au creat un grup foarte unit și cred că acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute. Repet, țin să îi felicit, sunt foarte mândru de ei și trebuie să clădim pe acest lucru și să mergem mai departe.”, a spus Mihai Silvășan.

Cu cine vom juca în preliminarii?

În prima fază a precalificărilor europene, România a obţinut rezultatele: 72-76 şi 84-78 cu Luxemburg, 75-62 şi 85-71 cu Norvegia.

România va juca în FIBA Basketball World Cup 2027 Qualifiers, cu start la finalul lunii noiembrie. Cel mai probabil, adversarii din grupă vor fi Franța, Belgia și Finlanda. Totuși, dacă Macedonia de Nord învinge Ungaria în ultimul meci al grupei, România ar urca pe primul loc și ar fi repartizată în grupă, alături de Grecia, Muntenegru și Portugalia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...