Prima pagină » Sport » Campionatul Mondial de Fotbal 2018 începe joi în Rusia

Campionatul Mondial de Fotbal 2018 începe joi în Rusia

Campionatul Mondial de Fotbal 2018 începe joi în Rusia
Campionatul Mondial de Fotbal 2018 începe joi în Rusia

32 de echipe, inclusiv cea a țării gazdă, au un singur obiectiv la primul turneu final de campionat mondial care are loc în Europa de Est: să câștige trofeul competiției. În premieră pentru un Campionat Mondial, ediția 2018 aduce o noutate tehnologică: arbitrajul video, testat deja în mai multe competiții importante.

La ora 17:30, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în prezența a 80.000 de microbiști și invitați, va începe Ceremonia de Deschidere a Turneului Final al Campionatului Mondial de Fotbal 2018.

La această ceremonie de deschidere vor participa peste 500 de artiști, gimnaști și dansatori. Într-o postare pe Twitter, cântărețul britanic Robbie Williams a confirmat că va interpreta imnul competiției alături de soprana Aida Garifullina.

Rusia – Arabia Saudită va fi primul meci al competiției și va începe imediat după încheierea ceremoniei de deschidere. Potrivit cotelor caselor de pariuri, Rusia este favorită certă în această confruntare. 1-0, 2-0 sau chiar 3-0 cred bookmakerii că va fi scorul final și nu este exclus ca, pentru obținerea victoriei, rușii să beneficieze și de un penalty. 

Timp de o lună, microbiștii vor avea posibilitatea de a urmări 64 de meciuri la capătul cărora va fi desemnată cea de-a 21-a campioană a lumii. Ultima ediție de Campionat Mondial a avut loc în Brazilia, în 2014. Trofeul – Cupa Mondială – este fabricat din aur pur, are o bază de 13 cm și două fragmente de malachit încorporate în ea. Compoziția reprezintă doi fotbaliști care, inspirați de victorie, ridică globul pământesc. Pe postament sunt gravate denumirile țărilor învingătoare în cele 20 de ediții precedente ale Cupei Mondiale FIFA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!