Prima pagină » Sport » Ce veste a primit fanul care și-a confecționat un tricou din pungi cu numărul lui Messi

Ce veste a primit fanul care și-a confecționat un tricou din pungi cu numărul lui Messi

Ce veste a primit fanul care și-a confecționat un tricou din pungi cu numărul lui Messi
Un purtător de cuvânt al Federației Afghane de Fotbal (AFF) a declarat că forul de la Kabul este "în discuții preliminare" cu Lionel Messi pentru o întâlnire cu fanul său care a fost fotografiat într-un tricou al Argentinei improvizat din pungi de plastic.

Imaginea cu micuțul Murtaza, un copil în vârstă de 5 ani din Ghazni, o provincie măcinată de tensiuni din centrul Afghanistanului, a făcut înconjurul lumii. Fan de-al lui Messi, afghanul poartă în poză un tricou făcut din pungi pe care este inscripționat numele atacantului de la Barcelona și numărul 10.

Povestea lui Murtaza le-a atras atenția lui Messi și tatălui său, Jorge, care au declarat că vor să facă un gest de caritate pentru băiat.

Cum o venire a lui Messi la Kabul pare imposibilă, federația afghană încearcă să-i obțină familiei lui Murtaza viză de Spania pentru a merge la Barcelona. „Nu ne gândim încă la data întâlnirii”, a declarat Sayed Ali Kazemi, purtătorul de cuvânt al forul de la Kabul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei