Prima pagină » Sport » Cine vrea trei medalii de aur la CAMPIONATUL Mondial de 1.7 milioane de euro!

Cine vrea trei medalii de aur la CAMPIONATUL Mondial de 1.7 milioane de euro!

Amalia Lică este principala favorită la titlu la competiția junioarelor de la gimnastică ritmică programată în perioada 7-9 iulie.

Programat la Cluj-Napoca, în perioada 7-9 iulie, Campionatul Mondial de gimnastică ritmică pentru junioare se apropie cu pași repezi.

După cum a recunoscut într-o conferință de presă președintele federației, Irina Deleanu, costurile organizării depășesc 1,7 milioane de euro, dar toate problemele au fost depășite.

Campionatul Mondial de 1.7 milioane de euro

„The beginning of magic”, regalul mondial al gimnasticii ritmice are loc între 7-9 iulie, la Cluj-Napoca, în Sala BT Arena.

62 de țări, 380 de gimnaste și 36 de ansambluri vor fi prezente la Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică pentru junioare, organizat în premieră în România.

„Costurile organizării au depășit 1,7 milioane de euro, de șase luni aproape că nu mai dormim. Din fericire totul s-a rezolvat, vreau să-i mulțumesc domnului ministru Novak, pentru că Ministerul Sportului ne-a ajutat foarte mult asigurându-ne bugetul. Ca obiectiv ne luptăm pentru o medalie pe națiuni, pentru că vrem să arătăm că suntem o forță în acest sport, dar sperăm și la măcar o medalie la individual”, a declarat Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Iar spectacolul de la Cluj-Napoca va fi complet. Pe lângă cel de pe covorul de concurs, va fi show și în afară: „Vom avea trei zile de magie, de altfel acesta este și motto-ul nostru: “The beginning of magic”. Pentru că de aici începe magia, de la vârsta asta. Vom avea și un magician, pe Andrei Babici, care îi va încânta pe cei mici și, de ce nu, pe cei mari, atât în pauze cât și în standurile special amenajate la BT Arena. De asemenea, îl avem pe tenorul Bogdan Mihai, care va cânta imnul national”.

Competiția va strânge la start peste 380 de sportive din 62 de țări, tocmai de aceea, organizarea a fost o provocare pentru toată lumea: „Este cea mai mare participare, avem sportive din 62 de țări. Sunt peste 300 de gimnaste înscrise. Recunosc că nu mă așteptam să fie atât de dificil de organizat. Noi aveam deja experiența organizării unor Cupe Mondiale, dar aici sunt alte cerințe, alte criterii. Dar, împreună cu echipa de la Federație, am reușit să rezolvăm toate cerințele și sperăm să fie o competiție foarte reușită din toate punctele de vedere”.

Cu gândul la Mondialul din 2025

Dacă totul iese la superlativ, Irina Deleanu este decisă să facă încercarea cea mare: să acceseze organizarea unui Mondial de senioare: „Dacă totul va decurge așa cum ne dorim, vreau să accesăm organizarea Mondialului de senioare din 2025. Atunci le vom avea pe surorile Drăgan, vom avea și ansamblul cu multă experiență și cred că vom putea face o figură frumoasă”.

Prezent la conferința de presă, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, s-a arătat încrezător că Amalia Lică și colegele ei vor fi prezente la Jocurile Olimpice din 2028.

Este o vară foarte fierbinte a sportului românesc. Acum se desfășoară Jocurile Europene unde, din discuțiile cu federațiile, obiectivul ar fi obținerea a 12-14 medalii, dar și obținerea mai multor calificări la Jocurile Olimpice, sau acumularea de puncte în clasamentul mondial. Amalia și colegele ei sunt printre speranțele pentru Jocurile Olimpice din 2028 și e foarte important să participe la competiții de anvergură, să se obișnuiască să aibă emoții constructive – Mihai Covaliu, președinte COSR

Principala favorită la cucerirea unei medalii la aceste Mondiale, Amalia Lică, va participa la competiție la trei obiecte: cerc, măciuci și panglică. Ea vrea aurul la toate. „Nu am un obiect preferat. Aș vrea, dacă se poate, să iau aurul la toate cele trei. Pe mine mă ajută să fiu încurajată de o întreagă sală, așa că abia aștept să concurez la Cluj-Napoca, a spus Amalia Lică, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică.

Ele vor reprezenta România la Mondialul de junioare

La Mondialul de la Cluj, echipa României va fi reprezentată la individual de Amalia Lică, revelația momentului în gimnastica ritmică românească și de Lisa Garac, iar în cea de grup de Andra și Carina Crainic, Irene și Ada Pătrașcu, Eva Vencu, Arianna Alexandru și Andreea Năstase. La marea competiție de la Cluj, fetele le vor avea alături pe antrenoarele lor, Adriana Mitroi, Alexandra Piscupescu și Ștefania Prioteasa.

Evenimentul de la Cluj-Napoca, va fi plin de momente care îi va ține pe spectatori conectați la importanța lui. În deschiderea lui, tenorul Bogdan Mihai va fi cel care va interpreta imnul României, iar magicianul Andrei Babici ca fi responsabil să aducă magia în Sala BT Areana.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vești proaste. Meteorologii anunță că perioada cu vreme foarte rece se prelungește, în unele zone ar putea ninge
Digi24
Scandalul Pandorogate: Decăderea lui „Kim Kardashian a Italiei” și cozonacul care a distrus un imperiu de 82 de milioane de dolari
Cancan.ro
Cum l-au 'executat' șefii de la ProTV pe Cătălin Măruță Manevra din spatele concedierii
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Cât de justificată e creșterea taxelor locale: „Dacă plătești 100 de euro în plus și te transformi din asistat în cetățean activ, merită”
Mediafax
Criza din Iran zguduie marile puteri. Ce ar însemna căderea regimului pentru Putin, Trump și Orientul Mijlociu
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
„Stilul de viață american este pe cale să se schimbe”: Criza petrolului care a forțat SUA să treacă la ora de vară în mijlocul iernii
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii! Cătălin Măruță, OUT de la Pro TV 😲 Când va fi difuzată ultima emisiune, de fapt
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Astronomii au calculat momentul în care vom putea vedea o supernovă de pe Pământ