Prima pagină » Sport » Dani Alves, declarații șocante după moartea lui Davide Astori: „În lume mor de foame mii de copii și nu primesc atâta atenție”

Dani Alves, declarații șocante după moartea lui Davide Astori: „În lume mor de foame mii de copii și nu primesc atâta atenție”

Dani Alves, declarații șocante după moartea lui Davide Astori: „În lume mor de foame mii de copii și nu primesc atâta atenție
Detalii pe gândul

„În lume mor de foame mii de copii, zi de zi, și nu primesc atâta atenție. Și sunt la fel de importanți. Mai devreme sau mai târziu, toți murim. Poate că suntem triști, dar nu la fel de triști precum familia sa. Cred că David a realizat tot ce trebuia în această lume haotică, iar acum se află într-o lume mai bună”, a spus Dani Alves, într-o conferință de presă.

Căpitanul Fiorentinei, Davide Astori, s-a stins din viață duminică dimineață, în camera sa de hotel din Udine, unde ar fi urmat să joace împotriva echipei locale. Conform presei italiene, fotbalistul, în vârstă de 31 de ani, ar fi suferit un stop cardiac.

Recomandarea video

Mediafax
Ce să mănânci după Revelion: 8 alimente care te ajută să te refaci mai repede (hidratare, energie, stomac liniștit)
Digi24
„În câteva secunde, tavanul era în flăcări”. Mărturiile supraviețuitorilor incendiului din barul elvețian: „Panică totală, lumea urla”
Cancan.ro
A murit de Revelion! Elena Lasconi e devastată. Doliu imens
Prosport.ro
Simona Halep a petrecut Revelionul în a doua ei casă și s-a declarat impresionată! Momente de neuitat pentru „Simo”
Adevarul
Femeile ies mai târziu la pensie din 2026. Legea aduce și noi beneficii pentru vechime mare
Mediafax
Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți în „coșmarul” de Anul Nou din Elveția. Martor: „În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn”
Click
Impozitul pe casă explodează în 2026. Formula simplă care îți arată exact cât vei plăti
Digi24
Un bastion costisitor la frontiera UE. Ce se va întâmpla cu cea mai mare armată a Europei când războiul contra Rusiei se va încheia
Cancan.ro
O nouă descoperire uluitoare în cazul Rodicăi Stănoiu, după substanțele afrodisiace. Ce obiecte s-au ridicat din locuință
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un român va participa la Raliul Dakar 2026. În ce categorie se va înscrie acesta?
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan