Prima pagină » Sport » FINALA EUROPA LEAGUE 2012. Doi spectatori, suporteri ai Universității Craiova, au intrat pe gazon și au străbătut tot terenul

FINALA EUROPA LEAGUE 2012. Doi spectatori, suporteri ai Universității Craiova, au intrat pe gazon și au străbătut tot terenul

FINALA EUROPA LEAGUE 2012. Doi spectatori, suporteri ai Universității Craiova, au intrat pe gazon și au străbătut tot terenul
Cei doi spectatori care au intrat pe teren în minutul 19 al finalei Ligii Europa aveau imprimat pe spate mesajul "Justice for Craiova", purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, confirmând pentru MEDIAFAX că aceștia sunt fani ai Universității Craiova.

Cei doi spectatori care au intrat pe teren în minutul 19 al finalei Ligii Europa aveau imprimat pe spate mesajul „Justice for Craiova”, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Georgian Enache, confirmând pentru MEDIAFAX că aceștia sunt fani ai Universității Craiova.

Enache a declarat că fapta comisă este una penală și cei doi riscă o condamnare la închisoare între șase luni și un an și interdicția de a intra pe o arenă sportivă timp de doi ani.

Doi spectatori din sectorul rezervat fanilor formației Athletic Bilbao au intrat pe teren în minutul 19 al finalei Ligii Europa de pe Arena Națională și au fugit până aproape de careul echipei Atletico Madrid, aflat în partea opusă.

După ce au ajuns aproape de careul madrilenilor, cei doi s-au oprit și au fost scoși din teren de forțele de ordine.

Finala a fost întreruptă aproximativ un minut.

Imediat după ce cei doi fani au intrat în teren, spectatorii români aflați pe Arena Națională au scandat: „Mitică la pușcărie”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!