Prima pagină » Sport » Fiul lui Hagi, „palmă” pentru antrenorul său de la Fiorentina

Fiul lui Hagi, „palmă” pentru antrenorul său de la Fiorentina

Fiul lui Hagi,
Mai multe pe gandul.infoo

 Tânărul fotbalist român a fost titular la Fiorentina Primavera în înfrângerea suferită în deplasare la Udinese, scor 1-0.
 
 Chiar și așa, Ianis a fost cel mai bun jucător al celor de la Fiorentina în această partidă.
 
 „Talentatul român a fost unul dintre puținii care au arătat ceva pe teren în confruntarea cu Udinese, o consolare palidă pentru un fotbalist care încearcă să dovedească în toate căile posibile. Să fie decisiv la Primavera poate fi o altă cale în care să reușească”, au scris cei de la Fiorentina News, printre puținii care îi iau apărarea fiului lui Gică Hagi, pe care îl consideră un jucător talentat dar care, clar, nu este pe placul actualului antrenor.
 
 Ianis nu a bifat niciun minut în acest sezon de Serie A. El are doar două partide, în stagiunea precedentă.
 
 2 milioane de euro a plătit gruparea toscană pentru a-l cumpăra de la Viitorul în vara anului trecut, mai scriu cei de la ziare.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Prețurile petrolului au crescut din nou. Investitorii, tot mai îngrijorați
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute