Prima pagină » Sport » Fotbalul românesc, aproape de o tragedie. Portarul Stelei l-a salvat pe cel mai promițător jucător al Craiovei: „Îi mulțumesc că mi-a scos limba, leșinasem”

Fotbalul românesc, aproape de o tragedie. Portarul Stelei l-a salvat pe cel mai promițător jucător al Craiovei: „Îi mulțumesc că mi-a scos limba, leșinasem”

Fotbalul românesc, aproape de o tragedie. Portarul Stelei l-a salvat pe cel mai promițător jucător al Craiovei:
Andrei Ivan a fost în centrul unei scene șocante. Atacantul Craiovei a rămas inconștient pe teren, după ce a primit o lovitură în ceafă de la Mihai Bălașa. Din fericire, Ivan spune că se simte bine.

În minutul 34, suporterii și-au ținut respirația. Andrei Ivan a rămas inconștient pe gazon, după un cot în ceafă primit de la Bălașa. Imediat, Florin Niță a intervenit și a încercat să-i scoată limba, pentru a nu se sufoca. Toată scena a fost urmărită cu înfrigurare de familia lui Ivan, care se afla pe stadion. Sora și mama jucătorului au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza șocului pe care l-au trăit. Din fericire, Ivan spune că se simte bine i-a mulțumit public lui Niță:

„Sunt bine, mi-am revenit. Îi mulțumesc lui Niță că a venit să-mi scoată limba… leșinasem. Sunt bine, o să-mi fac mâine analizele. Nu știam că sora mea a leșinat… O să vorbesc cu ea acasă”, a declarat Andrei Ivan.

Atacantul de 20 de ani a vorbit și despre eșecul cu 1-0 în fața FCSB-ului. Ivan este de părere că lipsa experienței a făcut diferența: „Trebuie să mai prindem experiență și apoi o să ne fie și nouă mai ușor. Asta este, trebuie să o luăm de la capăt și să câștigăm cu Astra. Obiectivele noastre sunt să terminăm pe podium și să câștigăm Cupa”, a mai spus Ivan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!