Gabi Balint, scrisoare emoționantă către profesorul său de sport: „Dragă tovarășe profesor de Educație Fizică și Sport…”

Cuvintele omului care a marcat cu Argentina la Coppa del Mondo nu doar că au puterea de a ne teleporta într-un univers al copilăriei, dar devin și o lecție pentru toți copiii de astăzi. Iată mai jos un fragment din scrisoarea redactată de Gabi Balint către profesorul Maxim Cârcu.

„El și-a făcut treaba pentru că iubea sportul, pentru că trebuia să ne ajute pe toți, să ne învețe! Asa e, am sărit mereu peste un om important, iar prin aceste rânduri, puține cantitativ și calitativ comparativ cu ce mi-a oferit el în viață, vreau să îndrept ce se mai poate îndrepta!

Dragă tovarășe profesor de Educație Fizică și Sport de la Școala Generală din Sângeorz-Băi…

Te rog, nu te aprinde! Dar am făcut școala în anii ”70, așa că vreau să păstrez pronunția originală! Pe vremea mea se făceau 3-4 ore săptămânale de sport. De regulă, la finalul programului. Era treaba de transpirat, te udai… Nu aveam condițiile de acum: sală de sport modernă, vestiare, dușuri și alte minunății. Aveam un soi de sală de sport, ceva la modul că nu ploua în interior. Apă caldă? O glumă… nu aveam acasă, la bloc!

Profu” de sport ne punea să facem de toate, pentru a ne învăța. Ne-a învățat să alergăm, să facem pas adăugat, cu pas sărit, pași încrucișați, genunchii la piept. Zicea: „Gabi, aleargă mai pe vârfuri!”. Părea enervant! Mi se părea că sunt caraghios să alerg în aceste feluri… pentru că eu doream mingea! Dar l-am înțeles repede: ce îmi oferea era bun primit!

Ținea să ne învețe orice, probabil pare o glumă în prezent, dar nu e! „Uite, așa se respiră corect!”, „Asta e alergarea adevărată!” sau „Asta trebuie să faceți ca să nu se lipească răceala de voi!”, ne tot striga. Apropo, că tot e de sezon, vrei să te ferești de răceală? Ai nasul înfundat? Garantat… se rezolvă! Și acum ascult sfatul profesorului meu: te dai jos din pat, te duci la baie și iei apă rece în palme și tragi pe nas! Se desfundă, scapi de probleme!

Omul ăsta era foarte bine pregătit. Era cel mai bun, îl domina pe elev, dar la modul plăcut: transmitea încredere prin exemple. Doar fotbal? Nuuu, știa de toate! Stăpânea gimnastica. Aveam câteva saltele, un cal, ne învăța sărituri, exerciții de stat în cap, tot felul de flic-flacuri. Gimnastica m-a ajutat la mobilitate, mi-a folosit la fotbal. Ne-am făcut chiar un cerc de gimnastică, am mers chiar la concursuri. Nu-l pot uita pe copilul Gabi Balint îmbrăcat în tradiționalul șort negru și maiou alb…

În clasă, aveam colegi copii de tărani. Veneau la școală îmbrăcați în costum popular. Așa era portul… Așa că făceau și sportul în opinci! Conta? Important era că toți își doreau să facă sport! Din păcate, în zilele noastre, sportul se face pe tabletă, din degete și încheieturi, pe scaun. Am întrebat-o des pe fata mea cea mare: „De ce nu faci sportul la școală?”. Implacabil, răspunsul era „Eu? Nuuu! Păi, ce! Ca să transpir?”. Am ajuns să fim o nație de „scutit medical”, pe motiv că „n-am chef”! Nu mai sunt atletul de altădată și mor de ciudă când nu reușesc să fac exercițiile fizice pe care mi le impun, dar am de ce să spun „Mulțumesc, tovarășe profesor Maxim Cârcu”.