Legendarul John McEnroe în dialog cu CTP: „Ilie era Federer al anilor 70!” – VIDEO

Interviu exclusiv pentru ProTv

Aveam multe întrebări pentru John McEnroe.  Mi le-am trecut pe hârtie, pentru că, în interviuri cu personalități de asemenea magnitudine,  nu ai voie să risipești nicio secundă cu pauze de gândire sau căutare a formulării potrivite, trebuie să vorbești rapid și nu mult, căutând să obții răspunsuri cât mai ample de la „monstrul sacru”. De asemenea, nu e recomandabil să te legi de ceva din ceea ce spune și să insiști – asta îl poate face să se „închidă” la următoarele întrebări.

Și când se întâmplă ca personalitatea să vină gata iritată, cum a apărut Big Mac pe terenul de interviu după ce Ilie Năstase reușise să-l enerveze în conferința de presă ca, pe vremuri,  în timpul meciului,  poți s-o încurci rău.

REACȚIE Alin Tișe îl atacă dur pe Ilie Bolojan: „Performanța guvernului se plătește direct: taxe mai mari, firme împovărate, oameni mai săraci”

13:51

NEWS ALERT Bărbatul prins la Sinaia cu plăcuțe diplomatice false este celebrul hacker „Virus”, condamnat în SUA în dosarul Gozi

13:48

I se împinge în mână un microfon mare, pe care îl refuză net: „Am chestia asta în piept. Ajunge.”

Aveam rachetele și mingile pregătite.

„Putem schimba câteva voleuri la fileu după ce încheiem interviul, mr. McEnroe?”.  „Nu”,  mi-a răspuns morocănos, „n-am starea necesară, să ne limităm la interviu”. Of, asta e.

„20 de minute pentru interviu e ok?” „Nu, e mult. 10 sunt de ajuns”. Am strâns din dinți: trebuia să aleg și să elimin pe loc cam jumătate din întrebări. Încă eram calm.

Dar când, după vreo 5 minute în care l-am rugat să-mi dea un autograf pe pagina McEnroe dintr-o istorie monumentală a Winbledonului și am întreținut ceva conversație, băieții din spatele camerelor m-au anunțat că mai stăm încă 5 minute,  cu ochii în soare, la propriu, până când începe transmisia, am simțit că pocnesc: „Băi, fraților, you cannot be serious, dacă nu începem într-un minut, se ridică și pleacă, îl simt”.  Minutul care a urmat îl voi ține minte ca pe unul dintre cele mai jenante din viața mea de jurnalist. Niciodată n-am răsuflat mai ușurat la vederea mâinii ridicate:  „Intrăm în 10 secunde”.

Ce-a ieșit, puteți vedea.