Mititelu: Într-o săptămână, Sandu și Dragomir nu vor mai fi în funcții

Mititelu: Într-o săptămână, Sandu și Dragomir nu vor mai fi în funcții
Publicat: 17/06/2013, 18:05
Actualizat: 25/06/2013, 14:13

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, la Sport.ro, că președintele FRF, Mircea Sandu, și șeful LPF, Dumitru Dragomir, vor fi suspendați din funcții, în urma trimiterii lor în judecată, în dosarul excluderii clubului oltean.

„Suma de 15 milioane este prejudiciul cauzat statului pentru că drepturile federative erau sechestrate de ANAF Dolj, prejudiciul cauzat Universității este mult mai mare. Din momentul ăsta, Sandu și Dragomir nu mai pot fi în funcție, vor fi suspendați imediat cum primesc înștiințarea acasă. Ei automat nu vor mai avea voie să intre în sediul federației și al ligii. Fotbalul românesc nu e încă decapitat, dar Dragomir și Sandu mai au și alte dosare. Din acest dosar s-au disjuns și alte dosare, cu alte infracțiuni foarte grave și care privesc și alte persoane din cadrul FRF-ului. Ăsta e începutul numai. Mai pot urma alte trimiteri în judecată, pentru că mai sunt și alte dosare care îi vizează pe ei. Într-o săptămână nu mai sunt în funcții”, a spus Mititelu.

Patronul craiovean a estimat pedepse cu închisoarea „de la zece ani în sus pentru ce au făcut ei”. El a adăugat că va contesta scoaterea de sub urmărirea penală a celorlalți membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat dezafilierea Universității Craiova, „pentru că și ceilalți sunt vinovați”.

Totodată, Mititelu a precizat că va trimite la UEFA rechizitoriul procurorilor DNA în acest caz, fiind posibil ca Mircea Sandu să nu mai poată îndeplini funcția de membru al Comitetului Executiv al forului european. „Cred că numai pe baza trimiterii în judecată, Mircea Sandu nu mai poate rămâne membru al Comitetului Executiv al UEFA. Eu o să trimit rechizitoriul la UEFA. Și este posibil ca după ce văd rechizitoriul cei de la UEFA să-i spună că nu mai poate rămâne în funcție. Numai că acolo sunt fel și fel de legături, între el și Platini. A stat bine pe creangă, pentru că l-a ajutat pe Platini să vină în funcție și probabil că s-a și băgat pe sub pielea lui Platini, cu stilul lui, cu cadouri, cu vizite, cu stilul ăsta românesc. L-a dat și pe ăla pe brazdă. Dar acolo este o limită, acolo nu te poți juca cu legea în halul ăsta, cum se joacă ei”, a afirmat Mititelu.

Contactați telefonic de MEDIAFAX, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au refuzat să comenteze cu privire la acțiunea DNA.

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, și cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în dosarul dezafilierii Universității Craiova, informează DNA.

Sandu și Dragomir sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

În același dosar au fost trimise în judecată instituțiile conduse de cei doi, respectiv FRF și LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.

Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF, susțin procurorii.

„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului. Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federației Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, se mai arată în comunicatul DNA.

Ulterior, arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”.

În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceștia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susține DNA, în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului.

„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, mai precizează procurorii anticorupție.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

DNA mai precizează că ceilalți zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoși de sub urmărire penală, în condițiile în care votul din ședința de excludere a Craiovei s-ar fi dat „numai ca urmare a exercitării influenței și autorității de către Sandu și Dragomir, fără a fi în deplină cunoștință de cauză referitor la conținutul a ceea ce s-a susținut că este o abatere disciplinară gravă”.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 2.

Lista membrilor Comitetului Executiv al FRF prezenți la ședința din 20 iulie 2011 este următoarea: 1. Mircea Sandu – președinte FRF (semnătură), 2. Dumitru Dragomir – primvicepreședinte FRF (lipsă semnătură), 3. Octavian Goga – vicepreședinte FRF (semnătură), 4. Marius Stan – reprezentant al cluburilor din Liga I (semnătură), 5. Cornel Șfaițer reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (lipsă semnătură), 6. Marian Rusen – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (semnătură), 7. Ștefan Stana – reprezentant al cluburilor din liga a 3-a (semnătură), 8. Cristi Bobar – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (semnătură), 9. Paul Costaș – reprezentant al cluburilor de copii și juniori (semnătură), 10. Marian Pălărie – reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (semnătură), 11. Vasile Avram – președinte CCA (lipsă semnătură), 12. Sorin Țerbea – reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (semnătură).

Marian Pălărie și Marius Stan s-au abținut la votul pentru dezafilierea Craiovei, în timp ce ceilalți zece membri au votat în favoarea excluderii Universității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Regimul drastic al lui Teo Trandafir să nu se îngrașe deloc: consumă aceleași alimente zilnic
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
Doliu la Hollywood. Vedeta din „Line of Duty” a murit neașteptat, la 59 de ani
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Oameni buni, grijă mare la suflet, grijă mare la oameni". Sfârșit tragic pentru Teodor Popescu....
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog