Simona Halep la BRD Bucharest Open. Simona Halep – Indy de Vroome, 6-0, 6-4, în primul tur. Simona trece în turul II

Simona Halep la BRD Bucharest Open. Simona Halep - Indy de Vroome, 6-0, 6-4, în primul tur. Simona trece în turul II
Publicat: 09/07/2014, 18:51

În primul tur, Halep a învins-o pe jucătoarea olandeză Indy de Vroome, locul 190 WTA, cu scorul de 6-0, 6-4.

De Vroome a acces pe tabloul principal din postura de lucky loser, după ce franțuzoaica Kristina Mladenovici s-a retras din competiție.

Peste 3.500 de persoane au venit să o vadă la lucru pe finalista de la Roland Garros în primul turneu WTA organizat vreodată în România. Printre cei prezenți s-au aflat Ilie Năstase, acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, tatăl Simonei, Stere, care a stat în aceeași lojă cu Teia Sponte. De asemenea, antrenorul lui Halep, belgianul Wim Fissette, aflat pentru prima oară în România, a fost primit cu căldură de spectatori.

Încurajată frenetic de cei prezenți, Halep a pus stăpânire pe joc încă din primele ghemuri, reușind să se distanțeze rapid la 3-0, în ciuda unei sincope la 2-0, când a salvat trei mingi de break.

Jucătoarea olandeză de 18 ani a părut copleșită de numărul mare de spectatori prezenți și a continuat să cedeze inițiativa, nereușind decât răzleț să puncteze decisiv, în special datorită loviturilor puternice de dreapta. În cele din urmă Halep a câștigat primul set cu 6-0, la capătul a aproximativ 26 de minute.

Setul doi a început într-o notă echilibrată, Vroome reușind să câștige după multe eforturi, primul său ghem. Totuși, in cel de-al patrulea joc, Halep a făcut break, însă De Vroome a replicat imediat, câștigând pe serviciul româncei.

După ce a câștigat ghemul de 4-3, Halep a strigat un scurt „Haide!”, care a animat imediat tribunele, iar în pauza dintre ghemuri zeci de copii cu mingi de tenis uriașe au coborât din tribune lângă banca Simonei pentru a aștepta autografele de după meci.

Până să dea autografe, Halep a făcut break în ghemul opt, dar nici de această dată nu a reușit să își mențină avantajul, dându-i șansa lui De Vroome să facă rebreak pentru a doua oară în acest set. Halep a reușit însă să facă breakul decisiv în ghemul imediat următor, încheind meciul cu 6-4, după alte 52 de minute.

Pentru un loc în sferturile de finală, Halep va juca, joi, contra jucătoarei sârbe Alexandra Krunici, în vârstă de 21 de ani, locul 155 WTA.

gândul a transmis live text.

Simona Halep – Indy de Vroome. Partida Simonei Halep este a doua pe Arena Centrală, meciul fiind precedat de întâlnirea dintre Kiki Bertens (Olanda), jucătoare venită din calificări, și Irina-Camelia Begu.

După meciul dintre Simona Halep și Indy de Vroome, va evolua Monica Niculescu, care o va întâlni în turul doi pe bulgăroaica Elița Kostova, jucătoare venită din calificări.

În ultimul meci al zilei, Alexandra Dulgheru va juca împotriva italiencei Roberta Vinci, a doua favorită a concursului.

Simona Halep – Indy de Vroome6-0, 6-4

6-4. O nouă dublă greșeală a olandezei, care servește pentru a rămâne în joc. Se ține bine De Vroome și nu cedează niciun punct fără luptă. Minge de meci pentru Halep.

Servește Halep pentru meci. Două recuperări formidabile ale olandezei. Două mingi de break pentru Indy de Vroome. 5-4

Halep – De Vroome 5-3. Indy și-a schimbat complet jocul. Lovește în teren și ține pasul cu Halep, însă nu rezistă la schimburile lungi purtate cu românca. A avut o șansă să facă 4-4.

4-3 pentru Halep. Diferență uimitoare între jocul olandezei din primul și al doilea set. Halep nu se mai joacă. Încheie rapid game-ul prin care se distanțează.

Pornește bine game-ul Indy de Vroome, însă din nou lovește prea puternic și pierde un punct care era practic câștigat. Cel mai frumos schimb de mingi al meciului, câștigat de olandeză, care are acum două mingi să readucă egalitatea. Și o face. 3-3.

Servește Simona Halep. A treia dublă greșeală. De Vroome are două mingi de break. Prima anulată de un serviciu bine plasat, însă a doua șansă este făcută cadou de Halep, care trimite în out. Simona Halep – Indy de Vroome 3-2.

Break Halep. 3-1 în al doilea set. Deja câștigarea acestui meci devine o formalitate. Simona Halep o aleargă pe Indy de Vroome pe tot terenul, apoi încheie punctul decisiv cu o lovitură bine plasată.

Halep își câștigă rapid serviciul și reia conducerea. Lovituri bine plasate și game câștigat de româncă fără mari dificultăți. 2-1

1-1. Game pentru Indy de Vroome. Se luptă pentru fiecare punct și a început să-și tempereze jocul și pornirea de a lovi tare. A cincea dublă greșeală pentru olandeză.

1-0 pentru Simona. Halep deschide setul al doilea cu un ace. De Vroome schimbă brusc ritmul loviturilor puternice și apelează la o scurtă, iar Simona este prinsă pe nepregătite. O șansă mare pentru olandeză să aibă două mingi de break, dar când trebuie să lovească tare nu a făcut-o, iar Halep reușit să returneze și să readucă egalitatea. O nouă scurtă a lui De Vroome, ajunsă de această dată de Halep și un alt punct câștigat superb de româncă.

Simona Halep – Indy de Vroome6-0, în primul set

Game și set pentru Halep, 6-0, câștigat în doar 25 de minute. Olandeză obține frumos primele două puncte din game, ajutată de serviciu. Vine o nouă dublă greșeală pentru Indy de Vroome. Game-ul aduce și cele mai frumoase schimburi de mingi de până acum. Minge de set pentru Halep.

Simona Halep – Indy de Vroome 5-0. Se vede cu ochiul liber diferența de valoare și experiență dintre cele două. Halep și-a intrat în ritm după primele game-uri, în timp ce Indy de Vroome pare tot mai obosită și face tot mai multe greșeli. Prima dublă a Simonei Halep.

De Vroome trimite adevărate rachete cu primul serviciu, însă nu reușește să ducă punctul mai departe, după retur. Scorul devine 4-0, după ce olandeză comite două duble greșeli consecutiv.

3-0 pentru Halep. Retur spectaculos al lui De Vroome la mijlocul game-ului, însă problema privind puterea aplicată loviturii persistă. Trei mingi de break pentru olandeză, toate recuperate de Halep, care duce game-ul în avataj și în câștigă.

Simona Halep – Indy de Vroome 2-0, în primul set. Olandeză servește la fel de tare cum lovește, însă de multe ori nu estimează bine puterea loviturii și trimite mingea în out. Prima dublă greșeală pentru Indy de Vroome.

Servește Halep. Indy de Vroome suprinde prin lovituri puternice care o pun în dificultate pe Halep. Românca a greșit de patru ori primul serviciu, dar diferența de valoare se vede. 1-0 pentru Halep

Meciul a început

Simona Halep – Indy de Vroome.Celelalte partide ale zilei de miercuri (cu începere de la ora 15.00) sunt următoarele:

Terenul 1

Cagla Buyukakcay (Turcia) – Lara Arruabarrena (Spania)

Kristina Kucova (Slovacia) – Cristina Dinu

Katarzyna Piter/Olga Savciuk (Polonia/Ucraina, cap de serie numărul 1) – Petra Cetkovska/Alexandra Panova (Cehia/Rusia)

Terenul 2

Paula Kania/Anna Tatișvili (Polonia/SUA) – Oksana Kalașnikova/Aleksandra Krunici (Georgia/Serbia)

Katarzyna Piter (Polonia) sau Andreea Mitu – Polona Hercog (Slovenia, cap de serie numărul 8)

Lara Arruabarrena/Siliva Soler-Espinosa (Spania, cap de serie numărul 3) – Raluca Olaru/Valeria Solovieva (România/Rusia).

Simona Halep, declarații înainte de BRD Bucharest Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, duminică, că va fi aptă pentru BRD Bucharest Open, după entorsa suferită în semifinale la Wimbledon, și a precizat că acum are experiența necesară să joace în fața publicului din România.

„Mă simt destul de bine. A fost vorba doar de o entorsă ușoară, dar voi fi aptă miercuri și sper să ajung până la final. Mi-a plăcut să joc aici tot timpul. Acum că s-au vândut toate biletele, va trebui să joc foarte bine. E incredibil să avem un turneu WTA în țară. Eu am emoții când jucăm acasă. Cred că acum am totuși experiența necesară pentru a juca în fața publicului din România. Toate româncele cred că avem cele mai grele meciuri, dar sper să câștigăm toate și să ajungem în sferturi împreună”, a spus Halep.

Simona Halep a mărturisit că nu a fost surprinsă de victoria Petrei Kvitova în finala de la Wimbledon cu Eugenie Bouchard: „Pentru mine nu a fost o surpriză că a bătut Kvitova, pentru că este o jucătoare cu mai multă experiență”.

Halep a anunțat că după turneul de la București va pleca în vacanță: „După acest turneu voi pleca într-o vacanță de zece zile pentru a mă relaxa înaintea sezonului din America. E secret locul în care voi pleca”.

Simona Halep a declarat că își dorește să ajungă la nivelul altor mari sportivi din România. „Mi-a făcut plăcere să mă antrenez în România, o să o fac în continuare și nu voi pleca de aici. Îmi place să reprezint România și sunt mândră de asta. Sper să ajung la nivelul Nadiei, lui Hagi sau Năstase. Viața mea s-a schimbat mult în bine și vreau să mă bucur de aceste momente care sunt cele mai frumoase din viața mea. E dificil de gestionat această situație, dar nu vreau să mă opresc aici”, a spus Halep.

Jucătoarea din România a vorbit și despre ziua petrecută, duminică, alături de copii: „A fost o zi frumoasă. Chiar mi-am dorit să joc cu copiii. Îmi pare rău că timpul a fost atât de scurt, pentru că îmi place să stau alături de ei. Și eu când eram mică am avut ocazia să mă întâlnesc cu jucătorii mari ai României de atunci. Am fost atentă la toți copiii”.

Sportivele Alexandra Dulgheru, Alexandra Cadanțu, Monica Niculescu și Simona Halep au participat duminică la Kid’s Day din cadrul turneului BRD Bucharest Open. La acțiune au participat 200 de copii pe arena centrală, iar Simona Halep a fost singura jucătoarea care a stat permanent pe teren alături de micii sportivi.

Simona Halep se menține pe locul 3 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la Wimbledon, se menține pe locul 3, cu 6.785 puncte, în clasamentul WTA dat publicității luni, informează site-ul wtatennis.com.

Locul 3 pe care îl ocupă Halep reprezintă cea mai bună poziție pentru o jucătoare din România.

Simona Halep se află pe poziția a doua în clasamentul pe acest an, care contează în vederea participării la Turneul Campioanelor de la Singapore, de la sfârșitul sezonului. Halep a acumulat 4.589 de puncte și este devansată doar de Maria Șarapova (Rusia), cu 4.880 de puncte.

În clasamentul WTA de luni sportiva Sorana Cîrstea se menține pe locul 29, cu 1.521 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a urcat de pe 81 pe 64, cu 898 de puncte.

Potrivit clasamentului oficial, celelalte jucătoare din România ocupă următoarele locuri în Top 200: Monica Niculescu – locul 68 cu 845 de puncte (în coborâre de pe 67), Alexandra Cadanțu – locul 97 cu 626 de puncte (în coborâre de pe 83) și Alexandra Dulgheru – locul 98 cu 625 de puncte (în urcare de pe 104).

La dublu, Monica Niculescu se menține pe locul 42, cu 1.850 de puncte, Irina-Camelia Begu a urcat de pe 74 pe 72, cu 1.154 de puncte, iar Ioana-Raluca Olaru a coborât de pe 72 pe 88, cu 948 de puncte.

Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu sunt următoarele:

1. Serena Williams (SUA) 9.510 puncte
2. Na Li (China) 6.960
3. Simona Halep (România) 6.785
4. Petra Kvitova (Cehia) 6.070
5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.330
6. Maria Șarapova (Rusia) 4.881
7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.460
8. Angelique Kerber (Germania) 4.365
9. Jelena Jankovici (Serbia) 3.900
10. Victoria Azarenka (Belarus) 3.812.

Simona Halep, Tecău, Covaliu, Ciuciu, Budișteanu și Tomescu, numiți ambasadori ai turismului românesc

Jucătorii de tenis Simona Halep și Horia Tecău, fostul campion la sabie Mihai Covaliu, studenta de etnie romă Anina Ciuciu, informaticianul Ionuț Budișteanu și violonistul Alexandru Tomescu au primit, luni, titlul de ambasadori ai turismului românesc, fiindu-le înmânate pașapoarte diplomatice.

Documentele le-au fost înmânate celor șase ambasadori onorifici într-o ceremonie organizată la sediul Guvernului.
Premierul Victor Ponta, prezent la ceremonie, a arătat că pașapoartele diplomatice le vor fi utile acestora pentru a se deplasa mai ușor la concursuri sau evenimente internaționale și și-a exprimat speranța că aceștia vor deveni modele pentru alți tineri.

Ministrul delegat pentru Turism, Florin Jianu, a precizat că noii ambasadori onorifici vor fi implicați într-o serie de evenimente de promovare a turismului românesc, ministerul urmând să organizeze o „caravană europeană” de promovare a brandului turistic românesc sau să desfășoare acțiuni de acest gen la expoziția internațională de la Milano de anul viitor și la alte târguri de profil.

Tânăra româncă de etnie romă Anina Ciuciu studiează dreptul la Sorbona și vrea să devină magistrat, după ce a ajuns clandestin în Franța împreună cu părinții săi.

Violonistul Alexandru Tomescu a fost decorat, în urmă cu o săptămână, cu Ordinul „Steaua Italiei” în grad de Cavaler, pentru merite deosebite în promovarea culturii italiene, distincția fiindu-i oferită din partea președintelui Italiei, Giorgio Napolitano, de ambasadorul republicii la București, Diego Brasoli.

Ionuț Budișteanu a câștigat, anul trecut, marele premiu la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF), ce a avut loc în Statele Unite ale Americii, ocupă locul al nouălea în Topul 16 al celor mai influenți tineri din lume în 2013 realizat de publicația americană Time.

Mihai Covaliu a fost campion olimpic și mondial la proba de sabie, fiind în prezent antrenor al lotului național masculin.

Simona Halep și Horia Tecău se află în activitate și sunt printre cei mai reprezentativi jucători români de tenis.

În luna martie, Nadia Comăneci, Maia Morgenstern, Dinu Săraru, Dumitru Prunariu, Dan Puric, Ilie Năstase, Oana Pellea, Elisabeta Lipă, Ovidiu Lipan și Helmuth Duckadam au primit la rândul lor pașapoarte diplomatice, fiind desemnați ambasadori ai turismului românesc.

Proiectul „România Promovată prin Valori” a fost demarat la inițiativa Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism. El a fost lansat prin evenimentul „Ambasadori ai Turismului Românesc”, organizat la 19 august 2013.

Proiectul reprezintă o nouă formă de promovare a României, care își propune să completeze campaniile de imagine aflate în derulare.

Năstase: O finală și o semifinală de Grand Slam reprezintă un început bun pentru Simona Halep

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, luni seară, că finala de la Roland Garros și semifinala de la Wimbledon reprezintă un început bun pentru Simona Halep, pe care a sfătuit-o să nu mai joace cu două-trei săptămâni înainte de ultimul Grand Slam al anului, US Open, pentru a fi în formă.

„O finală și o semifinală de Grand Slam reprezintă un început bun. Simona poate să facă și mai bine decât mine dacă poate. Văd ca joacă mai multe turnee, dar ar trebui să nu mai joace cu două-trei săptămâni înainte de US Open pentru a fi în formă”, a declarat Năstase, prezent, luni, la Gala Ambasadorilor Turismului Românesc, ediția a III a.

Năstase a semnat în locul lui Halep, care nu a fost prezentă deoarece avea antrenament, „contractul pentru România turistică”, un pașaport diplomatic, și a primit diploma de ambasador al turismului românesc: „Anul trecut n-a venit Nadia și tot eu am semnat contractul. Simonei trebuie însă să-i dăm credit, s-o susținem în continuare, pentru că are o finală de Ronald Garros și o semifinală la Wimbledon”.

La Gala Ambasadorilor Turismului Românesc au fost prezenți Horia Tecău, fostul campion la sabie Mihai Covaliu, studenta de etnie romă Anina Ciuciu, informaticianul Ionuț Budișteanu și violonistul Alexandru Tomescu, aceștia, alături de Halep, primind, luni, la Guvern, titlul de ambasadori ai turismului românesc și fiindu-le înmânate pașapoarte diplomatice.

„Faptul că sunt aici arată că am făcut ceva în viața mea de până acum. Este o onoare să fiu ambasadorul Româiei, eu prin activitea mea am încercat și încerc mereu să promovez turismul românsc”‘, a declarat Horia Tecău.

La evenimentul de la Stejarii Country Club au mai fost prezenți Octavian Bellu, Helmuth Duckadam și Camelia Potec.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 1, participă în aceast săptămână la turneul BRD Bucharest Open, care se desfășoară la Arenele BNR.

Simona Halep, numărul 3 WTA,este principala favorită a turneului BRD Bucharest Open, primul turneu WTA de la București. Simona Halep a câștigat ediția de anul trecut a turneului, care s-a desfășurat la Budapesta. Din lipsă de fonduri ale maghiarilor, turneul a fost mutat anul acesta la București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata