Prima pagină » Sport » Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. Prima reacție a româncei

Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. Prima reacție a româncei

Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha. Prima reacție a româncei
Simona Halep s-a retras din turneul de la Doha, după ce reușise calificarea în semifinale.

Românca nu va juca nici la Dubai, potrivit ProSport. 

Motivul invocat, oficial, este „accidentare la picior”.

„Sunt surprinsă că am reușit să joc trei meciuri și să le câștig. Am simțit durere în fiecare zi, nu a fost ușor de gestionat situația. Nu am avut prea mult timp să mă recuperez înaintea acestui turneu, dar astăzi a fost prea mult și am decis să mă opresc”, a declarat Simona Halep, scrie ProSport. 

Totuși, Simona Halep poate părăsi turneul de la Doha ca numărul unu mondial, în cazul în care Angelique Kerber o învinge pe Caroline Wozniacki. 

În timpul sfertului de finală cu Bellis, Simona Halep a cerut din nou intervenția lui Andrei Pavel, într-un moment în care servea pentru meci, game-ul fiind foarte important în condițiile în care piciorul îi crea probleme, iar un meci lung nu ar fi avantajat-o deloc.

Fostul tenismen și-a intrat în rol și i-a dat sfaturi importante numărului doi mondial.

Halep a pătruns în semifinalele turneului de la Doha, acolo unde o va întâlni pe Garbine Muguruza, o aversară mult mai dificilă decât CiCI Bellis, care s-a înclinat în două seturi în fața Simonei, scor 0-6, 4-6.

Totuși, în finalul meciului, în momentul în care constănțeanca se pregătea să servească pentru meci, aceasta a ridicat racheta și a cerut intervenția lui Pavel:

„-Mă doare piciorul.
– Am văzut, am văzut. Joacă cu primul serviciu slice acum. Ia punct după punct și încearcă să joci prima tu. Știi că 90% vine un nou cross și după aia poți juca lung de linie. Încearcă să rămâi acolo. Dacă dă ea bine, dă bine. Acceptă chestia asta. Cross, lung de linie, cross, lung de linie.

– Dau prea drept.
– Da, dai drept, pentru că te ține acolo. Ia punct după punct. Ai un plan, unde dai serviciul și următoarea minge. Hai!”, a fost dialogul dintre cei doi.

În cele din urmă, Simona a câștigat fără probleme game-ul decisiv și își continuă astfel cursa spre numărul 1 WTA, după 6-0, 6-4 cu cea mai tânără jucătoare din Top 50 WTA.

Totuși, ziua pentru româncă nu s-a încheiat aici. Simona va fi cu ochii pe sfertul de finală dintre Caroline Wozniacki și Angelique Kerber, meci pe care daneza e nevoită să-l câștige pentru a rămâne pe primul loc mondial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!