Prima pagină » Știri » BOLI. Primul virus eradicat de om. Ce este, de fapt, variola și cum se manifestă

BOLI. Primul virus eradicat de om. Ce este, de fapt, variola și cum se manifestă

BOLI. Primul virus eradicat de om. Ce este, de fapt, variola și cum se manifestă

În urmă cu 40 de ani, Organizația Mondială a Sănătății anunța că variola, boală cu care s-a confruntat omenirea secole de-a rândul, a fost eredicată.

După 200 de ani de când a fost descoperit vaccinul împotriva acestei boli, OMS a anunțat pe 8 mai, în 1980, la Geneva, că toate popoarele au fost eliberate de variolă, fiind singura afecțiune contagioasă ai cărei germeni au fost complet eliminți din mediul natural.

 Virusul variolei s-a transmis prin salivă, aerosoli și prin lenjerie contaminată, într-o mai mica măsură. Variola a ucis și a desfigurat un număr imens de oameni. Numai în secolul al XX-lea, vaiola a ucis între 300 și 500 de milioane de oameni.

Variola a fost localizată în vasele de sânge mici de piele, în gură și în gâtul celor infectați. La nivelul pielii s-a manifestat prin apariția bășicilor umplute cu lichid.

Variola a avut 2 forme, una gravă și una ușoară. Variola majoră a avut o rată de mortalitate la nivel global de 30-35% dintre persoanele infectate, iar variola minoră, a uzis aproximativ 1% dintre persoanele infectate.

În rândul supraviețuitorilor formei grave a variolei, un număr foarte mare se persoane au rămas mutilate. Mulți dintre cei care nu au murit de variolă au rămas cu cicatrici caracteristice, de obicei pe față(apar la 65-85% din supraviețuitori). De asemnea, 2-5% dintre supraviețuitori au orbit, sau au rămas cu deformații la nivelul membrelor.

Vaccinul, descoperit acum 2 secole

Vaccinul împotriva variolei a fost descoperit la finalul secolului al XVIII-lea, când un medic britanic (Edward Jenner) a remarcat că inocularea virusului variolei taurinelor îi proteja pe oameni.

Înainte de campania mondială de vaccinare, populaţia practica „variolizarea”: o modalitate veche de imunizare, care consta în inocularea virusului pentru a provoca o formă benignă, care să preîntâmpine o formă mai gravă de variolă. Procedeul „proteja eficient, dar avea inconvenientul că lăsa să circule variola”, a comentat Anne-Marie Moulin, medic la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) din Franţa.

„Pe lângă variolă, noul tip de coronavirus nu este decât un simplu exerciţiu de antrenament, întrucât în zilele noastre majoritatea persoanelor nu au fost niciodată vaccinate şi sunt, deci, vulnerabile, a declarat David Evans, specialist în virusologie la Universitatea Alberta din Canada şi care, pentru prima dată, în 2017, a recreat virusul variolei cabaline.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial