Prima pagină » Știri » ȘOCANT. Băiat de 15 ani, condamnat pentru omor. A vrut să își apere tatăl și a înfipt cuțitul într-un vecin

ȘOCANT. Băiat de 15 ani, condamnat pentru omor. A vrut să își apere tatăl și a înfipt cuțitul într-un vecin

ȘOCANT. Băiat de 15 ani, condamnat pentru omor. A vrut să își apere tatăl și a înfipt cuțitul într-un vecin

Un băiat în vârstă de 15 ani, din Satul Nou,  județul Iași, a fost condamnat pentru uciderea unui vecin, care se luase la ceartă cu tatăl lui, la finalul anului trecut.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au decis joi în cazul minorului Gabriel S. măsura internării într-un centru de detenție pe o perioadă de șapte ani, pentru comiterea infracțiunii de omor.

„Un băiat în vârstă de 15 ani a fost condamnat de magistrații ieșeni după ce a fost acuzat că a făcut moarte de om. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri aplicarea în cazul lui Gabriel S. a măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de șapte ani, pentru comiterea infracțiunii de omor. Judecătorii au constatat că, în cadrul dosarului, nu au fost formulate pretenții civile”, potrivit BZI.ro.

„Medicii legiști au constatat că decesul a fost unul violent, fiind provocat în principal de o plagă penetrantă intra-cardiacă. În urma tragicului incident, minorul a fost preluat și transportat la Institutul de Psihiatrie «Socola», pentru efectuarea unei expertize psihiatrice. Medicii au concluzionat că băiatul a avut discernamânt în momentul comiterii faptei”, a adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, potrivit sursei mai sus citate.

A vrut să își apere tatăl și a înfipt cuțitul într-un vecin

Băiatul a fost acuzat că, trezit brusc din somn, a pus mâna pe un cuțit și l-a înfipt într-un bărbat de 39 de ani, care începuse să se certe cu tatăl său. Minorul a fost reținut pe 19 noiembrie 2019, iar procesul a început pe data de 7 februarie 2020.

Tragicul incident a avut loc pe data de 11 octombrie 2019, în Satul Nou, din comuna Belcești. Anchetatorii au menționat că, în acea zi, minorul și tatăl lui se aflau în casa unui prieten de familie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Ea e Mălina, tânăra care a căzut de la etaj azi în Oradea! Era celebră
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ