Prima pagină » Actualitate » Acțiune de amploare a poliției, în Capitală, pentru COMBATEREA consumului de substanțe psihoactive și a faptelor de evaziune fiscală

Acțiune de amploare a poliției, în Capitală, pentru COMBATEREA consumului de substanțe psihoactive și a faptelor de evaziune fiscală

Oana Zvobodă

Polițiștii din Capitală în colaborare cu serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale, Brigada Rutieră, în colaborare cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au desfășurat o acțiune pentru combaterea consumului de substanțe psihoactive și a  faptelor de evaziune fiscală.

„În cadrul activităților specifice au fost verificate două societăți comerciale din Sectorul 1, respectiv Sectorul 3, în cadrul cărora se desfăşoară diferite evenimente, dar şi în zonele adiacente.

Au fost legitimate 245 de persoane şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 de lei, privind normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor”, se arată în comunicatul poliției.

În plus, a fost aplicată o sancţiune în valoare de 10.000 de lei privind protecţia consumatorului, dar şi un avertisment la legea privind combaterea consumului de tutun.

În urma acestei acțiuni, au fost ridicate documente financiar-fiscale, iar reprezentanții celor două societăți comerciale au primit înștiințări pentru a pune în continuare la dispoziţia polițiștilor şi a altor înscrisuri privind mărfurile deţinute, în vederea finalizării verificărilor şi luării măsurilor legale care se impun.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au controlat și 85 de autoturisme din zonele aflate în proximitatea celor două societăţi comerciale. Astfel, au fost efectuate 85 de testări cu aparatul Etilotest și o testare cu aparatul DrugTest.

„Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale la regimul rutier în valoare de aproape 1.500 de lei şi a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat”, se mai arată în comunicatul poliției.

CITEȘTE ȘI:

CRIMĂ oribilă la Petroșani. Un bărbat a ucis o femeie chiar în cabinetul veterinar în care aceasta lucra, apoi a încercat să se sinucidă

Brațul găsit în Argeș în noaptea de vineri spre sâmbătă aparține unui bărbat condamnat pentru omor. Polițiștii continuă cercetările

Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit grav în urma unui accident în apropierea localității Șindrilița. Maşina celor doi a fost izbită de un TIR

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta