Prima pagină » Știri » Alexandrov: Când a văzut fetița, a început să plângă de MI-A SFÂȘIAT SUFLETUL. Elena Udrea și Alina Bica așteaptă ELIBERAREA

Alexandrov: Când a văzut fetița, a început să plângă de MI-A SFÂȘIAT SUFLETUL. Elena Udrea și Alina Bica așteaptă ELIBERAREA

Cele mai importante știri ale dimineții. Udrea și Bica au depus cereri de eliberare. Vezi când vor fi primite în audiență

„Ieri (miercuri- n.r.) au fost depuse cererile de eliberare, probabil la începutul săptămânii viitoare urmează să fie primite în audiență la un judecător din Costa Rica. Ele așteaptă să fie eliberate. Sperăm ca săptămâna viitoare să fie eliberate”, a declarat Adrian Alexandrov, la Antena 3.

Logodnicul Elenei Udrea a precizat că Elena Udrea și-a văzut fetița în arest.

„Situația Elenei e nefericită. Prima dată când am mers cu fetița la ea, în momentul în care a văzut-o, a început să plângă atât de tare încât mi-a sfâșiat sufletul. E foarte greu pentru că noi ne-am chinuit foarte mult să facem acest copil. Nu-și poate imagina nimeni prin ce poate trece în momentul de față”, a completat bărbatul.

Cât despre condițiile din arest, Adrian Alexandrov a precizat că Elena Udrea și Alina Bica nu au avut probleme foarte mari până acum, precizând însă că în închisoare nu este apă caldă, ci doar apă rece.

Elena Udrea și Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, într-un răspuns pentru Mediafax, că Ambasada României în Mexic, care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în Costa Rica, nu a primit vreo solicitare de asistență consulară din partea Elenei Udrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi