Prima pagină » Magazin » Are un diametru de 20 de metri și o adâncime de 30. Fenomenul straniu care îi înspăimântă pe locuitorii unei zone din Siberia

Are un diametru de 20 de metri și o adâncime de 30. Fenomenul straniu care îi înspăimântă pe locuitorii unei zone din Siberia

Un crater uriaș, cu un diamentru de 20 de metri și o adâncime de până la 30 de metri, a apărut în Siberia, în regiunea Novokuznețk, provocând tulburare în rândul populației locale care se teme că un posibil nou crater le-ar putea înghiți casele, scrie Agerpres, citând rt.com.

Misterioasa dolină (depresiune cu aspect de pâlnie formată prin dizolvarea unor roci solubile) a fost reperată pentru prima dată de Rinat Sharifullina, localnic a cărui casă este la numai 100 de metri de locul în care a apărut craterul. El dă vina pentru acest fenomen pe lăsarea pământului din tunelurile miniere abandonate care șerpuiesc în adâncurile solului din această zonă, scrie Agerpres.

„Trebuie să plecăm de aici”, a declarat presei locale Natalia, soția lui Rinat. „Există sub grădina noastră mine închise în anii 1990”, a explicat aceasta.

Reprezentanți ai Ministerului pentru situații de urgență s-au deplasat la fața locului, dispunând îngrădirea craterului și umplerea lui cu pământ.

Experții fac investigații pentru a descoperi dacă acest crater a fost cauzat într-adevăr de un colaps al unei galerii vechi de mină și dacă s-ar putea produce în viitor mai multe cratere, scrie rt.com.

Acest fenomen a apărut la câteva săptămâni după ce un alt grup de cratere misterioase a atras atenția asupra Siberiei. În luna februarie, aproximativ 20 de mici doline au apărut în jurul uneia gigantice umplute cu apă, nu departe de câmpul de exploatare al gazelor Bovanenkovo al Gazprom.

Nu este nici o certitudine cu privire la ceea ce a cauzat apariția acestor cratere. Geologii spun că cel mai probabil motiv este emisia de metan produsă din topirea permafrostului (soluri înghețate tot timpul anului la o adâncime între 20 și 1.500 de metri) cauzată de încălzirea globală.

Metanul este un gaz foarte inflamabil, iar localnicii sunt sfătuiți sa evite folosirea focului în apropierea craterelor. Acest fenomen face ca un astfel de loc să fie periculos pentru echipele de oameni de știință care studiază craterele formate, atrage atenția rt.com.

Oricare ar fi cauza, astfel de cratere apar întotdeauna în grupuri, spune profesorul Vasili Bogoiavlenski de la Universitatea de Stat de Petrol și Gaze din Moscova.

„Le-aș compara cu ciupercile. Dacă găsiți una, veți descoperi, cel mai probabil, o duzină în apropiere”, a explicat Bogoiavlenski.

Geologii afirmă că unele cratere similare din trecut ar fi putut constitui cauza formării unor lacuri din Peninsula Iamal din Siberia, mai notează rt.com.

De la începutul acestui an, a mai fost semnalată în presă apariția a trei cratere în Siberia, în regiunile Bovanenkovo și Iamal.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător