Prima pagină » Actualitate » Au fost eliberați peste 1.000 de puieți de sturion în Dunăre. Acțiunea antibraconaj are ca scop repopularea speciei

Au fost eliberați peste 1.000 de puieți de sturion în Dunăre. Acțiunea antibraconaj are ca scop repopularea speciei

Puieți de sturion au fost eliberați în Dunăre, în urmă cu o zi. După ani de zile de când specia aproape a dispărut, una dintre acțiunile antibraconaj a constat în repopularea fluviului cu un pește de o valoare comercială însemnată.

Puieții de sturion au fost eliberați în Dunăre, în zona portului Gruia din județul Mehedinți. Presa locală notează că zona respectivă a fost afectată de braconaj. Tot presa locală arată că peste 1.000 de exemplare de sturion (cu subspeciile nisetru și păstrugă) au fost eliberate în apă. Peștii au fost microcipați, ceea ce înseamnă că pot fi identificați mai ușor.

Au fost eliberați peste 1.000 de puieți de sturion în Dunăre

În anul 2005, s-a instituit prohibiția la sturioni, în România. Astfel de exemplare ar putea trăi și un secol. Pentru repopularea apelor române cu circa 700.000 de exemplare de păstrugă, morun și nisetru au contribuit mai multe institute de cercetare și universitare, dar și ONG-uri sau firme private. La baza proiectului a stat o finanțare europeană care se ridică la valoarea de 5 milioane de euro, arată sursa citată. Totuși, populațiile de sturion sunt afectate de activitățile de braconaj de pe brațele Dunării, aspect care ridică îngrijorări în rândul cercetătorilor.

Puieții de sturion provin din icre recoltate din zona Deltei Dunării. De obicei, sturionii stau în Marea Neagră, însă migrează spre Dunăre, pentru reproducere. Migrația peștilor, însă, a fost redusă la jumătate din cauza barajelor. Acum, autoritățile vor monitoriza puieții de sturion din Dunăre. Nivelul de maturitate al puietului de sturion va fi atins abia peste 15 ani.

Tot atunci va începe reproducerea naturală a speciei, potrivit Știrile Pro TV.

Vezi și:

Râul Jiu a secat neașteptat de mult. În locul apei au rămas porțiuni întregi de nisip

Locul din România, unde crește una dintre cele mai rare PLANTE CARNIVORE. I se spune „capcana acvatică” și se hrănește cu crustacee

Sursă foto: Shutterstock – caracter ilustrativ
Sursă video: Știrile Pro TV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Japonia pregătește o misiune care ar putea dezvălui originea Sistemului Solar